Home » D:News » Statuia lui Eminescu din Galaţi, păzită din nou. De peste 20 de ani, mâna muzei poetului dispare aproape în fiecare an

Statuia lui Eminescu din Galaţi, păzită din nou. De peste 20 de ani, mâna muzei poetului dispare aproape în fiecare an

Statuia lui Eminescu din Galaţi, păzită din nou. De peste 20 de ani, mâna muzei poetului dispare aproape în fiecare an
Publicat: 14.01.2020
O statuie din centrul oraşului Galaţi, care îl înfăţişează pe poetul Mihai Eminescu alături de muza sa, este din nou în centrul atenţiei. Asta deoarece înainte de ceremoniile de pe 15 ianuarie, persoane necunoscute vandalizează statuia, furând mâna muzei.

Aproape în fiecare an, începând din 1998, mâna muzei dispare, iar autorităţile sunt nevoite să facă improvizaţii pentru că lângă statuie se desfăşoară numeroase evenimente dedicate zilei poetului naţional, potrivit Mediafax.

Până în prezent, mâna a dispărut de 20 de ori şi tot de atâtea ori autorităţile locale au fost nevoite să repare statuia, folosind replici din ghips. Culmea, indivizii care fură mâna statuii au rămas necunoscuţi deşi zona este monitorizată de camere video şi de patrule ale Poliţiei Locale.

Deoarece măsurile au fost inutile, autorităţile au decis în urmă cu doi ani ca mâna să fie montată pe statuie doar în apropierea zilei de 15 ianuarie. În restul timpului, mai multe replici sunt păstrate la loc sigur în depozitele Primăriei.

Anul acesta, mâna muzei a fost montată pe statuie, iar firma de pază din parc stă cu ochii pe monument. De asemenea, poliţiştii locali şi-au intensificat patrulările prin zonă.

„Secţia nr. 1 Poliţie Locală, zilnic, asigură zona Parcului Mihai Eminescu cu cel puţin o patrulă pedestră sau mobilă.Trebuie precizat că, poliţiştii locali din cadrul Secţiei nr.1 acordă o atenţie deosebită zonelor reabilitate de Primăria Municipiului Galaţi, pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică precum şi prevenirea sustragerii sau distrugerii mobilierului urban amplasat în aceste zone. În perioada 2019 – 2020, pentru neregulile depistate în zona Parcului Mihai Eminescu, poliţiştii locali din cadrul Secţiei nr. 1 au aplicat un număr de 149 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 41 645 lei. Cele mai multe amenzi au fost date pentru consum de băuturi alcoolice, tulburarea ordinii şi liniştii publice, curăţenia localităţii, dar şi oprirea interzisă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi, Aurelia Bogatu Matei.

Artistul plastic Gheorghe Andreescu a refăcut monumentul de fiecare dată şi anul trecut a propus ca statuia să fie luată din parc.

„Centrele turistice ale lumii au sculpturi în copii, cele în aer liber, la Roma şi la Florenţa. Noi am putea face o copie a acestei statui şi originalul să-l punem într-un spaţiu interior pentru a fi protejată”, a explicat Gheorghe Andreescu.

Statuia lui Mihai Eminescu de la Galaţi a fost prima din provincie care îl înfăţişează pe marele poet. Monumentul a fost realizat în 1911 de Frederic Storck cu banii obţinuţi dintr-o colectă publică. Statuia este copia unei creaţii din parcul bucureştean Cişmigiu.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Reddit și OpenAI au bătut palma! Ce se va întâmpla cu datele platformei?
Reddit și OpenAI au bătut palma! Ce se va întâmpla cu datele platformei?
Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar
Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de seră
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de seră
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, nici nedreaptă”
Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, ...
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
Nume mari de la Hollywood s-au aliat pentru întoarcerea lui Kevin Spacey pe marile ecrane
Nume mari de la Hollywood s-au aliat pentru întoarcerea lui Kevin Spacey pe marile ecrane
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la Tesla
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la Tesla
În urmă cu 114 ani, Pământul trecea la o distanţă foarte mică pe lângă cometa lui Halley
În urmă cu 114 ani, Pământul trecea la o distanţă foarte mică pe lângă cometa lui Halley
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și Vladimir Putin
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și Vladimir Putin
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost construite?
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost construite?