Prima pagină Natura

Instinct primar - ritualuri spectaculoase de împerechere în lumea animalelor

Mihaela Stănescu | 02.14.2011 | ● Vizualizări: 6562
Instinct primar - ritualuri spectaculoase de împerechere în lumea animalelor     animale, imperechere, sex, ritualuri, instinct + zoom
Galerie foto (1)

De sute de milioane de ani, de când animalele au devenit îndeajuns de complexe pentru a depăşi faza înmulţirii vegetative, reproducerea sexuată şi-a intrat în drepturi.

De ce a fost nevoie de ea, în evoluţie? Existenţa a două sexe separate permite o foarte oportună recombinare genetică, propice diversificării, motiv pentru care înmulţirea sexuată a fost şi a rămas unul dintre motoarele evoluţiei.

Dar nimic nu s-a putea face dacă nu ar exista acel "ceva", un impuls enigmatic, o atracţie tainică, o pornire irepresibilă care împinge sexele - opuse, dar complementare - unul spre celălalt.

Pentru unii e, pur şi simplu, o forţă misterioasă, inerentă vieţii; pentru alţii, e o complexă combinaţie de semnale chimice, vizuale, auditive, având încă multe necunoscute, dar perfect explicabilă în termenii selecţiei naturale.

Oricum ar fi, atracţia există - e pretutindeni.

Analizată în detaliu, din ce în ce mai profund şi împodobită cu sentimente, chemarea cu pricina a fost înălţată la rangul de dragoste - ceva despre care ne place să credem că ne aparţine doar nouă, oamenilor, nu şi animalelor de pe celelalte trepte ale scării filogenetice. Poate păcătuim prin antropocentrism. Alteori, cădem în extrema cealaltă, atribuind unor animale sentimente umane - o viziune antropomorfizantă. Iar aceste confuzii nu fac decât să demonstreze ceea ce ştim de mult: că, de fapt, ştim încă prea puţin.

Un singur lucru e sigur: că atunci când ne îndrăgostim - indiferent câte floricele psihologice am ataşa noi fenomenului - de fapt, în adâncul fiinţei noastre biologice, suntem mânaţi de aceeaşi lege străveche a atracţiei dintre sexe, cea care ne-a clădit lumea în care trăim în prezent.

Lege pe care o urmează, fiecare în felul ei, fiece specie de nevertebrat şi vertebrat cu reproducere sexuată. Iar complexitatea fenomenului se reflectă în fantastica diversitate a ritualurilor de împerechere, care, la multe specii, par privitorului uman adevărate spectacole.

Alese dintre nenumăratele variante ale "spectacolului" împerecherii în lumea animală, iată aici o selecţie de momente speciale, prilej de descoperiri, surprize şi, poate, chiar emoţii.

Melcii tereştri, atît cei cu cochilie, cît şi rudele lor "nudiste", limacii (sau limacşii, cum li se spune în limbajul familiar) sunt hermafrodiţi: fiecare individ are atât organe genitale masculine, cât şi feminine. Dar asta nu înseamnă că se lipsesc de împerechere, recurgând la autofecundare. Pentru sănătatea genetică a speciei, e mult mai bine în doi decât de unul singur, aşa că şi melcii cu cochilie, şi limacşii se împerechează, făcând schimb de spermatozoizi; după împerechere, fiecare individ "devine mamă" şi depune ouă.

Văzute de aproape, aceste împerecheri sunt nişte mini-spectacole uimitoare: chiar fără muzica răscolitoare care însoţeşte momentul erotic al celor doi melci în splendidul film Microcosmos (1996), acuplarea acestor nevertebrate aminteşte de un dans acrobatic, seducător şi hipnotizant - ca în fascinanta "interpretare" a celor doi limacşi.






Şi încă un număr de contorsionism, de astă dată în lumea insectelor: această poziţie bizară de împerechere a libelulelor se datorează particularităţilor anatomice - modului în care sunt dispuse organele de acuplare ale insectelor cu pricina.



Şi mai interesant e felul în care masculii încearcă să scape de rivali, chiar şi în cazul în care aceştia deja s-au împerecheat cu o anume femelă: fiecare mascul duce o adevărată bătălie pentru a-şi asigura paternitatea, pentru a lăsa urmaşi, pentru a-şi perpetua propriile gene, în detrimentul altor masculi. Aşa că, înainte de a se împerechea, fiecare mascul mai are o treabă de făcut: trebuie să îndepărteze sperma depusă anterior de un alt mascul, ajuns mai repede la ţintă. (Puteţi vedea cum se întâmplă în videoclipul de mai jos - Atenţie! Imagini explicite! :) )



Din categoria "love hurts": călugăriţele (insectele cu acest nume) sunt renumite pentru obiceiurile lor legate de împerechere, deşi epitete precum ciudat, crud, sadic sau mai ştiu eu cum descriu viziunea umană asupra problemei: pentru femela de călugăriţă, faptul că îşi mănâncă partenerul imediat după împerechere (înhăţându-l cu viteza fulgerătoare cu care înhaţă orice pradă), ba uneori încep să-l mestece chiar în timp ce..., nu înseamnă decît o adaptare evolutivă. Masculul e o sursă de hrană, bogată în proteine, aflată chiar la îndemînă şi, după, cum se ştie, o femelă care aşteaptă urmaşi trebuie să mănânce bine. Deci, mănâncă.



Trecem la vertebrate.

Caii-de-mare sunt, oricât de curios ar părea, peşti. În afară de înfăţişarea lor cu totul ne-peştească, au şi o caracteristică neobişnuită a reproducerii: femela depune ovulele (icrele) într-o pungă de pe abdomenul masculului; acesta le fertilizează (cum, cu ce? cu spermatozoizi, fireşte!) şi incubează ouăle astfel rezultate până cînd vine sorocul eclozării (ieşirii din ou) a puilor. Aceştia - căluţi-de-mare miniaturali - ies "la lumină" din punga abdominală a tatălui: totul arată ca o naştere.



Faptul că, la caii-de-mare, masculii sunt cei care "aduc pe lume" puii reprezintă un fenomen încă prea puţin înţeles de oamenii de ştiinţă; e un comportament întâlnit şi la alte specii din familia Syngnathidae, de pildă acul-de-mare (care trăieşte şi la noi, în Marea Neagră).

Dar, până să ajungă la împerechere, cuplul de cai-de-mare desfăşoară un ritual de curtare care, la unele specii, se poate întinde pe mai multe zile. Iată o versiune foarte prescurtată, filmată şi montată astfel încât arată foarte romantic - viziunea antropomorfizantă de care vorbeam! -, prezentată vizitatorilor la acvariul din Monterey Bay, California:



Păsările sunt renumite pentru elaboratele lor ritualuri de curtare în care, la aproape toate speciile, masculul e cel care se trudeşte să placă - femela doar zice da sau ba (vine şi rîndul ei să se trudească, apoi, cu creşterea puilor, dacă a apucat să zică "da".) Până să convingă o femelă, un mascul are de lucru, nu glumă: trebuie să cânte, să danseze, să facă tot felul de acrobaţii, să clădească un cuib ori altă construcţie măreaţă, să ofere daruri... de la o specie la alta, obiceiurile sunt diferite, dar ideea de strădanie a masculului rămâne. Dacă aţi văzut vreun păun plimbându-se ţanţoş prin preajma femelei, înfăţişându-şi magnificul evantai al cozii şi aţi crezut că asta înseamnă efort de convingere, înseamnă că nu ştiţi ce-i ăla efort şi, ca să aflaţi, trebuie să vă uitaţi la ce fac alte păsări - e de-a dreptul incredibil.

Păsările-grădinar, de exemplu (un grup care cuprinde vreo 15 specii răspândite în Australia şi Papua Noua Guinee) construiesc nişte structuri extrarodinar de elaborate, uimitoare mai cu seamă prin decorul lor. Sub o boltă din beţigaşe, masculii îşi adună şi îşi expun comorile - sute de obiecte adunate şi aşezate cu migală de burlacul aflat în căutare de parteneră. Fiecare specie are preferinţele ei, în ceea ce priveşte materialul şi culorile decorului; în ansamblu, însă, varietatea şi bogăţia colecţiilor sunt uluitoare. Flori multicolore, pietricele, cochilii, fructe; mai nou - sub influenţa civilizaţiei - şi cioburi de stică, monede ori bucăţele de plastic colorat împodobesc edificiul ridicat de mascul spre a atrage şi convinge femelele să-i devină partenere întru perpetuarea speciei.

Aceste construcţii realizate de masculi nu sunt cuiburi - adevăratele cuiburi, în care sunt depuse ouăle şi sunt crescuţi puii - sunt clădite în copaci, de către femele. Construcţiile masculilor sunt, dacă vreţi, nişte "cuibuşoare de nebunii"; aici are loc împerecherea, dar numai după ce femelele le-au inspectat atent şi au judecat fără cruţare calităţile de arhitect şi designer ale pretendentului.



Păsările paradisului, în schimb, sunt renumite pentru ritualurile lor complexe ce implică nişte mişcări şi nişte "coafuri" schimbătoare de toată splendoarea: priviţi aici (în următoarele două materiale video) ce e în stare să facă un mascul pentru un "da". La una dintre specii, chestia aia cu "el ar sta şi în cap pentru ea" nici nu mai e la figurat - e pe bune.





Ei, dacă v-au plăcut aşa de mult ritualurile de împerechere ale păsărilor, iată încă unul, care are ceva aparte: viteza. Mişcările au loc cu o asemenea repeziciune, încât a fost nevoie de filmarea ritualului cu o cameră de luat vederi specială, urmată de o redare cu încetinitorul, pentru a-i putea observa toate elementele spectaculoase (şi chiar haioase, dacă judecăm cu măsura omenească; pentru păsări nu e nici haios, nici spectaculos, ci doar necesar perpetuării speciei). O să vă placă: specia surprinsă în imagini trăieşte în America de Sud; se numeşte manakin şi este singura la care a fost observat un mers înapoi asemănător celebrului moonwalk al lui Michael Jackson!