Dezgustul, instinct primar?

Spre norocul nostru exista scarba, greata, dezgustul. In termeni evolutionisti, valoarea adaptativa a unor asemenea reactii pare a fi aceea de a-i tine departe pe oameni de mancarea contaminata sau care le-ar putea face rau. De altfel, dezgustul reprezinta o emotie primara care, precum frica, furia, tristetea si bucuria, poate fi gasita in toate culturile. In toata lumea puroiul, viermii, mancarea alterata si sobolanii produc expresii faciale distincte de dezgust si in cazuri extreme, acest sentiment al repulsiei poate fi insotit de reactii fizice precum inclestarea laringelui, greata si varsaturi. Este vorba prin urmare de un mecanism de aparare. Dar cum se face ca se activeaza si in lipsa unui pericol fizic iminent, ca atunci cand citim intr-un ziar detaliile unei crime abominabile? Exista oare vreo noima, vreo intelepciune in aversiunile pe care le simtim? Sau dezgustul este "doar" un alt instinct primar?

Gust si dezgust 

Desi experienta dezgustului pare primitiva, aceasta emotie nu este raspandita si la alte animale. Multe specii "stramba" din nas ca reatie la proprietatile senzoriale ale hranei - cum ar fi acreala si amareala -, si o maimuta, pisica sau un copil pot scuipa ceva perceput drept dezagreabil; dar numai oamenii trecuti de varsta copilariei vor refuza o mancare in baza locului unde a fost depozitata sau a ceea ce ar fi putut s-o atinga. "Dezgustul este un sentiment mult mai cognitiv si emotional decat sila", considera Paul Rozin, psiholog la University of Pennsylvania, Philadelphia, unul dintre pionierii cercetarilor pe aceasta tema. In opinia lui, dezgustul presupune sa intelegi ce este exact un aliment si de unde provine intrucat o buna parte din complexitatea emotiei deriva din faptul ca inglobeaza notiunea de contaminare; de aceea o mancare altfel comestibila, care a fost atinsa chiar si in treacat sau "inocent" de ceva perceput ca dezgustator, va fi evitata. Cei mai multi oameni, a constatat Rozin (si e greu sa nu-i dai dreptate), nu s-ar atinge de un pahar cu suc despre care ar afla ca a fost "vizitat" de un gandac, fie paharul respectiv si sterilizat, sau nu ar bea dintr-o oala de noapte, chiar daca li s-ar explica ca aceasta a fost meticulos curatata. Rozin sugereaza ca este tocmai "sofisticarea cognitiva" a acestei idei explicatia faptului ca emotia este absenta la animale si la nou-nascuti.

Mancarea alterata si politicianul corupt 

Dar care este legatura dintre dezgustul visceral - senzatia pe care o ai atunci cand intri intr-o toaleta murdara - si reactia de scarba provocata de ceva mult mai abstract, cum ar fi ideea de cromozomi animali intr-un embrion partial uman? O indicatie este in opinia specialistilor insusi limbajul indignarii morale. "Toate culturile si limbile pe care le-am studiat dispun de cel putin un cuvant aplicabil atat dezgustului visceral (gandaci si fecale), cat si unui anumit soi de ofensa sociala, precum aceea de politicieni imputiti sau ipocriti", explica Jonathan Haidt, psiholog la University of Virginia din Charlottesville, fost student al lui Rozin. Oamenii etichetati drept dezgustatori in acest fel evoca frica de contaminare la fel ca mancarea stricata, precizeaza el.

De altfel, cand Rozin a chestionat mai multe persoane cu privire la perspectiva de a imbraca puloverul (atent spalat) al lui Hitler, majoriatea nu s-au simtit deloc in largul lor in fata acestei idei. "Contaminarea dezgustului este generalizata la chestiuni morale, iar aceasta este o trasatura foarte profunda a dezgustului", crede psihologul, precizand ca daca ar fi vorba doar de ceva metaforic, atunci puloverul lui Hitler nu li s-ar mai parea parea oamenilor atat de "amenintator".

Metafora care scade tensiunea 

Paul Bloom, si el psiholog la Yale University este insa sceptic. Admite ca dezgustul declanseaza unele judecati de natura morala, dar atrage atentia ca sunt in principal cele legate de comportament (care implica fluide corporale sau contactul fizic), mai degraba decat chestiunile abstracte. Dupa cum oamenii nu se excita de-a dreptul in fata unei masini sau nu sunt cu adevarat "insetati" dupa invatatura si cunoastere, explica Bloom, ei nu simt in realitate nici dezgust in fata conceptelor abstracte. "Cand spunem ceva de genul: taxa asta e dezgustatoare, nu facem decat sa folosim o metafora. Este una elocventa, dar nu ne provoaca aceeasi greata ca alti stimuli primitivi precum fecalele."

Totusi, Haidt este convins ca a gasit indicii in masura sa confirme existenta unei realitati fiziologice aflate la baza dezgustului moral: in timp ce furia creste tensiunea arteriala, dezgustul visceral o scade. Impreuna cu studentul sau Gary Sherman, Haidt a prezentat unor voluntari (a caror activitate cardiaca era monitorizata) inregistrari video infatisand comportamente negative din punct de vedere moral, dar nu visceral dezgustatoare, de soiul unei intalniri intre americani si neonazisti. Participantii la experiment au declarat la unison ca imaginile le-au provocat dezgust si furie, si s-a constatat ca in medie tensiunea lor arteriala a scazut. In plus, cei care au raportat inclestari ale maxilarului au dat dovada chiar de o scadere si mai accentuata a tensiunii, facand corelatia cu dezgustul visceral sa para si mai puternica. "Credem ca este prima marturie fiziologica a faptului ca dezgustul socio-moral nu este doar metaforic", a comentat Haidt.

Studii realizate cu ajutorul tehnicilor de imagistica cerebrala ar putea de asemenea sa indice o suprapunere intre dezgustul visceral si cel moral. Jorge Moll, specialist in neurologie cognitiva la Rede Labs D'Or, Rio de Janeiro, Brazilia, a utilizat rezonanta magnetica (MRI) pentru a monitoriza fluxul sanguin in creierele a 13 voluntari, adulti sanatosi, pe masura ce acestia "contemplau" atat anumite situatii evocatoare de dezgust visceral, cat si unele susceptibile sa declanseze in ei dezgust moral si indignare. El a descoperit un soi de suprapunere a zonelor cerebrale "antamate" de dezgustul visceral si cel moral, din cortexul orbitofrontal lateral si medial, sugerand ca emotiile in cauza sunt inrudite. De altfel, potrivit celor mai recente cercetari ale echipei lui Moll, se pare ca doar a te gandi la anumite soiuri de conflicte morale (avort, controlul armelor sau pedeapsa cu moartea) este suficient pentru a-ti activa partile creierului responsabile cu declansarea starii de dezgust.

Intelepciunea stomacului intors pe dos 

In 1997, clonarea oii Dolly a reusit sa dezlantuie toate reactiile bioetice imaginabile si inimaginabile. Intr-un eseu controversat intitulat "The Wisdom of Repugnance", Leon Kass, bioetician la University of Chicago, Illinois, care a prezidat Consiliul de Bioetica al Administratiei Bush din 2002 pana in 2005, a combinat reactiile academice cu cele viscerale; n-a mers atat de departe incat sa afirme ca repulsia chipurile evocata de posibilitatea clonarii umane era in sine un argument impotriva unor astfel de stradanii, dar nici departe n-a fost. "Suntem dezgustati de perspectiva clonarii umane nu din cauza ciudateniei sau noutatii actiunii, ci pentru ca intuim si simtim, in mod imediat si fara niciun argument, violarea unor lucruri pe care pe buna dreptate le avem la suflet…superficiale sunt sufletele care au uitat cum sa se cutremure."

Ce-i drept, Kass a manifestat acelasi soi de nelinisti si la aparitia tratamentelor de fertilizare in vitro in anii'70, si reactii similare continua sa suscite progresele din biomedicina si la ora actuala, vezi dezbaterile nesfarsite pe tema crearii de hibrizi om-animale pentru cercetarea legata de celulele stem. Numai ca, in ultimii ani, facand apel atat la teoria evolutionista, cat si la filosofia morala, studii interdisciplinare au inceput sa arunce umbrele indoielii asupra ideii conform careia dezgustul ar contine in el o intelepciune adanc inradacinata. Mai degraba, cred specialistii, furnizeaza un portret al unei emotii "fortate evolutiv", care reprezinta un prost sfatuitor pentru actiunea etica.

Dar realitatea este ca si daca dezgustul moral si visceral nu reprezinta aceeasi emotie, cel din urma tot pare capabil a ne afecta judecatile etice. Susan Fiske si Lasana Harris, psihologi la Princeton University, New Jersey, au folosit tehnici de rezonanta magnetica pentru a examina dezgustul provocat oamenilor obisnuiti de imagini cu dependenti de droguri si cu persoane fara adapost, iar ceea ce au descoperit nu este deloc "politically correct". Nu numai ca amigdala si insula s-au activat la vederea acestora (indicand frica si dezgust), dar cortexul prefrontal medial, de obicei activ cand ne gandim la semenii nostri si la situatii sociale, spre deosebire de atunci cand ne gandim la obiecte, s-a dovedit a fi mai putin activ. Acest lucru, a comentat Fiske, sta marturie a faptului ca dezgustul este capabil sa anihileze empatia si compasiunea, facandu-ne sa reactionam la vederea unor oameni sarmani ca in fata unui morman de gunoi.

De-acum nimeni nu mai pune la indoaiala rolul jucat de emotii in judecatile morale, iar daca repulsia reprezinta o emotie de care nicicum nu ne putem dezbara, provocarea, spun specialistii, este aceea de a-i face pe oameni sa reflecteze mai mult la ceea ce spun sau ce gandesc. Pentru ca toleranta si empatia ar putea functiona ca antidot la efectele toxice ale dezgustului.

CITESTE SI:

• Traumele si stresul in primii ani de viata produc modificari genetice
• Generatiile viitorului se vor hrani cu OMG-uri, soia si mancare la plic
• Cum va arata femeia viitorului?