Prima pagină Istorie

Aceasta poate fi descoperirea anului în Egipt: mumii şi comori în stare aproape perfectă de conservare găsite în morminte vechi de 3.500 de ani

Alexandru Voiculescu | 12.13.2017 | ● Vizualizări: 2371

Artefactele şi mumiile au fost găsite în necropola Draa Abou Naga ce face parte din situl Teba, lângă oraşul antic Luxor. Nu se cunoaşte încă identitatea ocupanţilor mormintelor, dar se consideră că datează din cea de-a XVIII-a dinastie (1500 - 1292 î.e.n.). Această nouă descoperire a făcut ca anul 2017 să fie considerat „un an plin de descoperiri” de Khaled Alnani, un ministru egiptean.

Cele două morminte, cu adâncimi de şapte şi respectiv zece metri, conţineau un număr de artefacte, printre care mobilă şi 36 de statui Usahbti, scrie The Independent.

De un interes particular este un perete pictat dintr-un mormânt care a rămas aproape intact. „Parcă a fost pictat ieri. În opinia mea, aceasta poate fi cea mai bună pictură în Draa Abou Naga descoperită în ultimii 100 de ani”, a precizat faimosul egiptolog Zahi Hawass.

De asemenea, s-a mai descoperit o serie de mumii, schelete şi o mare statuie pictată a unei femei numite Isis Nefret - despre care se crede că e mama ocupantului unui mormânt - în forma lui Osiris, zeul vieţii-de-apoi la egipteni.

Mostafa Waziry, care conduce expediţia arheologică, susţine că descoperirea este asociată cu alta anunţată în urmă cu trei luni. La mai puţin de 100 de metri de sit, echipa sa a descoperit un alt mormânt important, pe care Hawass l-a descris ca fiind „descoperirea anului”. Acesta conţine un aurar pe nume Amenemhat care trăia acum 3.500 de ani, alături de mai multe mumii şi artefacte. Includea de asemenea dovezi cu privire la un om care a fost poreclit ”Marty”, deşi corpul său nu a fost descoperit. Vorbind despre unul dintre mumiile descoperite în cel mai recent mormânt găsit, Waziry a precizat: „eu cred că acesta este Marty”.

Atât cercetătorii, cât şi oficialii guvernului egiptean speră ca anul excepţional pe care l-a avut Egiptul în arheologie să se reflecte şi în revenirea ţării la nivelul de altă dată, descoperirile şi punerea la punct a muzeelor să readucă turiştii în această ţară devastată de lupte interne.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Descoperire FASCINANTĂ în Egipt, la intrarea într-un mormânt. ''Este unică şi spectaculoasă''

Descoperire remarcabilă în Egipt care poate clarifica unele aspecte cu privire la domnia faraonului Ramses al II-lea

Descoperire fascinantă în Egipt într-un mormânt vechi de 3.500 de ani. ''Sunt unice''

Descoperire uriaşă în Egipt. A fost pierdut în urmă cu 7.000 de ani

Tag-uri: egipt | mumie | mormant | pictura | turism