Viitorul e scris în …testele genetice

1. Să aflăm câţi ani vom trăi
Să începem de la dilema dilemelor: durata de viaţă. Ştim deja că durata medie de-acum depăşeşte 80 de ani în ţările industrializate, dar oare am putea afla, cu certitudine, dacă vom ajunge să trăim atât? Primele rezultate ale celui mai amplu studiu statistic realizat vreodată pe persoane centenare, publicate în revista „Science”, arată că longevitatea este strâns legată de patrimoniul genetic, în vreme ce factorii externi, precum stilul de viaţă, mediul şi alimentaţia, nu au decât o influenţă limitată; iar având în vedere că şi factorii de risc pentru bolile cele mai răspândite, de la diabet la hipertensiune şi la patologiile cardiace, sunt, în ultimă instanţă, tot strâns legaţi de genele din dotare, ei ar putea fi foarte bine cunoscuţi dinainte. Cu alte cuvinte, din analiza patrimoniului genetic, în teorie, am putea afla dacă – sau mai degrabă când – ne vom îmbolnăvi, de ce boală (sau boli) anume şi când ne este programată „ieşirea din joc”.

• Închizi ochii ca să auzi mai bine? Știința spune că nu ajută întotdeauna
• Inteligența Artificială ia tot mai multe decizii singură. Cât control mai are omul?

2. Proteina longevităţii
De altfel, în 2009, cercetătorii de la Universitatea din North Carolina au identificat o proteină în măsură să dezvăluie starea de sănătate a ţesuturilor organismului uman, prin urmare vârsta „reală” a acestuia, dincolo de cea cronologică. Potrivit studiului publicat în revista de specialitate Aging Cell, concentraţia în sânge a proteinei în chestiune, denumită p16INK4a, creşte progresiv pe măsură ce înaintăm în vârstă şi cu atât mai accelerat cu cât oamenii au un stil de viaţă mai nesănătos – de pildă, fumează sau nu fac destulă mişcare. Totuşi, în mod surprinzător, nicio creştere semnificativă a nivelului acestei proteine nu a fost detectată la persoanele obeze.

Concentraţia de p16INK4a poate fi măsurată prin intermediul unei simple analize de sânge, facilitând informarea – de la aflarea vârstei moleculare a unui organ destinat transplantului până la evaluarea stării reale de sănătate a unui pacient în urma unei intervenţii chirurgicale. (Validitatea testului pus la punct de cercetătorii americani a fost verificată pe un eşantion de 170 subiecţi sănătoşi)

3. Oameni şi şoareci
Tot în urmă cu un an, studiind ADN-ul şoarecilor aşa-numiţi „matusalemici”, cercetătoarea Ariela Benigni, împreună cu un grup de specialişti în biologie moleculară de la Institutul Mario Negri din Bergamo, descoperea – din întâmplare – că un rol-cheie în ceea ce priveşte longevitatea îl joacă un receptor prezent şi în celulele umane şi asupra căruia pot acţiona anumite medicamente deja existente pe piaţă, utilizate în mod curent în tratamentul tensiunii arteriale ridicate.

Angiotensina II este un hormon care reglează circulaţia în vasele sanguine şi presiunea arterială, iar pentru a acţiona, trebuie să se lege de anumiţi receptori (se cunosc cel puţin 2). Pentru a-şi verifica teoria, prin intermediul ingineriei genetice, oamenii de ştiinţă au creat animale lipsite de receptorul de tip 1 al angiotensinei, iar acestea nu numai că s-au dovedit capabile să trăiască cu 30% mai mult decât cele normale, dar au făcut-o şi într-o foarte bună stare de sănătate, după cum a demonstrat-o autopsia. Iar ceea ce face din această descoperire una excepţională, a explicat Ariela Benigni, este faptul că nici măcar nu trebuie „umblat” la ADN pentru a obţine la om o longevitate similară cu cea a şoarecilor matusalemici, adică de peste 100 de ani. „Ştim deja cum să acţionăm asupra acestui receptor cu medicamente cunoscute. Nu este necesară crearea unui om transgenic, dar îi vom putea prelungi durata de viaţă în condiţii bune de sănătate”.

4. Pariul
În urmă cu 11 ani, în 2000, specialistul în biologie celulară Steven Austad, de la Universitatea San Antonio din Texas, Statele Unite, punea cu un coleg de-al lui din Chicago, S. Jay Olshansky, un pariu mai puţin obişnuit: pe faptul că femeia care va trăi 150 de ani s-ar fi născut deja. Miza? 300 de dolari, depuşi de cei doi oameni de ştiinţă într-un fond de investiţii; prin urmare, nu ei, ci urmaşii lor vor fi cei care vor afla, în anul 2150, cine a câştigat pariul, şi implicit, vor moşteni şi suma care, s-a estimat, se va ridica atunci la circa o jumătate de milion de dolari. Dacă, potrivit specialiştilor, este foarte probabil ca lui Austad să i se dea dreptate, până una alta, faptul că femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii este de mult o certitudine şi un fenomen care nu priveşte doar specia umană.

Nu cu mult timp în urmă, în cadrul unui studiu, o echipă de cercetători japonezi a reuşit să creeze şoareci cu două genoame feminine – adică fără un tată genetic -, şi s-a dovedit că aceste rozătoare cu două mame au trăit cu 30% în plus faţă de „rudele” lor cu părinţi de ambele sexe. Şi în lumea animală, masculii au, adesea, o structură fizică mai impunătoare, dar s-ar putea ca tocmai acest aspect să fie şi cel care le influenţează negativ metabolismul şi le limitează longevitatea.

Până la urmă, dacă e să dăm crezare statisticilor, în 2050 vor exista pe Terra peste 400 milioane de octogenari, în marea lor majoritate femei, iar prelungirea duratei de viaţă a acestora implică schimbări profunde, începând cu modificarea ciclului biologic natural.

5. Vârstele femeii
Timp de secole, reproducerea la oameni a survenit în perioada de maximă fertilitate feminină, adică înainte de vârsta de 20 de ani, dar realitatea este că, în prezent, în ţările industrializate, tot mai multe femei se gândesc să aibă copii de-abia atunci când fertilitatea le scade drastic, în pofida faptului că mai au încă mulţi ani de viaţă în faţă. Aşadar, tocmai pentru că această modificare a ritmului biologic nu este una fără urmări, oamenii de ştiinţă nu puteau sta cu mâinile-n sân. Încă din 2008, într-un articol apărut în revista Nature, o serie de biologi de renume prevesteau că „în 30 de ani infertilitatea va fi definitiv eradicată”, iar femeile vor putea da naştere la copii la orice vârstă – chiar şi la vârsta de 100 de ani, prin intermediul tratamentelor cu celule stem.

Până una-alta, o echipă de cercetători iranieni de la Universitatea Teheran a pus la punct un test prin intermediul căruia poate fi stabilită vârsta la care o femeie va intra la menopauză.

Printr-o simplă analiză de sânge, făcută la femei între 20 şi 49 de ani, oamenii de ştiinţă au reuşit să determine concentraţia hormonului produs de celulele ovarelor, cel care controlează dezvoltarea foliculilor din care se formează ovocitele; apoi, analizând cifrele, ei au creat un model statistic în măsură să estimeze, cu marje minime de eroare, acest moment „fatidic” din existenţa unei femei.

Poate unora nu li se pare cine ştie ce realizare, dar este, cu siguranţă, o informaţie mult mai sigură decât cea furnizată de cărţile de tarot sau de zatul din ceaşca de cafea.