Home » D:News » Cea mai mare extincţie din istoria Terrei şi-a dezvăluit un nou mister. „Moartea cea Mare” a fost extrem de rapidă

Cea mai mare extincţie din istoria Terrei şi-a dezvăluit un nou mister. „Moartea cea Mare” a fost extrem de rapidă

Cea mai mare extincţie din istoria Terrei şi-a dezvăluit un nou mister. „Moartea cea Mare” a fost extrem de rapidă
Publicat: 12.02.2014
Cea mai mare extincţie a regnului animal şi vegetal din istoria Terrei, care s-a produs cu aproximativ 252 de milioane de ani în urmă, a durat doar 60.000 de ani, o perioadă foarte scurtă pentru vârsta geologică a Pământului, conform unei estimări publicate luni, informează AFP.

Acest eveniment, provocat cel mai probabil de erupţii vulcanice gigant, a dus la dispariţia a peste 96% dintre speciile marine şi a 70% dintre vieţuitoarele de pe uscat.

În afară de erupţiile vulcanilor uriaşi, au fost avansate alte ipoteze pentru e explica marea extincţie de la sfârşitul permianului (cuprinsă între 298 milioane de ani şi 252 de milioane de ani în urmă), printre care căderea unui asteroid sau alte cataclisme din mediul înconjurător, au constatat autorii acestui studiu, apărut în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au efectuat noi datări ale eşantioanelor de roci vulcanice, prelevate din China, şi au stabilit că extincţia s-a produs în doar 60.000 de ani.

„Cum poate fi explicată dispariţia a 96% dintre vieţuitoarele oceanului în câteva zeci de mii de ani? O extincţie excepţională are nevoie de o explicaţie excepţională”, a declarat Sam Bowring, coordonatorul studiului.

Cercetătorii au descoperit că oceanele au înregistrat o creştere a nivelului de carbon, cu 10.000 de ani înainte de extincţie, explicată probabil prin creşterea puternică a concentraţiei de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă.

Acest lucru ar fi putut determina, de asemenea, o creştere a acidităţii oceanelor şi a temperaturii apei cu 10 grade şi chiar mai mult, ceea ce a dus la dispariţia aproape în totalitate a vieţii marine.

„Indiferent de cauza care a dus la această extincţie majoră, cert este că aceasta s-a produs destul de rapid pentru a destabiliza biosfera, astfel încât majoritatea vieţuitoarelor din regnul vegetal şi animal nu au mai avut timp să se adapteze pentru a supravieţui”, a opinat Seth Burgess, cercetător la MIT.

Noua estimare a duratei acestei extincţii confirmă ipoteza referitoare la erupţiile vulcanice masive din Siberia, în urma cărora cantităţi uriaşe de substanţe chimice volatile, printre care CO2, ar fi fost eliberate în atmosferă şi în oceane.

Având în vedere perioada scurtă a acestei extincţii, este posibil ca o singură erupţie catastrofală să fi declanşat o prăbuşire aproape instantanee a ecosistemelor planetei, conform cercetătorilor.

Terra a cunoscut cinci perioade de extincţie. Ultima dintre acestea, ce a avut loc cu 65 de milioane de ani în urmă, a dus la dispariţia a 50 % dintre specii, printre care dinozaurii, fiind provocată, probabil, de căderea unui asteroid.

Surse: Mediafax, AFP, MIT

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Miopia este în creștere, iar un obicei comun ar putea fi de vină
Miopia este în creștere, iar un obicei comun ar putea fi de vină
De ce mirosurile declanșează amintiri mai bine decât imaginile (P)
De ce mirosurile declanșează amintiri mai bine decât imaginile (P)
Un nou studiu arată că peștii sanitari sunt mai inteligenți decât au crezut cercetătorii
Un nou studiu arată că peștii sanitari sunt mai inteligenți decât au crezut cercetătorii
De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?
De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?
Ce efect are activitatea umană asupra apelor din Arctica?
Ce efect are activitatea umană asupra apelor din Arctica?
Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu
Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu
Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un nou studiu
Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un nou studiu
Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu
Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu
Test de cultură generală. Ce alt drog a mai creat inventatorul aspirinei?
Test de cultură generală. Ce alt drog a mai creat inventatorul aspirinei?
Invențiile invizibile fără de care lumea modernă s-ar opri: de la GPS la fibra optică
Invențiile invizibile fără de care lumea modernă s-ar opri: de la GPS la fibra optică
O nouă tehnică de terapie neinvazivă poate trata depresia într-un timp record
O nouă tehnică de terapie neinvazivă poate trata depresia într-un timp record
Ziua în care Winston Churchill a anunţat că Marea Britanie a dezvoltat bomba atomică
Ziua în care Winston Churchill a anunţat că Marea Britanie a dezvoltat bomba atomică
Cercetătorii chinezi au inventat o baterie care ar putea revoluționa industria energetică
Cercetătorii chinezi au inventat o baterie care ar putea revoluționa industria energetică
Merită sau nu să cumpărăm șampoanele mai scumpe?
Merită sau nu să cumpărăm șampoanele mai scumpe?
Iată de ce este recomandat să-ți încarci telefonul înainte să se descarce complet
Iată de ce este recomandat să-ți încarci telefonul înainte să se descarce complet
Medicii trag un semnal de alarmă: tot mai multe femei vor suferi de boli cardiovasculare
Medicii trag un semnal de alarmă: tot mai multe femei vor suferi de boli cardiovasculare
Un crater de impact în formă de potcoavă, descoperit în China, ar putea fi cel mai „tânăr” din lume
Un crater de impact în formă de potcoavă, descoperit în China, ar putea fi cel mai „tânăr” din lume
Galen din Pergamon: medicul gladiatorilor care a pus bazele neurologiei moderne
Galen din Pergamon: medicul gladiatorilor care a pus bazele neurologiei moderne