Descoperire revoluţionară: o nouă ramură pe „arborele vieţii”

Multă lume crede că ciupercile sunt plante, oamenii rămânând tributari, în această privinţă, vechii concepţii care, timp de milenii, a stat la baza clasificării formelor de viaţă.

Creşte din pământ şi nu se deplasează? E plantă. Se mişcă singură şi nu creşte din pământ? E animal. Multă vreme, această clasificare, bazată pe două criterii simple şi clare, a fost destul pentru a clasifica lumea macro.

• Telescopul Webb a detectat o atmosferă imposibilă pe un fost Pământ antic
• Supercomputerele au rezolvat un mister cosmic vechi de 50 de ani

Ca un ecou al acestei viziuni – învechite, dar… asta e, oamenii, chiar şi cei de ştiinţă, renunţă cu greu la tradiţii şi la vechile obiceiuri – ciupercile sunt studiate, la şcoală, în cadrul orelor de „botanică” şi, chiar la facultăţile de biologie, micologia (disciplina care studiază ciupercile) ţine, de obicei, de catedra de botanică/biologie vegetală. Aşa se face că, deşi ciupercile sunt astăzi plasate, în sistematica vieţuitoarelor, într-un regn aparte, numai al lor, numit Fungi (recunoscându-se, astfel, că ele nu sunt nici plante, nici animale, nici altceva – sunt ciuperci/fungi), confuzia se perpetuează.

Dar ştiinţa – chiar dacă arată, uneori, o oarecare inerţie – nu stă pe loc. Odată cu inventarea microscopului, o nouă lume, până atunci ascunsă, s-a dezvăluit treptat privirii fascinate a omului, iar pentru aceste fiinţe era nevoie de noi criterii şi de noi clasificări.

Şi tot aşa, din descoperire în descoperire, s-a ajuns şi la momentul în care, pe la jumătatea secolului XX, biologii au descoperit că, deşi cresc pe sol şi nu se mişcă, totuşi ciupercile nu fac parte din aceeaşi tagmă cu plantele.

Întâi şi întâi, au un mod de nutriţie cu totul diferit: dacă plantele conţin clorofilă şi se hrănesc autotrof (preparându-şi, adică, singure hrana – substanţe organice-, din carbonul extras din aer, folosind ca sursă de energie lumina), ciupercile, în schimb, descompun şi apoi absorb din sol substanţe organice complexe. Aşadar, funcţia lor lor în natură e alta, cu totul diferită de cea a plantelor: dacă plantele sunt producători, ciupercile sunt descompunători, îndeplinind deci un rol opus.

Apoi, au moduri de reproducere diferite de cele ale plantelor, cicluri de viaţă complexe şi altfel decât cele din lumea vegetală.

Iar odată cu progresele biochimiei, a venit şi marea revelaţie a faptului că plantele şi ciupercile sunt foarte diferite unele de celelalte la nivel biochimic. Una dintre caracteristicile de bază ale regnului vegetal (plante) este prezenţa unor pereţi celulari rigizi, constituiţi predominant din celuloză, care acoperă pe dinafară membrana celulară şi dau rigiditate structurii plantei. Graţie lor, plantele se pot ridica deasupra solului, pe tulpini uneori neverosimil de subţiri, înălţându-se spre lumină – sursa lor de energie.

Spre deosebire de lumea vegetală, cea a ciupercilor – care cuprinde mii de forme, extrem de diverse, de la mucegaiuri până la hribi şi mânătărci, de la drojdia de bere până la ciupercile microscopice care produc boli ale plantelor – are ca element distinctiv prezenţa unor pereţi celulari constituiţi nu din celuloză, ci din chitină. Chitina este sintetizată şi de animale – multe nevertebrate au un exoschelet chitinos; un exemplu la îndemână sunt elitrele (aripile tari) ale cărăbuşilor, care acoperă şi protejează cealaltă pereche de aripi, membranoase, subţiri şi transparente – aşa că, din punct de vedere biochimic, cel puţin, ciupercile sunt mai apropiate de animale decât de plante. Şocant? Se prea poate, dar cred că prima idee pe care trebuie să-o extragem de aici este faptul că ştim încă atât de puţin despre lumea asta vie din jurul nostru…

Seamănă – oarecum – cu ciupercile, dar…

Am făcut toată această introducere pentru a arăta că, deşi acum credeam că, în sfârşit, ne-am lămurit cum e cu ciupercile, că nu sunt plante, ci cu totul altceva, drept care merită să stea în propriul lor regn, de fapt, suntem foarte, foarte departe de a şti tot ceea ce e de ştiut despre ciuperci – în particular – şi despre viaţa pe Terra, în general.

Recent, o echipă de biologi britanici, de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra şi de la Universitatea din Exeter, a descoperit, într-un mic lac, nişte… mă rog, nişte forme de viaţă care, deşi aparent erau fungi microscopici, când au fost cercetate mai cu luare-aminte, s-au dovedit a fi altceva, de ajuns de diferit de fungi pentru a-i face pe cercetători să caşte ochii mari.
Oamenii de ştiinţă le-au categorisit deja drept „veriga lipsă” dintre fungi şi celelelate grupuri de vieţuitoare şi afirmă că e cel mai vechi grup de fiinţe de tipul fungilor din câte se cunosc până acum, că ar corespunde unui moment în care fungii „adevăraţi” (cu perete celular chitinos) au început să se diferenţieze şi să evolueze şi că, deci, aceşti nou-veniţi pe scena sistematicii lumii vii ar putea da nişte indicii valoroase privind modul în care s-a săvârşit acestă evoluţie.

Dacă exprimarea pare cam vagă, gândiţi-vă că e vorba despre ceva ce nici oamenii de meserie nu ştiu şi nu înţeleg foarte bine ce este şi unde trebuie să şadă – o piesă de puzzle pe care încă nu ştiu unde să o aşeze.

Le-au numit Cryptomycota – „ciuperci ascunse”, s-ar traduce numele – şi, până una-alta, le consideră un grup înrudit cu fungii, în aşteptarea momentului când informaţii mai detaliate, rezultate din cercetări viitoare, le vor permite să înţeleagă mai bine relaţiile de rudenie dintre cryptomycote şi celelalte vieţuitoare. Deja, specialiştii vorbesc despre necesitatea de a redesena arborele vieţii (cel puţin partea cu ciupercile), pentru a găsi un loc potrivit şi acestei noi rămurele.

Ce se ştie despre Cryptomycota până acum?

• Sunt un grup foarte divers – probabil la fel de divers precum fungii cunoscuţi nou – iar studiul speciilor este abia la început.
• Cryptomycotele studiate până în prezent sunt organisme eucariote (celulele au un nucleu care conţine materialul genetic) şi se prezintă sub forma unor celule de formă ovoidă, mici (3-5 micrometri), capabile să formeze un filament microtubular.
• Cryptomycotele se găsesc într-o varietate de medii, inclusiv în sol, în apele dulci, în sedimentele acvatice…
• Cryptomycotele nu prezintă, în niciunul dintre stadiile ciclului de viaţă, peretele celular chitinos, caracteristic fungilor „obişnuiţi”; ele nu se conformează, aşadar, planului general de structură al celulei de ciupercă, iar aceasta e cea mai importantă deosebire între ele şi fungi.

Studiile au inclus analize genetice şi observarea cu tehnici de microscopie performante, iar rezultatele sunt promiţătoare: ceea ce se ştie până în prezent e îndeajuns de incitant pentru a stimula curiozitatea şi entuziasmul cercetătorilor, pentru studii viitoare.

Viaţa pe Pământ are o poveste a ei, lungă şi plină de amănunte uimitoare, uneori de neprevăzut, iar cercetătorii sistematicieni asta fac: află şi scriu, pentru noi toţi, povestea. Desluşind, în sursele de informaţii disponibile- vieţuitoarele actuale şi fosile – detaliile acestei complicate istorii, oamenii de ştiinţă o lămuresc şi o pun pe hârtie, pentru ca toată lumea s-o cunoască.

Uneori descoperă lucruri neaşteptate, observă o cotitură nebănuită în desfăşurararea evenimentelor; alteori, umplu o lacună în cunoaştere sau zdruncină o convingere ce părea de neclintit.

Descoperirea grupului Cryptomycota este unul dintre evenimentele care ne silesc să ne revizuim părerile despre clasificarea şi evoluţia lumii vii şi să rescriem unele dintre capitole.

A spus foarte bine dr. Thomas Richards, de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, unmul dintre cercetătorii descoperitori ai cryptomycotelor: s-ar putea să fim nevoiţi să rescriem manualele de micologie, să regândim clasificarea fungilor şi să elaborăm o altă definiţie a ceea ce este o ciupercă. Asta e cunoaşterea ştiinţifică – un peisaj în veşnică schimbare.