Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » De ce sunt fructele colorate?

De ce sunt fructele colorate?

De ce sunt fructele colorate?
Publicat: 30.09.2018
Cercetătorii au descoperit că fructele au culori extrem de pronunţate datorită animalelor care le consumă. Ei susţin că roşul aprins al fructelor de pădure este un semnal pentru ca acestea să fie consumate de păsări.

Această idee nu este nouă, încă din 1800 cercetătorii au speculat că unele dintre fructe au o culoare puternică pentru a atrage atenţia anumitor animale, care le consumă şi apoi le elimină şi le împrăştie seminţele. Omer Nero, din cadrul Universităţii Ulm (Germania), şi colegii săi au colectat informaţii privind reflectanţa fructelor coapte şi frunzele de la 97 specii de plante din Uganda şi Madagascar, conform Phys.

Mai multe studii au neglijat analizarea motivelor pentru care fructele au evoluat pe parcursul timpului pentru a avea culorile specifice, spun autorii studiului actual. Culoarea fructelor ar putea fi moştenită de la strămoşi ai plantelor din prezent, cu o structură genetică asemănătoare, sau s-ar putea datora factorilor de mediu, precum latitudinea, temperatura sau proprietăţile solului.

Rezultatele arată că fructele consumate în principal de către mamifere, precum maimuţele sau gorilele, au un grad de reflectanţă mai crescut în regiunea verde a spectrului, iar fructele consumate mai des de păsări au o reflectanţă din regiunea roşie a spectrului. În principal, acest lucru este provocat de faptul că păsările pot observa mai uşor culorile aprinse din toată verdeaţa pădurilor.

Conform specialiştilor, informaţiile susţin ideea că animalele şi păsările ce împrăştie seminţele plantelor au fost cele care au dus la evoluţia culorilor fructelor.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos