De ce mările şi oceanele sunt atât de sărate?

Prezenţa sării în apele marine şi oceanice are o vechime la fel de mare precum circuitul apei in natură pe Terra. Cum toate flruviile Terrei se varsă în Oceanul Planetar, iar acest ciclu continuă de miliarde de ani, apa care se acumula în oceane se evapora treptat, lăsând însă mineralele şi sărurile în bazinele oceanice.

De fapt, sarea care este în apa oceanelor provine din solul planetei. Ploile care cad pe pământ conţin anumite procente de dioxid de carbon din aer, asta face ca apele ploilor să aibă o concentraţie uşor acidă. Cum apele erodează solul şi rocile, acizii din apele aşa zis dulco ale ploilor dizolvă rocile. Acest proces natural crează ioni, adică particule încărcate electric. Aceşti ioni sunt transportaţi de curenţii de apă în râuri şi fluvii, iar apoi în mări şi oceane. Mulţi dintre aceşti ioni, precum şi mineralele şi sărurile aduse în mări sunt consumaţi de microorganismele care trăiesc în aceste ape. Însă cei care nu sunt consumaţi, rămân în apa oceanelor de-a lungul timpului, când şi concentraţia loc creşte foarte mult.

Doi dintre cei mai des întâlniţi ioni din apele sărate ale mărilor sunt ionii de clor şi cei de sodiu. Împreună, cei doi ioni alcătuiesc peste 90% dintre toţi ionii dizolvaţi în oceane. Prin definiţie, sodiul şi clorul sunt elemente chimice sărate. Concentraţia apelor marine este de circa 35%, iar într-un kilometru pătrat de apă marină se află circa 120  tone de sare.

Mai precis, dacă s-ar extrage toată sarea din Oceanul Planetar şi s-ar acoperi cu ea suprafaţa planetei noastre, Terra ar fi acoperită cu un strat de sare compact, care ar atinge înălţimea unei clădiri cu 40 de etaje.

Ca un fapt interesant, mările şi oceanele nu vor deveni mai sărate pe viitor, deoarece circuitul apei în natură şi ciclul transportului sărurilor şi mineralelor în oceane a atins deja o stare stabilă.