Un inginer NASA a gândit un motor aflat la limita legilor fizicii

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Indiferent de perioada sau tehnologia pe care o folosesc toate rachetele, există un principiu simplu: elimină gaze într-o direcţie pentru a se putea deplasa în direcţia opusă. Un inginer al NASA, David Burns, a descris într-un articol un motor care depăşeşte acest princiupiu şi care operează la limita legilor fizice, notează New Scientist.

„Motorul în sine ar putea ajunge la 99% la viteza luminii dacă ai avea suficient timp şi putere”, explică inginerul.

Burn a imaginat o cutie în interiorul căreia se află un inel care se mişcă de-a lungul unei bare; în conformitate cu cel de al treilea principiu al mecanicii, mişcarea inelului nu ar putea să mişte cutia, deplasarea într-o dircţie fiind anulată de mişcarea în direcţia opusă. Dan Burns propune în acest punct ca greutatea inelului să varieze în funcţie de poziţia sa pe bară. Astfel, în direcţia în care ar trebui să aibă loc mişcarea masa inelului ar trebui să creasă, în acest fel putând fi ocolite restricţiile mecanicii newtoniene.

Dacă cea de a treia lege a lui Newton este restrictivă, teoria relativităţii speciale propusă de către Einstein nu „interzice” schimbarea masei unei particule care atinge viteza luminii. Folosind cele două teorii simultan, Burns propune înlocuirea inelului din modelul iniţial cu un accelerator de particule circular în care ionii ating viteze luminice într-un punct apropiat direcţiei pe care vrem să o urmăm şi după care scade.

Calculele iniţiale ale inginerului arată că un prototip testabil ar trebui să măsoare în jur de 200 în lungime şi 12 metri în diametru. De asemenea, aceleaşi calcule arată că pentru un singur newton de propulsie este nevoie de 165 megawatti de energie. Din această cauză, un astfel de motor ar putea fi folosit doar în mediile cu rezistenţă zero, precum spaţiul cosmic, cu precizarea că ar avea nevoie de timp şi energie pentru a atinge viteze comparabile cu cele ale navelor actuale sau, după cum preconizează inginerul, 99% din viteza luminii.

New Scientist notează că Dan Burns a lucrat în privat la acest proiect al motorului cu propulsie zero, fără a utiliza resursele NASA. De asemenea, inginerul recunoaşte că proiectul său este extrem de ineficient din punct de vedere energetic, totuşi, el subliniază că o parte din energia necesară ar putea fi obţinută prin recuperarea energiei pe care acceleratorul de particule o pierde prin căldură şi radiaţii.

„Ştiu că riscă să fie chiar acolo cu EM drive şi fuziunea la rece”. Dar trebuie să fii pregătit să fii jenat. Este foarte dificil să inventezi ceva nou sub soare şi care poate funcţiona”, a declarat Dan Burns.

Citeşte şi: