La aproximativ 30 de metri sub suprafața Mediteranei, în apropierea coastei sudice a Turciei, arheologii au descoperit mai mult de 30 de recipiente ceramice și trei ancore de piatră. Sunt rămășițele unei încărcături care ar putea proveni de la o navă scufundată în urmă cu 4.400–4.700 de ani, într-o perioadă apropiată de cea a construirii Marilor Piramide din Egipt.
Dacă estimările se confirmă, descoperirea ar putea reprezenta cel mai vechi naufragiu cunoscut, depășind cu câteva secole epava de la Dokos, din Grecia.
Anunțul a fost făcut public în octombrie 2026, însă situl fusese identificat anterior, în 2024. Datarea rămâne provizorie, iar cercetarea completă nu a fost încă publicată într-o revistă științifică evaluată independent.
Descoperirea a fost realizată în apropierea insulei Kekova, din provincia Antalya, sub coordonarea arheologului Hakan Öniz, de la Universitatea Akdeniz.
Pe fundul mării au fost identificate vase mari de depozitare, cu două toarte, baze plate și o bandă proeminentă în jurul corpului.
În apropiere se aflau trei ancore de piatră, care susțin interpretarea sitului drept locul unui naufragiu.
Coca navei nu s-a păstrat. Lemnul a dispărut în urma expunerii îndelungate la mediul marin, astfel că arheologii nu pot reconstrui direct forma ambarcațiunii.
Pe baza cantității încărcăturii, echipa estimează că nava ar fi putut avea aproximativ zece metri lungime.
Vasele ceramice s-au conservat însă suficient pentru a oferi indicii despre vechimea și proveniența lor.
În lipsa lemnului, arheologii nu au putut utiliza datarea cu radiocarbon a structurii navei.
În schimb, au comparat recipientele descoperite la Kekova cu vase similare din situri arheologice datate în Egipt și în Orientul Apropiat.
La cercetări s-a alăturat Karin Sowada, specialistă în arheologia Egiptului și profesoară la Universitatea Macquarie din Australia.
Potrivit acesteia, forma vaselor și tehnicile lor de fabricație indică, deocamdată, o perioadă cuprinsă între 2700 și 2400 î.Hr.
Această metodă, numită datare tipologică, folosește schimbările produse în timp în stilul și tehnologia obiectelor.
Ea permite stabilirea unei perioade probabile, dar nu oferă singură o dată exactă a scufundării.
Sowada precizează că intervalul propus ar putea fi modificat după finalizarea analizelor.
Unele dintre recipientele recuperate păstrează urme ale unor substanțe care ar putea proveni din mărfurile transportate.
Cercetătorii iau în calcul uleiul de măsline, vinul sau rășinile vegetale, produse comercializate în estul Mediteranei în Antichitate.
Totuși, conținutul vaselor nu a fost încă stabilit prin analize definitive.
Un recipient deosebit prezintă nouă marcaje și două perforații. Arheologii investighează posibilitatea ca acesta să fi fost folosit pentru prelucrarea laptelui, inclusiv la obținerea untului sau a brânzei.
Ipoteza este interesantă, dar nu demonstrează că marinarii transportau animale vii ori produceau lactate la bord.
Analizele preliminare ale argilei sugerează că unele recipiente ar putea proveni din regiunea Văii Iordanului.
Vase asemănătoare au fost descoperite în Egipt, la Troia și în Creta, indicând circulația unor tipuri ceramice pe distanțe considerabile.
Nava ar fi putut participa la schimburile dintre comunitățile din Levant, Anatolia și insulele estului Mediteranei.
Direcția exactă a călătoriei rămâne necunoscută.
Descoperirea este importantă deoarece schimburile maritime din mileniul al III-lea î.Hr. sunt cunoscute mai ales prin obiecte ajunse în așezări și morminte, nu prin încărcături păstrate în locurile unde s-au scufundat navele.
Un naufragiu oferă arheologilor posibilitatea de a studia obiecte transportate împreună, într-un anumit moment al istoriei.
Până la această descoperire, epava de la Dokos, în Grecia, datată în jurul anului 2200 î.Hr., era frecvent prezentată drept unul dintre cele mai vechi naufragii identificate arheologic.
Materialele de la Kekova ar putea fi cu câteva secole mai vechi.
Însă recordul depinde de confirmarea datării și de demonstrarea faptului că obiectele provin dintr-o singură încărcătură navală.
Deocamdată, cercetătorii lucrează la analizele ceramice, la studierea reziduurilor și la documentarea întregului sit.
Karin Sowada, membră a echipei, a precizat că rezultatele definitive urmează să fie publicate.
Chiar dacă datarea va fi ajustată, descoperirea rămâne importantă pentru istoria navigației. Ea oferă indicii directe despre mărfurile transportate pe mare într-o perioadă în care civilizațiile din estul Mediteranei dezvoltau rețele comerciale din ce în ce mai extinse.
Surse:
https://phys.org/news/2026-10-world-oldest-shipwreck-coast-turkey.html
Arheologii din Turcia susțin că au găsit biserica în care a avut loc Primul Sinod de la Niceea