Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Ce este camilafca?

Ce este camilafca?

Ce este camilafca?
Publicat: 02.02.2015
Cu siguranţă că oamenii interesaţi să afle cât mai multe despre veştmintele preoţilor şi călugărilor din Biserica Ortodoxă au dat astfel pentru un obiect vestimentar cu un nume ciudat –Camilafcă. Însă la o privire mai atentă, descoperim rostul şi importanţa acestui obiect despre care puţini oameni au auzit.
Purtarea costumului preoţesc sau călugăresc, este o obligaţie canonică stabilită de Sfinţii Părinţi, a căror Tradiţie este urmată cu sfinţenie în toate bisericile creştin-ortodoxe, deci şi în biserica noastră naţională, Biserica Ortodoxă Română. Prin urmare, la ortodocşi, spre deosebire de catolici şi protestanţi, costumul preoţesc apare întotdeauna sub forma unei robe lungi până la pământ. Tot la ortodocşi, costumul preoţesc este acelaşi şi obligatoriu pentru toate ierarhiile clerului: episcopi, stareţi, preoţi şi diaconi, la fel ca pentru cei din lumea monahală. 
 
La călugări, arhierei, episcopi sau chiar monahii (călugăriţe) peste potcap sau culion (adică acoperământul pentru cap, care are o formă cilindrică şi de culoare neagră) se pune un voal negru care atârnă pe spate, denumit camilafcă.
Camilafca este folosită în special la slujbele bisericeşti, iar călugării şi călugăriţele trebuie să stea tot timpul în public cu capul acoperit de potcap sau culion, iar la anuminte momente, ei trebuie să-şi scoată doar acea pânză-voal care se pune peste potcap, adică camilafca.
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?

Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal

Virusul West Nile a făcut victime și în România. Cum ne putem feri?

Legătura dintre tensiune și degradarea cartilajului, descoperită de oamenii de știință

Cea mai intensă vară din istoria Europei: a fost expus jumătate din continent

Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!

Cercetătorii au creat o metodă de recuperare a aurului din „gunoi”

Și vocea ar putea arăta cât de rapid îmbătrânești. Ce este „ceasul vocal”?

O nouă descoperire pare absurdă, dar nu este: ce miros ar putea indica boala Parkinson?

Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate

Cine are grijă de părinții bolnavi sau bătrâni? Între responsabilitatea copiilor și nevoia de ajutor specializat

Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici

Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate

Ce i-a „dezvăluit” un elefant unei femei care susține că vorbește telepatic cu animalele?

În ce oraș de la malul mării o casă ajunge la același preț cu o mașină?

Cu cât crește UE bugetul pentru cercetare și inovare și unde se duc banii?

Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!

Cât de mult influențează meseria părinților rezultatele școlare ale copilului?