Han van Meegeren și operele lui Vermeer. Maestrul falsificator care i-a păcălit pe naziști

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

La 29 octombrie 1947, un olandez de 58 de ani, era judecat la Amsterdam, fiind acuzat de trădare – o crimă pedepsită cu moartea. Cine era olandezul și ce trădare îi punea viața în pericol? Han van Meegeren, un artist odată obscur, fusese acuzat că a vândut o comoară națională, Hristos și femeia adulteră (Christ and the Woman Taken in Adultery) de Johannes Vermeer, Reichsmarschall-ului nazist Hermann Göring. Dar, într-o răsucire uimitoare, van Meegeren a mărturisit o altă crimă: „Nu am vândut un Vermeer. L-am pictat eu însumi”, prin această dezvăluire ieșind la iveală una dintre cele mai îndrăznețe fraude artistice ale secolului XX, și transformând un colaborator acuzat într-un erou popular.

Născut la 10 octombrie 1889, în Deventer, Țările de Jos, Han van Meegeren a fost un pictor de formație clasică, ale cărui lucrări de început au primit aprecieri modeste. În anii 1930, cu moralul destul de afectat și, în plus, cu probleme financiare, van Meegeren a pus la cale un plan: dacă lumea artei îi respinge originalitatea, el le va oferi un Vermeer „pierdut”.

Vermeer, maestrul olandez al secolului al XVII-lea, a lăsat în urmă doar 34 de lucrări confirmate, iar acest număr redus a generat multe speculații privind existența unor tablouri „dispărute”. Van Meegeren a profitat de această zonă gri, inventând o presupusă „perioadă religioasă” a lui Vermeer, o etapă despre care istoricii discutaseră, dar pentru care nu exista nicio dovadă. „Am vrut să-mi dovedesc talentul pictând eu însumi un Vermeer”, avea să spună mai târziu. „Dacă lucrările mele ar fi ajuns în muzee, criticii mei ar fi tăcut.”

Falsurile lui Van Meegeren nu erau simple copii defectuoase. Ele reprezentau operații meticuloase, aproape științifice. Artistul a folosit pânze autentice din epoca lui Vermeer, pe care le-a curățaț cu atenție de stratul original de vopsea. Pentru a recrea textura și aspectul unei picturi vechi de trei secole, a combinat pigmenți tradiționali cu o rășină sintetică pe bază de fenol-formaldehidă, substanță care se polimeriza și întărea prin expunerea la căldură. După aplicarea stratului pictural, a suprapus pânzele la temperatură înaltă într-un cuptor improvizat (asemănător cu unul de pizza), accelerând procesul de îmbătrânire artificială și creând o rețea de crăpături fine, asemănătoare celor care apar în mod natural pe picturile vechi. Pentru a finaliza iluzia, a rulat pânzele în mod repetat, simulând deformările provocate de timp pe țesătura de cânepă.

Piesa sa de rezistență, Cina de la Emmaus (1937), a fost salutată ca o capodoperă Vermeer. Istoricul de artă Abraham Bredius l-a declarat „cel mai bun Vermeer văzut vreodată”. Vândută Muzeului Boijmans Van Beuningen din Rotterdam pentru 520 000 de florini neerlandezi (echivalentul a câtorva milioane de dolari în prezent), lucrarea a consolidat reputația de falsificator a lui van Meegeren.

Legătura cu naziștii: Prețiosul „Vermeer” al lui Göring

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, schema lui van Meegeren a luat o întorsătură periculoasă. În timp ce naziștii jefuiau arta europeană, el i-a vândut lui Göring, prin intermediari, pe Isus și femeia adulteră.

(Hermann Wilhelm Göring, 1893 – 1945, a fost un politician nazist, aviator, lider militar și criminal de război condamnat. A fost una dintre cele mai puternice figuri din Partidul Nazist)

Reichsmarschall-ul, pasionat de artă, a oferit la schimb nu mai puțin de 137 de picturi jefuite pentru a obține falsul lui van Meegeren. În 1945, când Aliații au descoperit tabloul în mina de sare folosită de Göring ca depozit, autoritățile olandeze au presupus că pictorul colaborase cu naziștii și l-au acuzat de trădare. Confruntat cu posibilitatea execuției, van Meegeren a făcut un gest disperat: a mărturisit că lucrarea era un fals. Pentru a-și dovedi afirmația, a pictat sub supravegherea anchetatorilor un nou tablou în stil Vermeer, o compoziție cunoscută astăzi sub numele Christ Among the Doctors, realizată cu aceleași tehnici și materiale folosite în falsurile sale anterioare. Analizele experților i-au confirmat mărturia, iar acuzația de trădare a fost redusă la fraudă.

Decăderea lui Van Meegeren nu a început odată cu mărturisirea sa. Analiștii postbelici au observat anomalii: pigmenți sintetici indisponibili pe vremea lui Vermeer, fisuri caracteristice picturilor vechi neuniforme. Utilizarea temelor biblice, atipice pentru Vermeer, a ridicat, de asemenea, îndoieli. Cu toate acestea, falsurile au trecut de inspecțiile inițiale deoarece, după cum remarcă istoricul de artă Jonathan Lopez, „experții au văzut ceea ce au vrut să vadă”.

În 1945, radiografiile realizate asupra tabloului Cina de la Emaus au scos la iveală un portret din secolul al XVII-lea, aflat sub stratul pictural actual, o dovadă că van Meegeren refolosise o pânză veche. Dar problema reală nu era suportul, ci stilul: personajele aveau expresii rigide și exagerate, departe de subtilitatea și lumina specifică lui Vermeer. După cum a admis un curator, „am fost orbiți de mitul descoperirii”.

Procesul lui Van Meegeren din 1947 l-a transformat dintr-un fel de paria, într-un simbol îndrăzneț al rezistenței, după ce l-a înșelat pe Göring. A fost condamnat la un an de închisoare, dar a murit din cauza unui atac de cord, la 30 decembrie 1947, înainte de a-și ispăși pedeapsa. Avea 58 de ani. Falsurile sale, odată evaluate în milioane, zac acum în vitrine muzeale ca artefacte ale escrocheriei.

Dar, până la urmă, a fost van Meegeren un impostor sau nu? Evident, ca în orice situație controversată, părerile sunt împărțite, însă priceperea sa tehnică a fost considerată incontestabilă. Van Meegeren nu doar că l-a copiat pe Vermeer, ci i-a făcut o inginerie inversă, deconstruind procesul creativ al maestrului olandez, nu doar în ceea ce privește replicarea vizuală a tablourilor.

A studiat meticulous tehnici materiale – Vermeer folosea pigmenți specifici (ex.ultramarin din lapis lazuli), dar și metode de aplicare a straturilor de vopsea (glazuri transparente pentru adâncime). Van Meegeren a recreat aceste procese, chiar dacă a înlocuit unele materiale cu alternative moderne (ex. albastru cobalt în loc de lapis lazuli, mai scump).Vermeer era obsedat de redarea luminii difuze („effet de clair-obscur”). Van Meegeren a analizat unghiurile de umbră și reflexiile din tablourile autentice, reproducând artificial efectul prin stratificare. Și nu în ultimul rând, a identificat „goluri” în catalograful lui Vermeer – teme religioase ipotetice, neverificate – și a pictat fix ce sperau istoricii să existe.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Han-van-Meegeren

https://www.bbc.co.uk/programmes/profiles/2r60JJtpKg07SzyZ9FTpSZP/han-van-meegeren-1889-1947

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cele mai faimoase opere literare arse de naziști. Cărți interzise care au supraviețuit istoriei

Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de naziști

Jacques Jaujard, omul care a salvat comorile Luvrului din mâinile naziștilor

Cum s-a ascuns Albert Einstein de naziști într-o colibă dintr-o mlaștină uitată de lume