Home » Știință » Consumul moderat de alcool poate îmbunătăţi fertilitatea bărbaţilor

Consumul moderat de alcool poate îmbunătăţi fertilitatea bărbaţilor

Publicat: 28.07.2018
Consumul exagerat de alcool provoacă afecţiuni grave la nivelul organismului, însă cel moderat poate avea şi efecte pozitive.

Cercetările anterioare au arătat că doar câteva pahare de alcool consumate pe săptămână pot ajuta la îmbunătăţirea sănătăţii cardiace. Însă, conform Business Insider, o parte dintre ele au fost retrase din lipsa metodologiei sau pentru că erau finanţate de companiile ce produc alcool. 

Conform unui nou studiu publicat în jurnalul Andrology, bărbaţii care consumă între patru şi şapte unităţi de alcool pe săptămână sunt mai fertili decât cei ce consumă mai puţin. Cercetătorii au analizat 323 de bărbaţi dintre care 10% erau abstinenţi, 30% consumau trei unităţi pe săptămână, 30% consumau şapte unităţi şi ceilalţi 30% consumau peste opt unităţi. 

Conform rezultatelor, consumul a patru-şapte unităţi de alcool pe săptămână este asociat cu un număr mai mare de spermatozoizi. Cu alte cuvinte, bărbaţii care consumă alcool moderat sunt mai fertili.

O unitate înseamnă  10 mililitri (ml) de alcool pur. Un pahar mare cu bere conţine circa două unităţi de alcool, o sticlă cu vin are în jur de nouă unităţi de alcool, iar un shot de băutură spirtoasă de 25ml are o unitate.

În cadrul unor astfel de studii, voluntarii tind să mintă deoarece cuprind subiecte sensibile precum consumul de alcool, droguri sau numărul partidelor de sex. Însă studiile recente au arătat că şi  alimentaţia este un factor important privind fertilitatea bărbaţilor. Unul dintre alimentele recomandate fiind nucile

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!

De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?

Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?

Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)

O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia

Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño

Bere veche de 2.300 de ani, găsită într-un mormânt din nordul Chinei

Povestea lui Thierry Hermès: De la hamuri pentru cai la unul dintre cele mai faimoase branduri de lux din lume

Ce se întâmplă cu memoria atunci când mâncăm prea mult zahăr?

Țara care are mai puțin de 5% fumători zilnici, dar consumul de nicotină rămâne ridicat

Test de cultură generală. De ce turcii fac cafea la nisip?

Cel mai comun tip de planetă din galaxie s-ar putea să nu semene deloc cu Pământul

Cum ne afectează statul pe scaun ore în șir, chiar dacă facem sport regulat?

De ce un accident de mașină este mai periculos pentru femei decât pentru bărbați?

Unul dintre cele mai cunoscute orașe din Statele Unite, înghițit de ape în următorii ani

A reuşit ce niciun alt domnitor român nu izbutise până atunci. Momentul care a marcat pentru totdeauna istoria României

„Magnifica Humanitas”, manifestul Papei Leon despre impactul Inteligenței Artificiale

Ferrari a dezvăluit primul său model complet electric