Politică, sex şi corupţie în Evul Mediu

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Totuşi, cele trei sectoare atât de caracteristice societăţilor umane s-au aflat într-o fază hotărâtoare pentru omenire în perioada Evului Mediu. Farmecele personale ale femeilor, setea de putere a regilor, papilor şi marilor familii nobiliare, corupţia care izbucnea prin orice ungher al acelei lumi erau fenomene omniprezente şi cotidiene. Prezenţa lor, deşi în proporţii diferite, se regăseşte şi în scenariul seriei TV Urzeala tronurilor într-un amestec care oferă o notă în plus de realism şi suspans acestei producţii de mare succes.

Suzeran şi vasal

Structura politică a Evului Mediu Occidental a fost în mare parte moştenită din timpurile Imperiului Roman. De la romani a persistat principiul conform căruia entitatea Imperiului era una eminamente politică. Pe acest principiu s-a suprapus concepţia creştină conform căreia Biserica Romano Catolică trebuia să funcţioneze asemănător, precum un dominion politic universal. Ambele concepţii politice au fost iniţial unite strâns în lupta împotriva barbarilor păgâni şi a musulmanilor. Pe baza multor istorici, conceptul de medievalism a rezultat ca urmare a coliziunii dintre civilizaţia elaborată a Imperiului Roman creştinat şi culturile de sorginte germanico-celtică. Din contactul dintre aceste două civilizaţii diametral opuse a rezultat feudalismul timpuriu aşa cum îl cunoaştem astăzi. Acesta era nimic altceva decât o orânduire politico-socială bazată pe conceptul de imperiu şi regat, organizat religios în jurul papalităţii şi structurat social sub formă feudală.

Această perioadă medievală atât de interesantă şi complexă era caracterizată prin faptul că forma de guvernământ se exercita local prin indivizi, mai degrabă decât printr-un stat centralizat. În general, instituţiile politice medievale s-au grupat în jurul a trei mari caracteristici tipice: 1. instituţia vasalităţii, în care un nobil sau chiar rege recunoştea suzeranitatea altuia mai puternic, jurându-i acestuia credinţă şi punându-se în slujba lui, 2. fieful nobiliar, care era o formă de proprietate concretizată prin faptul că vasalul primea castele sau pământuri de la suzeran, 3. exercitarea în mod particular a puterii decizionale a suzeranilor asupra vasalilor şi fiefurilor acestora. Toate aceste trăsături definitorii îşi au originile în moştenirile culturale romane şi germanice.

Teoretic, feudalismul era structurat sub forma unei ierarhii stricte. În vârful acesteia era plasat regele sau împăratul care deţinea de fapt toate pământurile pe care le împărţea supuşilor pentru loialitate şi bravură pe câmpul de bătălie. Urmau marile familii nobiliare, micii nobili din provincie, ţăranii liberi şi şerbii. Baza ordinii politice şi sociale din acele timpuri consta în complexa legătură dintre suzeran şi vasalul sau vasalii săi. Legătura dintre cei doi era considerată sacră, fiind consfinţită de un jurământ. Ruperea acestuia avea deseori urmări foarte violente. Suzeranul se obliga să-i convere vasalului său protecţie şi dreptate, iar principala îndatorire a vasalului consta în serviciile militare oferite stăpânului său. Singura formă de impunere în acele vremuri era strict prin intermediul forţei, iar atmosfera generală era definită de violenţă. Vasalii rebeli şi nesupuşi făceau frecvent alianţe doar pentru a le încălca şi porneau deseori la războaie împotriva suzeranilor. La fel precum în saga Urzeala tronurilor, luptele şi războaiele erau principala ocupaţie a caselor nobiliare şi a regatelor. Se căuta succesul, gloria şi bogăţia. Moartea pe câmpul de război era singurul mod onorabil de a încheia socotelile cu viaţa. Pentru un cavaler sau un nobil, moartea din cauze de boală sau bătrâneţe era considerată foarte ruşinoasă, fiind de regulă rezervată doar ţăranilor şi preoţilor.

Evident, corupţia era la ea acasă în palatele regale şi castelele nobiliare. Comploturi şi alianţe se făceau şi se desfăceau necontenit. Nobilii şi aristrocraţii complotau ori de câte ori politica regală izbea în interesele lor sau regele favoriza o familie puternică şi influentă în detrimentul celorlalte. Jocurile puterii şi alte corupţiei nu ocoleau deloc nici atotputernica Biserică Romano-Catolică, a cărei istorie este marcată de numeroase comploturi, lupte pentru putere, acte de corupţie şi mai ales amestec în politica vremurilor. Sexul folosit ca armă politică era şi el omniprezent. Numeroase alianţe politice au fost influenţate de scandaluri cu tentă sexuală. Un fenomen tipic acelor timpuri consta în prezenţa la cele mai înalte nivele ale structurii politice a celebrelor curtezane, un fel de echivalent forţat al prostituatelor de lux din prezent. Prin farmecul lor, aceste femei (cel mai adesea deosebit de educate şi inteligente) au propulsat duci, conţi, cavaleri, marchizi pe eşichierul politicii, contribuind din plin şi la decăderea multor nobili din taberele rivale.

Regi, barbari, ordine cavalereşti şi lupte pentru putere în Urzeala tronurilor

Însăşi titlul acestui complex şi neaşteptat serial TV ne trimite cu gândul la intrigile şi maşinaţiunile care alimentau neostoita luptă pentru putere care avea loc în spatele zidurilor groase. Cu un plus faţă de un obişnuit serial istoric, în Urzeala tronurilor imaginaţia autorilor este nelimitată, îmbogăţind astfel intriga şi acţiunea. Inspiraţi din lumea medievală, cavalerii din serial luptă pentru aceleaşi principii idealiste şi servesc în general cauze politice şi religioase. Grupaţi în ordinele Kingsguard, Rainbow Guard, Poor Fellows şi Warrior’s Sons, acestea sunt printre cele mai apreciate şi reuşite portrete de războinici realizate vreodată într-un serial televizat. Între concurenţii şi uneori inamicii lor, se disting grupările particulare de mercenari care îşi ofereau serviciile oricui plătea mai bine. Grupările de războinici mercenari precum Golden, Brave, Second Sons, Stormcrowns, Night’s Wach şi Windblown au fost inspirate în mare parte din brigăzile de trabanţi, lăncieri elveţieni, mercenari saxoni, flamanzi, valoni, faimoase deja la finele Evului Mediu.

Un rol hotărâtor în desfăşurarea acţiunii şi, implicit, în politicile din Urzeala tronurilor l-au avut societăţile secrete de asasini la comandă, construite după modelul Ordinului Haşişinilor din Alamut şi al clanurilor ninja din Japonia medievală. Pe baza acestor modele istorice, apar în scenă grupările secrete de asasini Faceless Men şi Sorrowful Men. Un alt rol important în desfăşurarea acţiunii din serial îl au marile ghilde şi bresle, organizaţii deosebit de puternice şi influente, deseori cu rol hotărâtor în reglarea jocurilor de putere politică şi mai ales economică. De reţinut că aceste companii au o putere mai mare decât omoloagele lor din istorie. Companiile Iron Bank of Braavos, Guild of Spicers, Thirteen şi Tourmaline Brotherhood (asemănătoare în oarecare măsură cu Liga Hanseatică) domină comerţul şi îşi împart zonele de influenţă. În serialul Urzeala tronurilor autoritatea supremă era deţinută de regi şi de conducătorii unui Khalasar.

La fel ca în Evul Mediu, nobilii îşi moşteneau din naştere propriul statut social şi economic. Disputele teritoriale dintre marii nobili latifundiari erau arbitrate de către regi. În rare ocazii, marii nobili se adunau pentru a judeca sau hotărî viitorul regatelor.  Ultima dată când un Mare Consiliu a fost convocat a fost cu ocazia alegerii următorului rege al Celor Şapte Regate, pentru a ocoli linia moştenitoare. Atunci a primit coroana Aegon al cincilea, cel mai mic fiu al regelui Maekar. Legea nescrisă a ospitalităţii era printre cele mai puternice cutume din întregul Westeros. După ce un oaspete era primit, acesta se bucura de toate drepturile oferite lui de către gazdă, incluzând aici protecţia nelimitată. Legea ospitalităţii avea un statut aproape sacru, era respectată de către oricine, iar vechimea sa se pierdea în negurile timpului, fiind probabil stabilită de către Primii Oameni. Orice oaspete era aşteptat cu pâine şi sare, obicei străvechi, păstrat şi astăzi în unele locuri din lume.