Home » Maratoanele Descopera » Fenomenele paranormale » Sport “la frontiera” paranormalului

Sport “la frontiera” paranormalului

Publicat: 09.07.2009
Nu veti citi cu siguranta despre ele in paginile publicatiilor sportive, dar multe fenomene paranormale au insotit de-a lungul timpului performantele atletilor. Episoade extraordinare in sine, multe dintre aceste “anomalii” pot fi pur si simplu imputate conditiilor de stres la care atletii sunt supusi; numai ca, ceea ce deconcerteaza si da greutate fenomenologiei este atat cazuistica, impresionanta ca volum, cat si insasi structura protagonistilor: fara doar si poate foarte bine pregatiti sa infrunte, in mod echilibrat, situatii tensionate.

Nu veti citi cu siguranta despre ele in paginile publicatiilor sportive, dar multe fenomene paranormale au insotit de-a lungul timpului performantele atletilor. Episoade extraordinare in sine, multe dintre aceste „anomalii” pot fi pur si simplu imputate conditiilor de stres la care atletii sunt supusi; numai ca, ceea ce deconcerteaza si da greutate fenomenologiei este atat cazuistica, impresionanta ca volum, cat si insasi structura protagonistilor: fara doar si poate foarte bine pregatiti sa infrunte, in mod echilibrat, situatii tensionate.

Exista, in orice caz, un paralelism straniu intre lumea sportului si cea a asa-numitelor fenomene „de frontiera”. Extracorporalitatea (numita si fenomen OBE – out-of-body-experience) este experienta unor subiecti care s-au proiectat in afara corpului fizic. Se spune ca ea se realizeaza destul de frecvent in timpul visului (vezi senzatia de planare, de zbor), dar ce te faci cand survine in alte situatii, cand nici pomeneala de somn sau vis? In orice caz, numitorul comun al acestei „ambivalente” este prezenta unei conditii fizice si mentale iesite din comun, conditionata de stres, durere si oboseala. Totusi, numai intr-o singura lucrare, „Sport si psihic”, scrisa de americanii Michael Murphy si Rhea A.White in anii’70, sunt documentate peste 400 de cazuri diferite in care atleti au experimentat o realitate la limita incredibilului.

De-a lungul timpului, multi atleti au afirmat ca ar fi avut, in decursul unei activitati competitionale, senzatia ca „plutesc”, ca „zboara” sau ca ar iesi in afara propriului corp. Un alpinist, dupa o escalada solitara, a povestit cum a trecut prin experienta foarte vie de a se vedea pe sine in timp ce se prabusea de la o inaltime mica: „…imi amintesc ca m-am intrebat ce putea oare sa insemne aceasta senzatie stranie de a ma gasi in afara corpului meu, observandu-i miscarile”, a spus alpinistul colegilor lui, la intoarcerea in tabara. In lumea inotului, asiderea, potrivit marturiilor unor sportivi care au preferat sa-si pastreze anonimatul, se intampla frecvent ca in cadrul competitiilor de lunga durata, inotatorul sa iasa din propriul „invelis” material pentru a se odihni, lasandu-si o „dublura” sa continue.

De altfel, in 1968, in Marea Britanie, atunci cand Celia Green, directoarea Institutul de Cercetari Psihofizice din cadrul Universitatii Oxford, hotara sa realizeze o ancheta pe tema extracorporalitatii si lansa un apel prin presa scrisa si radio, solicitand cooperarea cetatenilor, doua sute de persoane aveau sa raspunda chestionarului ei. Pe baza acestor raspunsuri, Green va elabora ulterior un tabel al fenomenelor ce insotesc iesirea din corpul fizic, potrivit caruia, in momentul respectiv, dincolo de faptul ca persoanele in chestiune isi percep prezenta „in afara” corpului fizic, se simt cuprinse de un soi de paralizie; dominanta apare si senzatia ocuparii unui spatiu definit drept „un duplicat aerian al corpului lor fizic”, in mod uzual fiind raportata si senzatia de plutire/planare deasupra locului unde are loc intamplarea. De asemenea, tot in mod frecvent, cei in cauza isi exprima surprinderea de a-si privi propriul corp „inert”, aflat undeva „dedesubt”, sau incercarea nereusita de a executa unele manevre, cum ar fi rasucirea unui comutator sau apasarea pe clanta usii pentru a o deschide. Lipsa de finalitate a unor astfel de actiuni este explicata prin faptul ca mana trece prin obiecte ca si cand ele ar fi imateriale.

Premonitia

Intr-o zi oarecare din 1965, pilotul de curse automobilistice american A.J.Foyt ii marturisea sotiei presimtirea ca ceva neplacut avea sa i se intample in cursa programata sa aiba loc peste cateva zile, la Riverside. Consoarta nu-i dadu crezare, poate si pentru faptul ca respectiva cursa urma sa se desfasoare pe una dintre pistele preferate ale sotului. Ei bine, chiar atunci, pilotul avea sa treaca prin accidentul cel mai grav din cariera, iesind in decor si sarind cu masina peste un gard de peste 3 metri.

O situatie insa cu adevarat paranormala poate fi considerata cea prin care a trecut jucatorul de baseball Wayne Estes, in acelasi fatidic an 1965. In timpul unei intreceri din cadrul campionatului universitar american, i-a cerut antrenorului sa fie schimbat intrucat simtea in maini si brate o insensibilitate persistenta; pana aici nimic paranormal, numai ca, doar cateva ore mai tarziu, Wayne se va curenta de firele de inalta tensiune, gasindu-si sfarsitul. Si-atunci, sa fie posibil ca senzatia perceputa de sportiv inaintea mortii (una atroce, potrivit martorilor, terifiati de imaginea lui Wayne zvarcolindu-se pe teren in timp ce din buricele degetelor ii iesea fum) sa fi fost o premonitie a modului in care avea sa treaca „dincolo” putin mai tarziu? Un alt amanunt semnificativ; doar cu doua luni inainte, Wayne isi incheiase o asigurare de viata, insistand sa fie prevazuta in ea clauza de „deces prin curentare”.

Si legat de psihokinezie, capacitatea de a modifica starea materiei, exista o cazuistica bogata, referitoare in principal la atletii care interactioneaza cu un obiect in miscare (minge). Si anume, ca anumite traiectorii aparent imposibile (lovitura unui tenismen, sutul unui fotbalist, aruncarea unui jucator de baseball) pot fi rezultatul unei conditionari a uneia sau mai multe minti laolalta, si nu neaparat in mod voluntar (poate fi vorba de o lovitura decisa si puternica, dar inconstienta). Dar, daca asa ar sta lucrurile, atunci s-ar putea intampla ca nu numai cel direct-interesat, sportivul, ci si publicul din tribune sa exercite o astfel de interferenta semnificativa. Sa fie psihokinezia resortul aflat in spatele fenomenului cunoscut sub numele de „al doisprezecelea jucator” despre care se vorbeste in lumea fotbalului, legat de avantajul de a juca „acasa”? O fi existand o explicatie a faptului ca in diferite tari din Africa orientala, echipele de fotbal isi angajeaza vraci pe timpul partidelor cu scopul de a influenta traiectoria balonului, pentru a da un gol sau a evita unul, dupa caz.

De o natura si mai complexa este asa-numita „lovitura mortala intarziata”, utilizata in artele martiale „deviate”. Practic, karateka isi loveste adversarul intr-un punct vital, dar intr-un mod si intr-un moment foarte precise, astfel incat efectul devastator sa nu fie imediat. Dupa cateva ore sau chiar zile, victima, printr-un mecanism inca necunoscut dar in masura sa prejudicieze energia vitala, incepe sa se simta rau si in cele din urma moare. Acest tip de fenomene (NDE – near-death-experience), ce descriu experientele sau trairile pe pragul mortii, sunt cunoscute din timpuri imemoriale, intrucat practica „intoarcerii din moarte” era o proba initiatica larg raspandita, iar reinvierea mortilor a fost la un moment dat principala proba a puterii sacre pe care o ofereau vrajitorii, samanii si taumaturgii. Pe cat se pare, gandirea stiintifica contemporana s-a confruntat insa cu aceasta realitate relativ recent, de-abia dupa ce s-au inmultit declaratiile oamenilor „intorsi” din moarte clinica.

Psihiatra elvetiana Elisabeth Kubler Ross reconstituia astfel etapele ce preced moartea: mai intai socul psihic si negarea iminentei mortii, insotite de sentimente de izolare si singuratate extrema; apoi aparitia sentimentelor violent negative, precum mania, furia, invidia; urmeaza etapa negocierii, cand muribundul isi face un soi de autocritica, sperand sa amane moartea, vazuta ca o pedeapsa, dupa care se instaleaza deprimarea. Va sosi in cele din urma si acceptarea, fara efort, ce aduce cu ea pacea launtrica. Bineinteles, si acest soi de trairi au fost experimentate in mediul sportiv. Unii atleti, in momentele deosebit de intense ale prestatiilor lor sportive si-au vazut „filmul” propriei vieti derulandu-se instantaneu in fata ochilor, fenomen considerat obisnuit in momentele ce preced moartea. Schiorul american Steve McKinney, de exemplu, a declarat la finalul unei victorii importante ca „in timp ce coboram partia, fluxul de evenimente ce-mi traversa creierul era constituit de o panorama a existentei mele”.

Exista apoi si numeroase cazuri de „dejà vu” (senzatia ca traiesti a doua oara un anumit eveniment in acelasi circumstante); in mediul sportiv, in fotbal de exemplu, jucatorul considera ca actiunea s-a mai intamplat intr-o ocazie precedenta in acelasi conditii (dispunerea publicului, terenul, traiectoria balonului, rezultatul meciului). Si daca este adevarat ca, in unele situatii, senzatia poate avea o justificare conventionala (o codificare gresita a realitatii inconjuratoare ce duce la o inexistenta suprapunere cu informatii continute in memorie sau viceversa), ramane totusi dificil de inteles recurenta fenomenului, mai ales in cazul sportivilor aflati intr-o perfecta forma psihica si fizica.

Intre spatiu si timp

Poate fi realitatea interpretata intr-un mod atat de subiectiv incat sa-i fie deformate caracteristicile obisnuite? Exemplele urmatoare sugereaza ca da. Tenismenul Pete Sampras a sustinut in mai multe ocazii cat de usor ii venea sa faca ceea ce spectatorii percepeau drept „aproape o magie” in unele situatii si ca, in anumite momente, mingea de joc ii aparea „mare ca un pepene”. Tot Sampras a mai povestit ca, in aceste momente de „gratie”, percepea actul sportiv ca derulandu-se cu incetinitorul.

Jucatorul de golf Jack Fleck, pe parcursul U.S. Open Golf Championship din 1955 declara ca, la un moment dat, gaurile din terenul de golf au inceput sa i se para mari ca niste „cazane” si de-atunci nu a mai ratat nici un punct. O situatie identica de „gigantism” au experimentat-o si alti jucatorii de baschet si baseball. Multicampionul de Formula 1, scotianul Jackie Steward a declarat si el de mai multe ori ca, in zilele in care se afla intr-o forma de zile mari, avea senzatia ca felul in care lua curbele de pe pista se petrecea cu incetinitorul. Altfel spus, fiecare moment ii permitea o analiza a situatiei completa si senina, in timp ce in mod obisnuit frenezia competitiei il facea sa faca orice gest precipitat.

Extazul campionilor

In practica yoghina exista o stare numita samprajnata samadhi, adica extaz cu suport material. Potrivit cunoscatorilor, este ultima stare dinaintea extazului complet care aduce eliberarea si contine mai multe etape. Prima, numita savitarka (argumentativa) se obtine prin concentrarea asupra obiectelor considerate sub aspectul lor substantial: in acest stadiu timpul dispare, iar yoghinul percepe atat trecutul, cat si viitorul obiectului la care mediteaza (el realizeaza astfel clarviziunea in timp, tocmai prin anularea, asimilarea timpului). Fenomenul, cu siguranta foarte spectaculos pentru un non-yoghin, nu face parte din categoria fenomenelor supreme, ci din cele asa-numite „intermediare” (clarviziunea in viitor se exercita asupra materiei, nu asupra spiritului, fiind doar o treapta in calea spre eliberare).

Intrat intr-o asemenea stare, sportivul are senzatia de liniste, calm (uneori urmata de frica), energie, perfectiune, omnipotenta, tacere (in pofida prezentei spectatorilor); se simte usor ca fulgul, detasat si izolat de intreaga lume. Are impresia ca in corpul si mintea lui ar intra un ceva inexplicabil, in masura sa intareasca legatura dintre spirit si materie generand o stare exaltanta de gratie in care nimic nu pare imposibil de realizat. Uneori insa, cel in cauza, depasindu-si limitele pe stadionul sau pista devenite loc de renastere spirituala, poate fi cuprins de teroare din cauza incapacitatii de a intelege si controla reactiile propriului trup.

Un exemplu este cel al campionul olimpic Bob Beamon care la Ciudat de Mexico, dupa ce-a batut recordul mondial la saritura in lungime, a fost cuprins de o puternica senzatie de greata, ritmul cardiac i s-a accelerat dramatic, iar perceptia asupra realitatii inconjuratoare a devenit din ce in ce mai vaga. Dimpotriva, tenismenul suedez Bjorn Borg a declarat in mai multe ocazii cum in anumite zile i se parea ca se misca pe teren ca si cum ar fi zburat, toate loviturile, chiar si cele mai dificile reusindu-i cu extrema naturalete.

Performante iesite din comun

In astfel de cazuri fizicul raspunde in mod absolut extraordinar la solicitarile la care e supus, ca si cum ar dispune de un rezervor necunoscut de energie cu valente diferite, dar pozitive. Medicul sportiv al boxerului american Cassius Clay (Muhammed Ali), Ferdue Pacheco, declara intr-un interviu ca nu reuseste sa-si dea seama cum, in anumite ocazii, de exemplu meciul extrem de dur cu Gorge Foreman, „protejatul” sau a putut iesi absolut neatins („priviti-i fata, nu are aproape nicio zgarietura”). Corpul lui Casssius Clay parea ca protejat de un scut, total invulnerabil.

Si mai surprinzatoare sunt episoadele legate de artele martiale. Se spune ca, intr-o ocazie, Marele Maestru Lung Chi Cheung ar fi lasat ca o masina sa treaca peste el, iar elevii sa rupa caramizi asezate pe teasta lui. Se vorbeste si de oameni capabili sa-si raneasca adversarii doar atingandu-le corpul, sa sustina greutati inspaimantatoare pe organele genitale sau sa treaca cu bratele prin roca. S-ar mai putea aminti si despre cazul campionului olimpic John Walker care, vorbind despre o victorie importanta, a povestit cum, in momentul in care ajunsese la capatul puterilor, a fost cuprins brusc de o inexplicabila senzatie de „atotputernicie”, depasindu-si instantaneu adversarul. Un interesant exemplu de viteza si rezistenta extraordinare sunt si incercarile de „lung-gom-pa”, o cursa tibetana. In cartea ei intitulata „Magie si Mister in Tibet”, Alexandra David-Neel povesteste despre marsaluiri ce se prelunjgesc neintrerupt mai multe zile, de-a lungul a mii de kilometri. Atletii-calugari se misca cu lejeritate, fara vreo oboseala aparenta, ca intr-o stare de transa, cu ochii holbati si provirea fixata intr-un punct indepartat din spatiu.

Aparitiile

Sa vezi lucruri acolo unde ele n-ar trebui sa existe sau, in general, sa observi situatii ce nu sunt conforme cu realitatea obisnuita este un fenomen parapsihologic clasic, ce dispune de o cazuistica bogata in domeniul sportiv. In acest sens, s-ar putea aminti cazul parasutistului cu experienta, ramas suspendat in inaltul cerului mai bine de o ora, sustinut fiind de curenti ascensionali, caruia i s-au „aratat” inele de lumina si siluete umane stralucitoare, interpretate de el drept figuri de ingeri; sau cazul alergatorului de maraton britanic care, dupa ore extenuante de cursa neintrerupta a inceput sa-si simta corpul extrem de usor si, mai ales, a inceput sa auda si sa perceapa aproape fizic vocea unei persoane care s-a prezentat ca stramosul lui venit sa-l sustina in momente dificile.

Simple povesti, fantezii? Marturiile cu privire la aceste intamplari bizare sunt atat de numeroase incat pare improbabil ca toate sa fie neadevarate.

REVINO MAINE PENTRU A AFLA TOTUL DESPRE IULIA HASDEU IN URMATORUL EPISOD DIN MARATONUL DESCOPERA FENOMENELE PARANORMALE! Scrierile sale, atatea cate au fost, anuntau deja o mare poeta, insa sortii au hotarat ca posteritatea sa o cunoasca pe Iulia Hasdeu doar din operele sale de tinerete si din… sedintele de spiritism, in cadrul carora fiica continua sa fie alaturi de batranul ei tata. Afla totul despre povestea tragica a Iuliei Hasdeu si a sedintelor de spiritism organizate de tatal ei, numai pe www.descopera.ro

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm