Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal

Sfântul Graal, un simbol al misterului divin, al nemuririi și al căutării, a fost un centru intens de preocupări începând cu vitejii cavaleri medievali și continuând cu legendarul personaj Indiana Jones. S-au făcut multe speculații pe tema pocaului din care se spune că a băut Isus Hristos în timpul ultimei sale cine. Puțini știu însă că transformarea sa dintr-un simbol păgân într-o relicvă creștină a început cu un obscur poet francez pe nume Robert de Boron.

Apărută la sfârșitul secolului al XII-lea sau începutul secolului al XIII-lea, trilogia de poeme a lui de Boron a plasat Graalul în țesătura legendei arthuriene, creând un model care încă definește povestirea occidentală.

• Nichita Stănescu, geniul răsfăţat de Ceauşeşti care a consumat alcool până a murit. „A făcut şi…
• Cele mai bune 12 cărți din toate timpurile. Clasicii care au schimbat lumea

Născut în satul Boron (astăzi Bourguignon-lès-Morey) de lângă Delle, în estul Franței, viața lui Robert de Boron este una destul de puțin documentată. Cu toate acestea, istoricii și biografii cred că a fost un cleric sau un nobil minor, posibil afiliat curții lui Gautier de Montbéliard, un cruciat care a murit în 1212. Legătura cu Montbéliard indică expunerea lui de Boron la tradițiile bizantine și din Orientul Mijlociu, care ar fi putut influența reimaginarea sa a Graalului.

Spre deosebire de contemporani precum Chrétien de Troyes (care a menționat pentru prima dată Graalul în Perceval, le Conte du Graal), de Boron nu a relatat doar aventuri cavalerești, ci le-a teologhisit (le-a dat o dimensiune religioasă, integrandu-le în cadrul doctrinei creștine). Lucrările sale, scrise în versuri octosilabice din franceza veche, au reformulat Graalul ca fiind cupa de la Cina cea de Taină a lui Hristos, adusă în Britania de Iosif din Arimateea, personaj biblic care și-a asumat responsabilitatea îngropării lui Iisus după crucificarea Sa.

Această mișcare îndrăzneață a legat mitul arthurian de istoria biblică, asigurându-i rezistența în Europa creștină.

Despre Trilogia care a modelat o legendă – Joseph d’Arimatheie, Merlin și Perceval

Trilogia lui De Boron, din care au supraviețuit doar fragmente, a pus bazele identității moderne a Graalului: Joseph d’Arimathie (Romanul istoriei Graalului), poemul inaugural, îl prezintă pe Iosif din Arimateea, personajul biblic care l-a îngropat pe Hristos. Aici, Iosif adună sângele lui Hristos în Graal, care mai târziu îi conduce pe urmașii săi în Britania. Această încadrare creștină a ridicat Graalul de la un obiect magic (ca în miturile celtice) la o relicvă sacră, aliniindu-l la fervoarea cruciadelor pentru artefactele sfinte.

Pe de altă parte, Merlin al lui De Boron acționează ca o punte profetică între originile antice ale Graalului și domnia regelui Arthur. Născut dintr-un demon și o femeie virtuoasă, dualitatea lui Merlin – cunoașterea trecutului și a viitorului – îi permite să orchestreze ascensiunea lui Arthur și căutarea Graalului. Acest portret a influențat reprezentările ulterioare, de la Vita Merlini a lui Geoffrey de Monmouth la The Sword in the Stone.

Poemul final (care a supraviețuit doar în relatări în proză precum Didot-Perceval) urmărește căutarea Graalului de către Perceval, punând accentul pe puritate și cavalerism spiritual. Deși incomplet, el a stabilit arhetipul eroului Graalului, perfecționat ulterior în Queste del Saint Graal.

Înainte de Robert de Boron, Graalul era cel mai probabil o moștenire din miturile celtice: un vas al abundenței, precum Pair Dadeni din tradiția galeză, care oferea hrană și putere celor aleși. Contribuția lui De Boron a fost să desprindă acest obiect din sfera miturilor păgâne și să-l ancoreze în imaginarul creștin, legându-l direct de Patimile lui Hristos. Această reconfigurare a dat Graalului o greutate spirituală uriașă într-o Europă medievală fascinată de relicve, într-o epocă în care cruciații căutau lemnul Crucii Adevărate sau obiecte sacre din Țara Sfântă. În versiunea lui De Boron, Graalul nu mai este doar un obiect miraculos, ci devine aproape un personaj, o cupă încărcată de sens, purtând o misiune divină. Această transformare a permis legendei să evolueze: Graalul devine atât motorul narațiunii (un fel de „McGuffin” medieval care pune în mișcare povestea), cât și un reper moral care ghidează eroii. De la Le Morte d’Arthur a lui Malory până la reinterpretările moderne, precum Codul lui Da Vinci, această dublă funcție a Sfintei Cupe își are originea în imaginația lui Robert de Boron.

Cum l-a reinventat Robert de Boron pe Merlin pentru o Europă creștină

Merlin al lui De Boron se îndepărtează radical de Myrddin, profetul sălbatic al pădurilor din Țara Galilor. Prin filiația demonică pe care i-o atribuie și prin evoluția morală pe care i-o oferă, de la o origine întunecată la rolul de ghid înțelept, de Boron îl umanizează, dar îi amplifică în același timp autoritatea mistică. Profețiile lui Merlin, un amestec de tipologie biblică și previziune politică, i-au permis lui de Boron să lege epoca lui Iosif de cea a lui Arthur, creând o cronologie mitică fără cusur.

Această schelă profetică a permis scriitorilor de mai târziu să extindă legenda fără a-i contrazice miezul. De exemplu, predicția lui Merlin cu privire la căderea Mesei Rotunde din opera lui Thomas Malory face ecou tonului fatalist al lui de Boron.

Cum a supraviețuit opera lui De Boron

Doar Joseph d’Arimathie a supraviețuit în forma sa originală în versuri, în prezent aflându-se în Bibliothèque Nationale de France. Merlin și Perceval există sub formă de adaptări în proză din secolul al XIII-lea, probabil datorită trecerii epocii de la poezia orală la romanele scrise în proză. Didot-Perceval, atribuit cândva lui de Boron, pare a fi acum o reelaborare a unui autor anonim. Totuși, în ciuda fragmentării, influența sa este incontestabilă. Ciclul Vulgata (1210-1235), această saga arthuriană în cinci părți, dezvoltă ideile lui de Boron, consolidând centralitatea Graalului. Sir Thomas Malory: Le Morte d’Arthur (1485) împrumută traiectoria lui de Boron a unei lumi arthuriene decăzute, răscumpărată de Graal.

Iar în ceea ce privește media modernă, ecourile lui Robert de Boron ale arhetipului căutării sensului se regăsesc începând cu The Waste Land a lui T.S. Eliot și continuând cu Doctor Strange, produs de Marvel. De asemenea, prin alinierea legendei la valorile culturale dominante (de exemplu, creștinismul), Robert de Boron a asigurat supraviețuirea acesteia.

Și, paradoxal, moștenirea lui Robert de Boron este una contradictorie, dar importantă. Deși numele său este obscur, idile sale au rămas nemuritoare. Fuzionând aventura arthuriană cu istoria sacră, Boron a declanșat un model pentru crearea miturilor care prosperă în romane, filme și chiar în cultura meme.

Poveștile supraviețuiesc atunci când vorbesc despre divinul din noi toți.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Robert-de-Boron

https://www.litencyc.com/php/speople.php?rec=true&UID=15002

https://matterofbritain.com/htmlpages/legendliterature2.html

Vă mai recomandăm să citiți și:

„Cina cea de Taină” a lui Leonardo Da Vinci. Codul ascuns care contestă teoria Sfântului Graal

„Sfântul Graal” al grâului ar putea hrăni întreaga planetă supraîncălzită

Iubire, scandal și libertate. D.H. Lawrence, scriitorul care a schimbat sexualitatea în literatură

Stefan Zweig, unul dintre cei mai traduși scriitori din toate timpurile