Prima pagină D:News

Succes răsunător în lumea ştiinţei: au fost create celule stem umane prin clonare!

10.07.2011 | ● Vizualizări: 353
Succes resunător în lumea ştiinţei: au fost create celule stem umane prin clonare!     clonare, gene, celule stem, reuşită + zoom
Galerie foto (1)

Cercetătorii americani au reuşit să creeze celule stem embrionare umane printr-o tehnică de clonare. În viitor, această metodă ar putea fi folosită pentru crearea de celule ce ar vindeca afecţiuni incurabile astăzi.

Oamenii de ştiinţă de la Laboratorul Fundaţiei pentru Celule Stem din New York au prelevat materialul genetic dintr-o celulă matură de piele, transferându-l într-un ovul uman, în interiorul căruia s-a dezvoltat.

Coordonatorul proiectului, dr. Dieter Egli a declarat că metodele tradiţionale folosite de echipa sa nu au dat roade, aşă că au apelat la această tehnică de clonare.

Când au scos materialul genetic din ovul şi l-au înlocuit cu nişte cromozomi proveniţi de la o celulă de piele, ovulul s-a divizat dar nu a reuşit să treacă de stagiul de 6-12 celule. În schimb, când au lăsat neatins materialul genetic al ovulului şi au adăugat cromozomi, ovulul s-a dezvoltat, ajungând la stadiul de blastocist, care poate conţine până la 100 de celule.

Spermatozoizii şi ovulele au câte un set de cromozomi, iar combinarea lor, în mod normal, duce la formarea a două copii mature ale cromozomilor. Cu toate acestea, în cazul noii tehnici, două copii adulte sunt atribuite unui singur exemplar de cromozom. Existenţa celor trei cromozomi poate fi problematică, pentru că există riscul ca ei să nu se dezvolte de loc. Mai mult, sindromul Down este produs chiar de această problemă - 3 copii ale unui singur cromozom.

Prin urmare, cercetătorii vor trebui să găsească o metodă de a produce celule stem embrionare care au doar ADN-ul donatorului, chiar dacă odată ce ovulul începe să se dividă cromozomii se combină în nucleu, făcând să fie aproape imposibilă separarea. Pentru moment, celule create nu au rol terapeutic, dar cercetătorii văd aceste descoperiri ca pe un pas spre reuşită.

Tehnica utilizată poartă numele de transfer nuclear al celulelor somatice şi a mai fost utilizată în pentru a-i da naştere celebrei oi Dolly, în 1997.

Cercetătorii spun că această reuşită va conduce la crearea de noi tratamente pentru un număr mare de afecţiuni.

Sursa: BBC News