Experimentul extrem la care au fost supuşi un bărbat şi o femeie. Rezultatul a fost că ”au fost pierduţi în timp” – VIDEO

Pentru acest studiu au fost selectaţi doi voluntari – o moaşă, pe numele Josie Laures, şi un producător de mobilă, Antoine Senni, care au fost lăsaţi în două peşteri separate din Alpii francezi, timp de mai multe luni.

 

Când, în cele din urmă, Laures a ieşit din izolare, după  88 de zile de stat în peşteră , a crezut că era  data de 25 februarie. Înn realitate, era 12 martie. Această durată de stat în izolare a fost un record mondial.

 

Când Senni a ieşit din peşteră , înregistrând şi el recordul de 126 de zile, el a crezut că era 4 feb, când, de fapt, era 5 aprilie.

 

După câteva luni, aflaţi într-o  izolare completă, fără nici un reper care să indice ora sau ziua, locuitorii din peşteră au pierdut noţiunea timpului pentru săptămâni  întregi. Deşi oamenii de ştiinţă au raportat că ambii voluntari erau sănătoşi atât fizic cât şi psihic, modelele lor de somn, şi percepţia timpului, au suferit modificări esenţile în timpul şederii lor în peşteri.

 

„În lipsa oricăror indicii de la lumina solară sau, chiar, de la ceasuri, programele de somn ale lui Laures şi Senni au luat-o razna fără ca ei să-şi dea seama. Senni, de exemplu, putea să adoarmă, la un moment dat, timp de 30 ore şi apoi se trezea cu gândul că ar fi dormit un somn scurt. Oamenii de ştiinţă au descoperit, mai târziu, că izolaţi de la indicii temporale, oamenii au tendinţa de a luneca în cicluri de somn a câte 48 de. Acest fapt face dificilă contabilizarea timpului. 

 

 

“Sunt atât de fericită că am ieşit afară şi că am uitat totul. Pot să vă spun, însă, că a devenit foarte dificil spre sfârşit şi m-am simţit teribil de obosită … La începutul şederii mele am citit, apoi am pierdut această dorinţă. Nu am suferit de frig. Am fost bine încălzit în micul meu cort. Casetofonul meu a refuzat să mai funcţioneze din primele zile, dar mai târziu am reuşit să-l repar şi am ascultat muzică. În afară de faptul că am tricotat, şi am făcut acest lucru destul de mult, aşteptam cu mare nerăbdare momentul în care să mă văd în cele din urmă la soare”,  povestea Josie Laures, una dintre cei doi voluntari. 

 

Sursa: Mental Floss