Bebeluşii continuă să surprindă oamenii de ştiinţă: iată ce au descoperit cercetătorii despre simţul lor moral

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

De exemplu, bebeluşii par să empatizeze cu problemele altora – plângând atunci când alţi bebeluşi plâng şi mângâindu-i sau oferind jucării celor ce par să fie supăraţi. De asemenea, bebeluşii ajută în mod spontan străinii care par să aibă o problemă. Când cercetătorii au jucat în mai multe scenarii în care întâmpinau probleme, cum ar fi deschiderea unui dulap cu mâinile ocupate, sau prefăcându-se că au probleme în a ajunge la un obiect scăpat pe jos, bebeluşii în vârstă de un an au venit în grabă să îi ajute, uneori depăşind obstacole dificile în acest scop. Cercetătorii au descoperit că bebeluşilor nu le făcea pur şi simplu plăcere să ridice lucruri de pe jos; dacă obiectul era aruncat pe jos în mod intenţionat, şi nu scăpat accidental, bebeluşii nu veneau să-i ajute.

Aceste rezultate sugerează că bebeluşii ar putea avea inclinaţii naturale spre a evalua intenţiile celor din jurul lor şi de a-i ajuta să îşi atingă obiectivele atunci când par să întâmpine dificultăţi. Bebeluşii nu-i cunoşteau pe cercetători, şi cu toate acestea ei încercau să-i ajute în mod spontan şi fără să fie încurajaţi de părinţii lor sau de vreo recompensă. Autorii acestor studii interpretează comportamentul bebeluşilor drept dovezi care arată că elementele de bază ale empatiei, compasiunii şi altruismului par să fie prezente la oameni mai devreme decât se credea, poate chiar de la naştere. Cu toate acestea, empatizarea cu dificultăţile unei persoane nu este un lucru la fel de sofisticat ca raţionarea despre bine şi rău.

Pentru a explora rădăcinele aceste evaluări morale, cercetătorii de la Universităţile Yale şi British Columbia au arătat bebeluşilor un scenariu în care păpuşile se ajutau sau se încurcau una pe cealaltă. Spre exemplu, un personaj încerca să urce pe un deal, şi era fie ajutat, fie împiedicat de celelalte păpuşi. Ulterior, aproape toţi bebeluşii preferau să se joace cu păpuşile care ajutau în dauna celor ce împiedicau. Acest lucru sugerează că încă de la vârsta de 6 luni, bebeluşii fac judecăţi despre comportamentul „bun” şi cel „rău”. Şi, la fel ca majoritatea adulţilor, bebeluşii preferă comportamentul pozitiv.

Mai mult, bebeluşii par să creadă că este necesară pedepsirea comportamentului rău. Cercetătorii relatează că bebeluşii nu doar că preferă păpuşile „bune” în dauna celor „rele”, ci şi zâmbesc în timp ce acestea acţionează pozitiv şi dau din cap sau chiar lovesc păpuşile care încearcă să împiedice păpuşa care urcă dealul, jucându-se ulterior cu păpuşile „bune”.

Pofta de răzbunare a bebeluşilor a fost atestată într-o altă cercetare. Copii în vârstă de 8 luni se uitau la nişte păpuşi, un iepure şi doi câini, care se jucau cu o minge. În primul scenariu, câinele cu tricou albastru dă înapoi iepurelui mingea pe care a scăpat-o. În cel de-al doilea scenariu, câinele cu tricou galben nu vrea să-i dea mingea iepurelui, fugind cu ea. Ulterior, bebeluşii au dat de mâncare câinelui ajutător şi au luat mâncarea din faţa câinelui egoist.

Această dorinţă de a vedea actele egoiste pedepsite este nuanţată. Per total, bebeluşii preferă să se joace cu personajele care s-au comportat amabil şi nu cu cele care au acţionat în mod egoist. Totuşi, depinde de context. Bebeluşii cu vârste mai mari de 8 luni vor recompensa uneori comportamentul agresiv dacă este direcţionat către o păpuşă care fusese observată acţionând egoist în trecut. Pe lângă faptul că bebeluşii sunt răzbunători, se pare că apreciază şi atunci când alţii sunt la fel.

Majoritate acestor studii au fost efectuate pe bebeluşi cu vârste de aproximativ 8 luni, însă rezultatele au fost confirmat de studii efectuate pe bebeluşi mai tineri, în vârstă de 3 luni. Este improbabil ca într-un timp atât de scurt copiii să fi învăţat despre oferirea de recompense pentru comportamentul pozitiv şi pedepsirea celui negativ. Chiar şi dacă ar fi posibilă învăţarea unei astfel de evaluări într-un timp atât de scurt, mulţi dintre bebeluşii participanţi la studiu nu aveau fraţi sau surori, astfel că nu ar fi avut multe oportunităţi de a fi martori la episoade în care să se manifeste comportamente morale.

Autorii interpretează rezultatele acestor studii drept dovezi ce atestă că judecăţile despre comportamentul „bun” şi „rău” ar putea fi înnăscut. Acesta ar fi putut evolua de-a lungul mileniilor în care oamenii au trăit în grupuri în care comportamentul cooperant şi protectiv faţă de rude s-ar fi dovedit benefic. Moralitatea adultă este mult mai complexă decât ceea ce se observă la bebeluşi, însă toate aceste studii sugerează că „rădăcinile emoţionale” ale bunătăţii sunt prezente încă de la început, nefiind nevoie să fie învăţate.

Sursa: The Guardian