Poți fi perfect politicos cu cineva pe care nu îl respecți deloc. Psihologia spune de ce!

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Politețea este un scenariu social, ușor de respectat și ușor de simulat. Respectul este altceva. O alegere repetată de a recunoaște autonomia, limitele și dreptul celeilalte persoane de a avea propriile emoții, opinii și valori, fără să încerci să o îndrepți, să o controlezi sau să-i minimizezi experiența. Cercetările despre relațiile de lungă durată arată că lipsa lui, nu lipsa iubirii, este cea care le distruge.

Poți să spui „mulțumesc”, să nu întrerupi, să nu ridici vocea, și totuși să disprețuiești profund persoana din fața ta. Politețea este o coregrafie pe care o învățăm de mici și pe care o putem executa indiferent de ce simțim cu adevărat.

• Ce spune plânsul despre personalitatea ta: biologia lacrimilor
• Test de cultură generală. Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?

Respectul funcționează altfel. Psihologii care studiază relațiile de lungă durată – de cuplu, dar și între părinți și copii adulți, între frați, între prieteni – îl definesc drept recunoașterea granițelor, a autonomiei și a valorii unei persoane, indiferent de cât de utilă sau de convenabilă este pentru noi în acel moment. E motivul pentru care cineva poate fi tratat impecabil din punct de vedere social și, în același timp, simțit ca neglijat sau invalidat.

„Acidul sulfuric” al relațiilor de cuplu

Psihologul John Gottman a urmărit timp de patru decenii mii de cupluri în laboratorul pe care colaboratorii lui l-au numit, informal, „Love Lab”. A identificat patru tipuri de comportament care prezic cu o acuratețe ridicată riscul de separare: critica, defensivitatea, blocarea comunicării și disprețul. Gottman a numit disprețul „acidul sulfuric al relațiilor”, iar unele cercetări au asociat expunerea repetată la acest tip de interacțiune cu efecte negative asupra sănătății fizice și psihice.

Diferența dintre o relație în care există dispreț și una în care există respect se vede rar în declarații mari și aproape întotdeauna în momente mici. Un partener vine acasă tensionat după o zi proastă la muncă. Reacția „exagerezi, nu e mare lucru” închide conversația și transmite că experiența celuilalt nu merită atenție. „Văd că ai avut o zi grea, înțeleg de ce te apasă” o lasă deschisă. Diferența nu este în volumul de cuvinte, ci în cine are voie să-și definească propria experiență.

Etichetele din copilărie, între frați

Relațiile dintre frați adulți păstrează des urmele rolurilor distribuite în copilărie -„cel deștept”, „cea rebelă”, „cel responsabil”, „cea aiurită”. Aceste etichete, utile părinților pentru a organiza rapid o familie cu mai mulți copii, devin cu timpul cutii din care frații nu mai pot ieși în ochii celorlalți. Respectul, în acest context, înseamnă renunțarea la a interpreta deciziile actuale ale unui frate prin filtrul comportamentului lui de la 14 ani.

Un frate cu o carieră corporatistă stabilă își susține sora atunci când aceasta renunță la un loc de muncă sigur pentru a deveni artistă independentă. Fără să îi ofere sfaturi financiare nesolicitate, el transmite că alegerea ei este la fel de legitimă ca propria lui alegere profesională.

„Eu sunt eu, tu ești tu”

Una dintre cele mai influente terapeute de familie din secolul XX, Virginia Satir, a construit întreaga ei abordare în jurul ideii de respect pentru individ în interiorul sistemului familial. Un fir conducător al muncii ei a fost diferențierea. Virginia Satir a pus accent pe individualitate, autenticitate și pe capacitatea membrilor familiei de a-și păstra identitatea în interiorul relațiilor apropiate.

În relația dintre părinți și copii adulți, acest principiu se testează cel mai des în jurul granițelor de parenting. O bunică care nu este de acord cu metoda prin care fiica ei își hrănește copilul are de ales între două reacții: „pe vremea mea nu se făcea așa” – care plasează autoritatea ei deasupra deciziei părintelui actual – sau o variantă care recunoaște autonomia fiicei și oferă sprijin doar dacă este cerut. Aceeași logică se aplică și invers: copiii adulți care încep să-și trateze părinții vârstnici ca pe niște persoane incapabile de a mai decide pentru ele însele, excluzându-i din decizii care îi privesc direct, repetă, în sens opus, exact tiparul pe care îl reproșau în copilărie.

Prietenia este una dintre puținele relații importante care nu beneficiază de susținere legală, biologică sau instituțională.

Dintre toate relațiile importante din viața unui om, prietenia este poate cea mai fragilă. Spre deosebire de familie, care este susținută de legături de rudenie, sau de căsătorie, care are și o dimensiune legală și socială, prietenia există doar atât timp cât ambele persoane aleg să o mențină. Tocmai de aceea, lipsa de respect, dezinteresul sau dezechilibrele repetate pot eroda o prietenie mai repede decât alte tipuri de relații. Aici pot intra anulările repetate de ultimă oră, folosirea confidențelor ca monedă de schimb în bârfe, sau prietenul care apelează doar pentru a se descărca și își pierde interesul în secunda în care discuția se întoarce către cealaltă persoană. Niciuna dintre aceste situații nu implică un conflict deschis. Toate transmit, totuși, același mesaj: timpul și experiența celuilalt contează mai puțin decât ale mele.

Aceste întrebări nu reprezintă un instrument clinic validat, dar pot oferi indicii utile despre dinamica unei relații.

Nu există un test validat clinic pentru „cât de respectuoasă” este o relație, dar terapeuții folosesc frecvent, informal, trei tipuri de întrebări care ajută la diagnosticarea rapidă a unei dinamici. Pot să spun „nu” fără ca celălalt să reacționeze prin tăcere, retragere afectivă sau agresivitate pasivă? Sunt ascultat pentru a fi înțeles, sau celălalt ascultă doar pentru a-și pregăti răspunsul? Granițele mele – fizice, emoționale, legate de timp – sunt tratate ca legitime, sau ca „sensibilități” de care trebuie să mă dezbar? Răspunsurile nu oferă un verdict definitiv, dar indică direcția în care se mișcă o relație.

Ce rămâne constant în toate aceste contexte – cuplu, frați, părinți, prieteni – este că respectul nu cere ca două persoane să fie de acord. Cere doar ca dezacordul să nu fie tratat ca o problemă de corectat.

Știați că?

Cercetarea lui John Gottman s-a bazat pe observarea directă a mii de cupluri în laboratorul „Love Lab” al Universității din Washington, urmărite ani la rând pentru a vedea care relații rezistă.

Dintre cele patru comportamente identificate de Gottman drept predictori ai separării – critica, defensivitatea, blocarea comunicării și disprețul – disprețul este singurul asociat și cu efecte negative asupra sănătății fizice a partenerului care îl primește.

Termenul „Love Lab” descria un apartament amenajat de cercetătorii de la Universitatea din Washington, unde cuplurile erau observate și monitorizate fiziologic în timpul interacțiunilor cotidiene

Surse:

https://www.betterhelp.com/advice/therapy/the-mother-of-family-therapy-virginia-satir/

https://sk.sagepub.com/ency/edvol/the-sage-encyclopedia-of-marriage-family-couples-counseling/chpt/virginia-satir-model#_

https://psychcentral.com/blog/predicting-divorce-the-four-horsemen-of-the-apocalpyse

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce te întorci mai obosit din vacanță decât înainte de a pleca. Ce spun psihologii și medicii

Frazele spuse într-o relație care prevestesc o despărțire, potrivit psihologiei

De ce îi irită pe unii oameni compasiunea față de animale a altora. Psihologia criticilor de tipul „De oameni nu-ți pasă?”

De ce nu te poți abține să privești un accident? Psihologii explică fenomenul numit „curiozitate morbidă”