Home » Travelling » Kandovan, bizarul sat al trogloditilor

Kandovan, bizarul sat al trogloditilor

Publicat: 02.07.2009
Daca peste noapte, in timpul somnului, cineva te-ar fura meticulos din asternuturi si te-ar transporta silentios in inima satului Kandovan din Iran, atunci cand te-ai trezi inconjurat de peisajul comparabil numai cu cel al Cappadociei (Turcia) - unde probabil nu vei fi calatorit deja - nefiind constient de aventura avuta in timp ce visai, primele tale ganduri ar traversa cu siguranta registrul oniric – calatorie interplanetara. Minute bune ai crede ca visezi sau ca, printr-un paradox spatio – temporal, ai fost aruncat pe o alta planeta sau pe cea proprie, intr-un timp antic, nedeslusit. Nu ai fi, totusi, decat la cateva mii de kilometri distanta de casa, pe continentul asiatic, la numai o zi departare de momentul in care ai pus capul pe perna.

Kandovan este un impresionant sat troglodit din nord-estul Iranului, populat de oameni care traiesc de mai bine de 700 de ani aici, in locuinte sapate in stanca bizarelor formatiuni conice de la baza muntelui Sahand, mici pesteri facute de mainile stramosilor lor si transformate in locuinte propice traiului. Unii istorici au identificat recent in capitolul Genezei din Biblie referinte geografice interesante, care leaga zona din preajma Kandovanului de Gradina Edenului. Acest lucru ar face ca satul Noqdi, aflat in apropiere, la est de acest “Eden”, sa fie chiar taramul biblic al Nod-ului.

Termenul “Kandovan” reprezinta pluratul cuvantului “kando”, care inseamna cuib de albine si se refera la forma si dispunerea caselelor sapate in munte, asemanatoare celor ale unui stup. Satul Kandovan este localizat la 60 kilometri sud-vest de Tabriz, in provincia iraniana Azarbaijan si este faimos tocmai pentru arhitectura spectaculoasa si unica a lacaselor sale dar si pentru apa minerala de aici, considerata foarte eficienta in tratarea problemelor renale, prin dizolvarea pietrelor de la rinichi.

Daca scobirea conurilor si transformarea lor in case se datoreaza in intregime oamenilor, relieful care a permis acest fenomen s-a format, probabil, acum 3.000 de ani, ca urmare a activitatilor vulcanice. De asemenea, efectul de eroziune al vantului si cursul apei au modelat conurile asa cum arata ele astazi. Roca s-a dovedit suficient de delicata incat sa poata fi sapata si transformata in adapost pentru oameni si animalele lor. Totodata, formatiunile sunt suficient de mari incat sa le fi permis oamenilor sa isi sape in ele locuinte cu mai multe camere supraetajate, o bucatarie, holuri si ferestre. Ferestre pe care, de altfel, le decoreaza cu frumoase geamuri colorate. 

Conform legendei locale, primii oamenii s-au refugiat in aceasta regiune in perioada invaziilor mongole, pentru a se adaposti de furia atacatorilor. Au inceput sa isi sape pesteri provizorii pentru a isi putea prelungi sederea, pentru ca mai tarziu sa hotarasca stabilirea permananta a resedintelor lor in acest loc. Principalele activitati de subzistenta ale celor din Kandovan se rezuma la agricultura si cresterea animalelor, in special oieritul. Cu toate acestea, in ultima perioada, venitul de baza al localnicilor a inceput sa fie furnizat de turism. Au inteles potentialul caselor lor si au invatat sa isi traiasca vietile inconjurati de calatori din toate colturile lumii.

Parcurgerea cararilor si a treptelor din interiorul satului ofera privelisti interesante ale vietii de aici. Sirurile de magari transporta precum niste trenuri localnicii si proviziile printre aleile batute de vant. Gainile scormonesc prin praf, iar oile pot fi auzite behaind din pasunile aflate in apropiere. Femeile ies din casele lor de piatra pentru a atarna la uscat rufele sau pentru a-si curata “gradinile”, iar barbatii, atunci cand nu muncesc, stau si “pun tara la cale”, spargand seminte sau fierband plante. Copiii se joaca in apropierea raului sau alearga printre case. Carbunele ars incarca aerul de miros specific.

Kandovan este una dintre cele mai populare destinatii turistice din Iran iar hotelul Cliff de aici este primul de acest fel din tara si al doilea din lume, dupa luxosul Yunak Evleri Cave din Cappadocia, Turcia, o locatie cu formatiuni arhitectonice asemanatoare. Hotelul Cliff este realizat intocmai ca restul locuintelor din sat, din formatiuni conice alaturate, cu exceptia faptului ca interiorul sau debordeaza de lux, cel putin in comparatie cu mediul in care este amplasat.Turistii pot ajunge in Kandovan din orasele invecinate Osku si Tabriz. Fie ca opteaza pentru autoturismul personal sau pentru autobuz, drumul este usor de intuit, deoarece toata lumea se indreapta catre aceeasi destinatie. Totusi, pe masura ce te apropii de destinatie, campiile verzi care imprejmuiesc bizarul sat, acoperite de vegetatie alpina, fac sa fie greu de crezut ca te afli in continuare pe teritoriul sterp al Iranului.

Atunci cand sosesc in Kandovan, turistii sunt imediat atrasi de casele ciudate, in forma conica. Unele dintre constructiile vechi din piatra au fost transformate in grajduri si cuiburi de pasari, dar sunt destule care retin inca farmecul pe care l-au avut cu sute de ani in urma. Peste tot prin sat sunt arborate marcaje si semne care ii informeaza pe straini ca pot vizita casele contra unei sume. O casa tipica de aici este structurata pe mai multe niveluri, parterul adapostind in general animalele si hrana acestora. Vara camerele sunt racoroase iar iarna, conform localnicilor, calduroase. Casele tind sa fie pozitionate spre sud, pentru a primi caldura soarelui si a fi protejate de ploaie si zapada.  Cateva trepte mai sus se afla intrarea in casa propriu-zisa, in incaperile de locuit care gazduiesc in general alcovuri si covoare, iar pe alocuri chiar si fotografii inramate atarnate pe pereti. In ciuda aspectului sau nelumesc, Kandovan are atat retea electrica, cat si canalizare, la care sunt bransate majoritatea caselor.

Vizitatorii pot dormi in hotelul Cliff de cinci stele, localizat chiar in inima satului, sau intr-una dintre casele sapate in stanca, daca reusesc sa negocieze cu satenii vorbitori ai dialectului Farsi. Exista, de asemenea, multe cafenele de-a lungul raului care trece prin Kandovan, unde turistii se pot relaxa consumand cafea si deliciosul suc de productie locala zam-zam, toate intr-o atmosfera unica, dominata de aroma dulce a trandafirilor din glastre.


CITESTE SI:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Uniunea de la Kalmar, momentul în care s-au unificat regatele nordice
Uniunea de la Kalmar, momentul în care s-au unificat regatele nordice
Donald Trump vrea ca Groenlanda „să fie controlată de Statele Unite, nu de Danemarca”
Donald Trump vrea ca Groenlanda „să fie controlată de Statele Unite, nu de Danemarca”
Ce afirmații false a făcut Donald Trump la întâlnirea cu Recep Tayyip Erdogan la summitul NATO de la Ankara
Ce afirmații false a făcut Donald Trump la întâlnirea cu Recep Tayyip Erdogan la summitul NATO de la Ankara
O companie din Japonia colaborează cu SpaceX și lansează „autobuze” către Lună
O companie din Japonia colaborează cu SpaceX și lansează „autobuze” către Lună
A fost lansată Coaliția Internațională pentru Drepturile și Protecția Copiilor în Era Inteligenței Artificiale
A fost lansată Coaliția Internațională pentru Drepturile și Protecția Copiilor în Era Inteligenței Artificiale
De ce unele branduri de lux distrug produse nevândute în loc să le vândă la reducere
De ce unele branduri de lux distrug produse nevândute în loc să le vândă la reducere
Iarna în care olandezii au mâncat bulbi de lalea. Foametea care a schimbat pentru totdeauna înțelegerea bolii celiace
Iarna în care olandezii au mâncat bulbi de lalea. Foametea care a schimbat pentru totdeauna înțelegerea bolii celiace
Avans major pentru viitorul senzorilor cuantici
Avans major pentru viitorul senzorilor cuantici
Când ar putea ajunge sonda New Horizons la marginea Sistemului Solar?
Când ar putea ajunge sonda New Horizons la marginea Sistemului Solar?
Bondarii sunt expuși la mult mai multe metale toxice decât albinele
Bondarii sunt expuși la mult mai multe metale toxice decât albinele
Mormintele celebre care nu au fost găsite niciodată: unde se termină istoria și începe speculația arheologică
Mormintele celebre care nu au fost găsite niciodată: unde se termină istoria și începe speculația arheologică
Călătorie în timp: cele mai vechi gări ale lumii și poveștile care au schimbat istoria călătoriilor
Călătorie în timp: cele mai vechi gări ale lumii și poveștile care au schimbat istoria călătoriilor
Mit sau adevăr: bărbații cu barbă sunt mai murdari decât cei bărbieriți?
Mit sau adevăr: bărbații cu barbă sunt mai murdari decât cei bărbieriți?
Toxinele unor organisme marine din Antarctica ar putea ajuta la tratarea melanomului
Toxinele unor organisme marine din Antarctica ar putea ajuta la tratarea melanomului
(P) Cum a ajuns o substanță pentru tensiune să stimuleze creșterea părului
(P) Cum a ajuns o substanță pentru tensiune să stimuleze creșterea părului
(P) Descoperă România și Moldova: Conexiuni Esențiale de la Microbuz Iași Chișinău la Fany Satu Mare Cluj și Microbuz Roman Iași
(P) Descoperă România și Moldova: Conexiuni Esențiale de la Microbuz Iași Chișinău la Fany Satu Mare Cluj și Microbuz ...
Cum îți poți proteja articulațiile și evita operațiile. Recomandările specialiștilor
Cum îți poți proteja articulațiile și evita operațiile. Recomandările specialiștilor
Test de cultură generală. Din ce este făcut ADN-ul?
Test de cultură generală. Din ce este făcut ADN-ul?