Sângele albastru – secretul supravieţuirii?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Diversele specii de caracatiţe pot trăi în medii cu temperaturi foarte diferite, de la -1,8 grade Celsius la peste 30 de grade.

Ceea ce le conferă puterea de a se adapta este capacitatea lor de a menţine aprovizionarea cu sânge a ţesuturilor, chiar la temperaturi joase, când această activitate este, în mod normal, mult diminuată. Iar această capacitate se datorează sângelui lor „albastru”.

• Cine l-a detronat pe „regele muzicii pop” Michael Jackson din Topul Billboard Hot 100?
• Un schelet de Tyrannosaurus rex vechi de 67 de milioane de ani, scos la licitație

În sângele caracatiţelor, transportul oxigenului este  realizat de un pigment de culoare albastră, hemocianina, care le permite să trăiască şi la temperaturi foarte joase ale apei mării.

Un grup de cercetători de la Institutul „Alfred Wegener” pentru Cercetări Polare şi Marine, din Germania, a studiat modul în care se realizează aprovizionarea cu sânge a ţesuturilor la caracatiţe, la temperaturi apropiate de punctul de îngheţ al apei.

Cercetătorii au comparat proprietăţile hemocianinei la specii de carcatiţe care trăiesc în medii diferite – în apele antarctice, în zona temperată şi în apele calde.

Au constatat că, la specia antarctică Pareledone charcoti, hemocianina este diferită genetic şi funcţional de formele acestui pigment întâlnite la speciile de caracatiţe din apele calde şi temperate. Hemocianina speciei antarctice are însuşiri care facilitează eliberarea oxigenului în ţesuturi la temperaturi sub 0 grade Celsius.

Caracatiţele sunt, în general, specii care nu migrează, ci se deplasează pe fundul mării, doar în scurte perioade din viaţa lor putănd migra pe verticală, în straturi de apă de la diferite adâncimi. Acest lucru înseamnă, după cum au explicat cercetătorii, că aceste animale nu pot scăpa de condiţiile ambientale dificile, ceea ce le obligă să se adapteze, sub presiunea selecţiei naturale. Deosebirile în funcţionarea hemocianinei reprezintă o adaptare fiziologică esenţială, care le permite acestor nevertebrate să îşi menţină viaţa aerobică (un metabolism ce implică oxigenul) chiar în condiţii în care aprovizionarea cu oxigen a ţesuturilor este, în mod normal, dificilă, din cauza temperaturilor joase.

Sursa: EurekAlert!