Prima pagină D:News

A fost descoperit cel mai mare urs din lume (VIDEO)

07.02.2011 |
A fost descoperit cel mai mare urs din lume (VIDEO)     no tags + zoom
Galerie foto (1)

În urma unor recente studii, fosilele unui urs străvechi, care a trăit pe teritoriul de astăzi al Argentinei, în perioda Pleistocenului, s-au dovedit a aparţine unei specii uriaşe - cea mai mare specie de urs cunoscută până în prezent.

Denumit ştiinţific Arctotherium angustidens, acesta era mai mare decât temutul Arctodus simus yukonensis, o specie nord-americană, azi dispărută, precedenta deţinătoare a recordului de mărime.
Pe baza studiilor recente publicate în prestigiosul Journal of Paleontology, noua "vedeta" a familiei urşilor dispăruţi este reprezentată printr-un schelet al unui mascul bătrân care, după estimările specialiştilor, cântarea circa 1.700 kilograme şi avea, ridicat în două picioare, o înălţime de aproape 4 metri,.

Era un colos înfiorător, chiar dacă îl comparam cu cel mai mare urs modern, un exemplar de urs polar record, împuşcat în anul 1964 lângă Capul Barrow din Alalska, şi care a cântărea 1.004 kilograme.

"Pe vremea când trăia, acest urs era cel mai mare şi mai puternic mamifer carnivor terestru din lume. Pur şi simplu nu avea duşmani, nu exista alt animal care să îndrăznească să-l înfrunte. Credem că a evoluat, devenind atât de uriaş, în lipsa altor carnivore mari în habitatul sau.

Arctotherium angustidens era, probabil, omnivor, cu toate că înclinăm să credem că dieta sa era, în mare parte, compusă din carne. În acele timpuri, mai multe specii de erbivore împărţeau habitatul cu Ursul-Titan, astfel încât acesta avea ce să vâneze", declară Leopoldo Soilbelzon, cercetătorul argentinian care l-a redescoperit pe Arctotherium.

Fosilele teribilului urs au fost dezgropate în timpul unor săpături la o serie de construcţii din oraşul La Plata, încă din anul 1935. De la acea data până în prezent, fosilele respective au fost uitate într-o cutie din Muzeul din La Plata, până în momentul în care cercetătorul argentinian a dat accidental peste ladă.

Cercetătorii au calculat talia şi greutatea ursului-colos pe baza măsurătorilor humerusului, os ale cărui dimensiuni sunt asemănătoare cu cele ale humerusului unui elefant indian. Scheletul aparţine unui mascul bătrân care, judecând după urmele de pe oase, a fost un luptător redutabil, supravieţuind cu bine multor confruntări de-a lungul vieţii sale. Cercetătorii susţin că masculii acestei specii uriaşe de urs se luptau frecvent între ei pentru teritoriu şi accesul la femele.

Sursă: Discovery News