Prima pagină Stiinta

Chateau Hajji Firuz D.O.C.

Dan-Silviu Boerescu | 01.15.2007 | ● Vizualizări: 94
Chateau Hajji Firuz D.O.C.     Chateau Hajji Firuz D.O.C. + zoom
Galerie foto (1)

Pe vremea bunicilor, cand sintagme precum "dealurile chimiei" sau "vinuri din cele mai renumite tipografii" nu erau de conceput, iar cea mai populara licoare a lumii era obtinuta in cel mai natural mod cu putinta, multi se laudau ca nu au pus niciodata in gura lor o picatura de apa.

Citatul „Apa nu e buna nici in cizme“ ar putea insa data, cu adaptarile de rigoare, de mult mai demult, mai exact din Neolitic. Descoperirile arheologului Mary M. Voigt, facute intr-un sit din Muntii Zagros (situati in nordul Iranului), duc istoria vinului pana pe la anii 5400-5000 inainte de Hristos. La Hajji Firuz Tepe, au fost scoase la iveala sase vase pentru pastrat vinul, fiecare avand o capacitate de noua litri. Cum spun istoricii ludici ai oenologiei, primul vin atestat din istoria omenirii ar putea fi numit Chateau Hajji Firuz D.O.C. (denumire de origine controlata). Alti specialisti imping limitele cercetarii lor pana spre anul 9000 i.Hr., fixand pe harta vinului Asia Mica si Caucazul, apoi Mesopotamia (3500 i.Hr.), dupa cum dinspre Egiptul primelor dinastii provin cele dintai ulcioare „etichetate“ cu anul si podgoria de provenienta. Mormantul regal de la Abydos (2700 i.Hr.) contine vase cu cinci tipuri standard de vin cultic de Saqqara destinat vietii de apoi. Lumea elenistica propune deja primele manifestari de specialitate, bacchanaliile sau serbarile date in cinstea lui Dyonisos (Bacchus), fiu al lui Zeus si divinitate necontestata a vinului. La asemenea evenimente participa intreaga suflare a unei asezari, in special gratie gradului ridicat de toleranta sexuala, fapt ce transforma sarbatoarea vinului intr-o veritabila orgie. Romanii, la randul lor, isi aduc si ei contributia, insa in domeniul tehnologic, inventand butoaiele de lemn si paharele din sticla, ceea ce demonstreaza anvergura sociala a consumului de vin. Mitologia crestina sustine si ea ca, dupa Potop, patriarhul Noe a plantat vita-de-vie pe un versant al muntelui Ararat, degustarea primei recolte aducandu-l la un grad ridicat de exuberanta etilica.  

Feteasca, de la prohibitie la filoxera
Getii si tracii de la nord de Dunare au inceput sa cultive vita cam din Neoliticul mijlociu (aprox. 3500 i.Hr.), aceasta preocupare devenind o periculoasa obsesie nationala de vreme ce Burebista a simtit nevoia unei lovituri preventive de proportii, lichidand printr-o ordonanta de urgenta majoritatea plantatiilor. A fost, probabil, prima mare prohibitie din istorie, insa urmele lasate de ea par a se fi sters definitiv din subconstientul colectiv al natiei. Cea mai importanta mostenire de la daci ramane, totusi, Feteasca neagra, soi cu o istorie de trei ori milenara. Intre Burebista si filoxera, viticultura autohtona cunoaste o dezvoltare impetuoasa, sustinuta si de faptul ca vinul a devenit rapid o necesitate cotidiana a populatiei, un obicei de consum la fel de popular, insa precedand categoric devorarea fierturii din faina de porumb (mamaliga fiind, practic, cel mai de succes import american) sau cultul osmanlau al sarmalelor. Dupa cucerirea definitiva a Daciei de catre romani (106 i.Hr.), acestia aduc cu ei un know-how avansat in materie de vinificatie, precum si unele soiuri mai productive, originare in special din zona iberica. In paralel, gustul public evolueaza, prin fostele porturi grecesti de la Marea Neagra tranzitandu-se, in ambele sensuri, pantecoase amfore cu vinuri „de colectie“. Trecerea valurilor migratoare si ravagiile produse de acestea determina populatia bastinasa sa se retraga, mai apoi, spre zonele deluroase, subcarpatice, propice soiurilor cu maturare timpurie, un exemplu in acest sens fiind Feteasca alba. Mai tarziu, domnitorul Stefan cel Mare va scrie istorie la Cotnari, de unde isi va aproviziona cu predilectie cramele, iar Dimitrie Cantemir va nota in a sa Descriptio Moldaviae ca viile dintre munti si Dunare constituiau principala bogatie naturala a zonei.

Flagelul francez
Inca din perioada medievala, Franta se impusese ca prima putere mondiala in domeniul vinurilor. Mai intai, in jurul abatiilor (Dom Pérignon, asa-zisul inventator al metodei din Champagne, era calugar), iar apoi pe suprafete „laice“ tot mai mari, vita se intinde asupra Hexagonului ca o mana cereasca. La 1152, vinul de Bordeaux se exporta deja masiv in Anglia regelui Henric al II-lea (desen dreapta), fiind unul dintre principalele articole comerciale ale francezilor din aceasta zona, aflata – pana la 1435 – sub control britanic. Cultivarea si prelucrarea strugurilor devin preocupare de stat, la 1660 Arnaud de Pontac, presedintele Parlamentului din Bordeaux, promulgand o serie de legi prin care se reglementa strict tot ce tinea de calitatea vinului si de tehnologiile de fabricatie, unele prevederi – precum cele legate de codificarea etichetei – ramanand valabile pana in ziua de astazi. Umanitatea datoreaza insa Frantei nu doar cele mai semnificative progrese in industria vinului, ci si cea mai mare catastrofa in domeniu.

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, intre 1860 si 1890, o insecta, Phylloxera vastatrix, adusa intamplator din America impreuna cu cativa butasi de vie necesari unor experimente de incrucisare a soiurilor, devoreaza radacinile plantelor de vita-de-vie din intreaga Franta, flagelul extinzandu-se cu rapiditate in restul Europei (inclusiv in Romania, unde se apreciaza ca doar 5% dintre soiuri au rezistat acestui asediu al micutului dar voracelui daunator). Solutia salvatoare soseste, intr-un tarziu, de unde nimeni nu se astepta, adica tot din Statele Unite. De aici provin port-altoii imuni la filoxera pe care se grefeaza soiurile europene, aparand astfel primele soiuri hibride moderne, mai putin valoroase in ceea ce priveste calitatea boabelor, insa infinit mai rezistente si, inovatie tipic americana, mult mai productive.

Globalizarea: toata lumea produce vin
S-au descoperit fragmente fosilizate de struguri datand din urma cu 60 de milioane de ani, insa, ca fenomen social, se crede ca vinul provine din Orientul Mijlociu, unde – dupa „imblanzirea“ lor agricola – vitele salbatice au inceput sa capete semnificatie liturgica, dar si valoare comerciala. Daca, in Evul Mediu, Europa, prin Franta, Italia si Spania in special, a devenit lider mondial in domeniu (pozitie inca pastrata), din a doua jumatate a secolului XX, pe piata au aparut jucatori noi. Treptat, Statele Unite, prin California, a inceput sa revendice pozitii mult mai apropiate de varful ierarhiei. Apoi, cu import considerabil de tehnologie (inclusiv de vinificatori de rasa), celelalte continente au inceput sa lanseze contraofensiva: America Latina (prin Chile, Uruguay si Argentina), Africa (Africa de Sud), Australia si Noua Zeelanda, in fine Asia (cu China, care s-a insinuat in topul primilor zece producatori mondiali). Ordinea mondiala a marilor producatori este: 1. Franta (50 de milioane de hectolitri); 2. Italia; 3. Spania; 4. SUA; 5. Argentina; 6. China; 7. Australia; 8. Germania; 9. Africa de Sud; 10. Chile. Cu o medie de 6 milioane de hectolitri in anii trecuti (dar cu o productie estimata, din cauza calamitatilor, la cel mult jumatate in 2005), Romania se afla pe locul 12.


FACTS


Podgorii si vinuri romanesti


»Dupa catastrofa filoxerica, in Romania au supravietuit opt soiuri autohtone de baza. Patru dintre ele servesc la obtinerea vinurilor albe (Grasa de Cotnari, Feteasca alba, Feteasca regala si Galbena de Odobesti), din alte doua se produc vinuri rosii (Babeasca neagra si stravechea Feteasca neagra) iar din doua – vinuri aromate (Tamaioasa romaneasca si Busuioaca de Bohotin). In paralel, coplesindu-le, practic, din punctul de vedere al productiei, sunt cultivate numeroase soiuri de provenienta straina (albe: Riesling, Sauvignon, Pinot gris, Chardonnay, Traminer, Aligoté; rosii: Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Burgund, Merlot; aromate: Muscat Ottonel).

»Problema cea mai mare este aceea a denumirii corecte a vinurilor, multe dintre etichetele de pe piata fiind – eufemistic vorbind – fanteziste. Prin decizie guvernamentala, exista doar 28 de denumiri de origine controlate, intre care unele faimoase, cu indelungi cariere in cultura autohtona: Murfatlar, Tarnave, Cotnari, Bohotin, Odobesti, Cotesti, Panciu, Nicoresti, Dealu Mare, Pietroasa, Dragasani, Samburesti, Lechinta, Recas, Minis, Niculitel.

»Traditia locala este dublata, in multe din cazuri, de o solida reputatie internationala. Vinurile de Murfatlar, de pilda, au obtinut o suita de medalii de aur sau alte distinctii la concursuri organizate in toata lumea, de la Barcelona la New York si de la Ialta la Montpellier. Urmare a dezastrului filoxeric, incepand cu 1907, in centrul podisului dobrogean s-au infiintat plantatii cu soiuri valoroase (Chardonnay, Pinot gris si Pinot noir). Ulterior, in 1927, au fost introduse Sauvignon blanc, Muscat Ottonel, Traminer sau Riesling italian, totalul suprafetelor cu vie nobila atingand, azi, in jur de 3.000 de hectare, daca se ia in considerare si arealul invecinat.

Explicatia calitatii speciale a vinurilor de Murfatlar este multipla: suportul de calcar al solului, climatul estival excesiv de cald, toamnele lungi si insorite, regimul pluviometric redus, repartizat uniform primavara si toamna. La un loc, toti acesti factori conduc la o maturare uniforma a strugurilor, iar in unii ani cu toamne prelungite, la o supramaturare cu ajutorul microorganismului Botrytis cinerea, fenomen intalnit si in alte podgorii europene, precum Tokaj in Ungaria sau Sauternes in Franta.