De ce există un număr mai mare de specii la Ecuator în comparaţie cu polii planetei?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Pământul este singura planetă despre care ştim că adăposteşte viaţa şi ştim asta din cauza faptului că şi specia noastră face parte din biosfera acestei planete. Înainte de a putea înţelege după ce indici ar trebui să căutăm în Univers alte forme de viaţă, este important să înţelegem modul în care viaţa funcţionează în lumea noastră. Cu fiecare fosilă descoperită şi cu fiecare nouă specie care este identificată şi clasificată suntem mai aproape de găsirea răspunsului legat de originea vieţii.

Deşi căutarea originii vieţii este extrem de importantă, la fel de importante se dovedesc eforturile de înţelegere a modului în care aceasta va evolua, precum şi modul în care aceasta funcţionează în prezent. În ceea ce priveşte modul în care viaţa de pe planeta noastră funcţionează, oamenii de ştiinţă s-au aflat în căutarea răspunsului legat de modul în care speciile sunt distribuite pe întreg globul.

De la observaţiile empirice, până la studiile desfăşurate după toate standardele şi rigorile ştiinţei moderne, o observaţie rămâne în picioare de-a lungul vremii. Această observaţie este legată de distribuţia şi diversitatea speciilor pe glob. Astfel, cercetătorii au descoperit că cea mai mare densitate de specii se află la Ecuator şi numărul scade cum ne apropiem de Polul Sud sau Polul Nord. „Această observaţie tinde să fie confirmată atât în cazul diferitelor forme de viaţă şi în cazul diferitelor medii de viaţă, totuşi, motivele din spatele acestei disparităţi sunt încă contestate”, explică dr. David Jablonski, expert în biodiversitate şi extincţia speciilor şi cadru didactic al Universităţii Chicago, citat de către Phys.

„Problema distribuţiei speciilor îl precede şi pe Darwin”

Dr. Jablonski, precum şi alţi colegi din acelaşi domeniu şi-au concentrat munca în vederea studierii speciilor de moluşte din două mari perspective: forma organismelor analizate şi studiul funcţiilor respectivelor organisme. Aceste două modalităţi de studiere a moluştelor, precum şi a altor fiinţe, oferă informaţii despre „nişele” de mediu pe care diferitele specii le-au exploatat, dar şi despre tipare care pot fi identificate în evoluţia mai multor specii. Jablonski este de părere că îmbinarea celor două metode de studiu poate aduce un răspuns în ceea ce priveşte studiul vieţii şi a distribuţiei acesteia.

Într-un studiu condus de către profesorul universitar Trevor Price, care a derulat o serie de studii anterioare pe distribuţia speciilor de păsări, au fost comparate informaţiile cu cele obţinute în studii asemănătoare de dr. Jablonski, dar pe moluşte.  Prin compararea informaţiilor obţinute în mod independent de fiecare cercetător, ei au observat că se pot identifica aceleaşi tipare de distribuţie pentru cele două clase de animale. „În mod obişnuit, repetarea unor astfel de tipare corespunde unei ordini naturale superioare care se extinde pe scară largă, atât în ape, cât şi pe uscat”, a explicat dr. Stewart Edie, co-autor al acestui studiu.

Teoria pe care aceşti oameni de ştiinţă au elaborat-o pleacă de la asumpţia că abundenţa de resurse de la Ecuator permite o mai mare specializare a vieţii, de exemplu unele păsări s-au adaptat să consume doar anumite specii de insecte. În aceste condiţii, creşterea latitudinii conduce la o scădere a gradului de specializare a speciilor, acestea fiind concentrate pe obţinerea hranei necesare supravieţuirii, dispărând „discriminarea” în ceea ce priveşte hrana. În acest caz, dacă este să continuăm exemplul cu păsările, la latiudinea României, păsările trebuie să se concentreze pe obţinerea hranei, indiferent de specia insectelor consumate.

Citeşte şi: