Home » D:News » Unul dintre finaliştii proiectului avangardist Mars One: „Este o farsă”

Unul dintre finaliştii proiectului avangardist Mars One: „Este o farsă”

Publicat: 20.03.2015
Unul dintre finaliştii programului Mars One, ce vizează trimiterea în anul 2024 a unui echipaj de astronauţi pentru a coloniza planeta roşie, afirmă că întregul proiect va fi un eşec pentru că este foarte firav.

Irlandezul Joseph Roche, astrofizician la Trinity College din Dublin, a dezvăluit că procesul de selecţie Mars One a fost o glumă şi că finaliştii sunt încurajaţi să doneze chiar ei bani pentru proiect.

„Mi se pare un coşmar faptul că sunt oameni care continuă să susţină acest proiect şi-i acordă bani şi atenţie, iar apoi va ajunge inevitabil la momentul în care întregul eşafodaj se va prăbuşi. Pentru mine ar fi un coşmar să fiu cumva legat de o astfel de farsă care ar afecta percepţia publică asupra ştiinţei”, a declarat Roche pentru revista Medium.

Proiectul Mars One a primit diverse critici de la lansarea lui. Iniţial un susţinător al acestui ambiţios proiect de colonizare a planetei Marte începând cu anul 2024, fizicianul premiat cu Nobel, a avertizat că este nevoie de mai mult timp decât este prevăzut în proiect pentru a pregăti o asemenea misiune, iar costurile vor fi mult mai mari decât cele prevăzute.

Mars One este un proiect lansat de olandezul Bas Lansdorp, cofondator şi preşedinte al companiei care are ca scop trimiterea, în 2024, a unui echipaj de patru voluntari pentru colonizarea planetei Marte, fără posibilitatea de a reveni pe Terra, după o călătorie care va dura şapte luni.

Călătoria spre Marte, care se află la o distanţă de circa 64,3 milioane de kilometri de Terra, în funcţie de poziţionarea pe orbită, durează aproximativ 200 de zile.

Bugetul misiunii, de 6 miliarde de dolari, este mult mai mare decât suma de 1,8 miliarde de dolari cheltuită de NASA pentru roverul Curiosity, cel mai avansat robot trimis de pământeni pe Marte.

Mars One vrea să finanţeze proiectul prin intermediul unui reality-show TV, în cadrul căruia vor fi aleşi cei 24 participanţi şi care va prezenta pregătirea acestora.

Sursa: Medium

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O stea care orbitează gaura neagră a Căii Lactee cu 8% din viteza luminii îi uimește pe astronomi
O stea care orbitează gaura neagră a Căii Lactee cu 8% din viteza luminii îi uimește pe astronomi
O rachetă SpaceX se va prăbuși pe Lună, iar oamenii de știință nu sunt siguri la ce să se aștepte
O rachetă SpaceX se va prăbuși pe Lună, iar oamenii de știință nu sunt siguri la ce să se aștepte
Primul asteroid cu trei capete descoperit în Sistemul Solar are și o mică lună
Primul asteroid cu trei capete descoperit în Sistemul Solar are și o mică lună
Inegalitatea prezice urmările unei pandemii mai bine decât pregătirea tehnică, arată un studiu
Inegalitatea prezice urmările unei pandemii mai bine decât pregătirea tehnică, arată un studiu
Ce se întâmplă când respiri adânc? Tehnica ar putea avea un alt efect decât cel la care te aștepți!
Ce se întâmplă când respiri adânc? Tehnica ar putea avea un alt efect decât cel la care te aștepți!
Cercetătorii au „deblocat” magnetismul „ascuns” într-un material ultrasubțire pentru a crea memorii mai rapide
Cercetătorii au „deblocat” magnetismul „ascuns” într-un material ultrasubțire pentru a crea memorii mai rapide
Visele consumă mai multă energie decât credeam. Ce este paradoxul somnului REM?
Visele consumă mai multă energie decât credeam. Ce este paradoxul somnului REM?
Două stele în jurul cărora ar exista sfere Dyson au fost analizate cu Telescopul Spațial James Webb
Două stele în jurul cărora ar exista sfere Dyson au fost analizate cu Telescopul Spațial James Webb
Un tânăr a devenit viral după ce a început să curețe voluntar graffiti-urile de pe clădirile istorice din Roma
Un tânăr a devenit viral după ce a început să curețe voluntar graffiti-urile de pe clădirile istorice din Roma
De ce este bine să limităm consumul de zahăr înainte de vârsta de 2 ani?
De ce este bine să limităm consumul de zahăr înainte de vârsta de 2 ani?
Căldură intensă în România în următoarele zile: care vor fi județele cele mai afectate?
Căldură intensă în România în următoarele zile: care vor fi județele cele mai afectate?
Ziua care a marcat decisiv istoria lumii: Hitler a devenit Führer
Ziua care a marcat decisiv istoria lumii: Hitler a devenit Führer
Amazon și Nvidia, în competiție directă pe piața cipurilor de Inteligență Artificială
Amazon și Nvidia, în competiție directă pe piața cipurilor de Inteligență Artificială
Atenție la anunțurile de împrumuturi de pe Facebook și WhatsApp. Ce se poate întâmpla?
Atenție la anunțurile de împrumuturi de pe Facebook și WhatsApp. Ce se poate întâmpla?
O vacanță s-a transformat în coșmar pentru o femeie după ce a fost mușcată de căpușă
O vacanță s-a transformat în coșmar pentru o femeie după ce a fost mușcată de căpușă
Vânzările au început să scadă pentru cel mai mare producător auto din lume
Vânzările au început să scadă pentru cel mai mare producător auto din lume
Criza invizibilă a somnului la angajați cu vârste peste 50 de ani: cum este afectată sănătatea de stresul de la muncă?
Criza invizibilă a somnului la angajați cu vârste peste 50 de ani: cum este afectată sănătatea de stresul de la muncă?
O tradiție ritualică, veche de 25.000 de ani, ascunsă sub podeaua unei peșteri bizare
O tradiție ritualică, veche de 25.000 de ani, ascunsă sub podeaua unei peșteri bizare