Home » Știință » Descoperirea cercetătorilor nemţi: oamenii par mai ATRACTIVI dacă emoţiile lor sunt uşor de citit

Descoperirea cercetătorilor nemţi: oamenii par mai ATRACTIVI dacă emoţiile lor sunt uşor de citit

Publicat: 06.04.2016
Cu alte cuvinte, cei care caută dragostea ar trebui să uite de apariţia misterioasă şi să se concentreze spre a fi deschişi în ce priveşte sentimentele şi propriile trăiri.

Un studiu a constatat că oamenii par mai atractivi atunci când emoţiile lor pot fi citite cu uşurinţă.

Cercetătorii germani de la Universitatea din Tubingen au condus o serie de experimente în care voluntarilor le-au fost prezentate imagini cu şase femei. Ulterior, au fost întrebaţi cât de atractive par acestea?

Apoi, participanţii au privit înregistrări video ale femeilor care pretind a fi speriate sau triste. După, li s-a cerut să spună dacă aceste femei au părut speriate sau nefericite.

În cele din urmă, voluntarii au fost întrebaţi, din nou, cât de atractive li s-au părut aceste femei diferite. De asemenea, atractivitatea a fost măsurată prin afişarea unei imagini a fiecărei femei într-un ecran de computer şi li s-a cerut voluntarilor să apese un buton de zoom pentru a o mari, până când imaginea să apară la o „distanţă şi dimensiune plăcută pentu conversaţie”.

Cu cât mai mare era  imaginea, cu atât mai mult voluntarul ar fi vrut să fie cu femeia din imagine. Voluntarii  erau atât bărbaţi, cât şi femei. Cu toate acestea, concluzia e următoarea: cu cât mai sigur era voluntarul despre ce gândea o femeie, cu atât mai atractivă i se părea că este.

Scanările au arătat că, atunci când un voluntar credea că era pe aceeaşi lungime de undă cu una dintre femei, circuitele creierului, responsabile pentru  semnale pe care le primim, spre exemplu de la ciocolată sau de la ţigări, s-au activat.

Cu alte cuvinte, plăcerea primită de la conştientizarea lucrului la care cineva se gândeşte face ca acest cineva să ne pară mai atractiv.

Cercetătorii de la Universitatea din Tubingen, Germania, afirmă că în timp ce este acordată multă atenţie atracţiei fizice, atracţia mentală este, de asemenea, extrem de importantă.

„Interacţiunea umană trebuie să releve înţelegerea oamenilor cu partenerii lor, de multe ori şi fără cuvinte. Am observat că un participant ar putea să înţelegă emoţiile altuia, cu cât mai mult se simte atras de acea persoană”, se arată în studiul publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences.

Într-un studiu separat, cercetătorii au descoperit recent că oamenii au tendinţa de a evalua oameni atractivi ca fiind mai inteligenţi, iar acest lucru poate avea un impact asupra modului în care oamenii judecă adecvat sau nu disponibilitatea lor pentru anumite sarcini.

Patru grupuri separate de participanţi au fost recrutaţi pentru a obţine ratingul de atractivitate percepută, inteligenţă, conştiinciozitate şi performanţe academice, prin intermediul imaginilor.

Ei au descoperit că mai multe feţe atractive au fost mai susceptibile de a fi la fel de inteligente, conştiincioase şi cu realizări academice ridicate.

Cu toate acestea, nu a existat nici o relaţie reală între atractivitate şi „realizări academice din lumea reală”.

Acest lucru este cunoscut sub numele de ” atractivitatea halo”.

Sursa: Mail Online

Vă recomandăm şi aceste articole:

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu
Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu
Test de cultură generală. Ce alt drog a mai creat inventatorul aspirinei?
Test de cultură generală. Ce alt drog a mai creat inventatorul aspirinei?
Invențiile invizibile fără de care lumea modernă s-ar opri: de la GPS la fibra optică
Invențiile invizibile fără de care lumea modernă s-ar opri: de la GPS la fibra optică
Pățania unui român care a întâlnit un alt român la bordul unui avion
Pățania unui român care a întâlnit un alt român la bordul unui avion
De ce experiență a avut parte un bărbat care a plătit 14.000 dolari pentru un zbor la clasa întâi
De ce experiență a avut parte un bărbat care a plătit 14.000 dolari pentru un zbor la clasa întâi
O nouă tehnică de terapie neinvazivă poate trata depresia într-un timp record
O nouă tehnică de terapie neinvazivă poate trata depresia într-un timp record
Ziua în care Winston Churchill a anunţat că Marea Britanie a dezvoltat bomba atomică
Ziua în care Winston Churchill a anunţat că Marea Britanie a dezvoltat bomba atomică
Cercetătorii chinezi au inventat o baterie care ar putea revoluționa industria energetică
Cercetătorii chinezi au inventat o baterie care ar putea revoluționa industria energetică
Merită sau nu să cumpărăm șampoanele mai scumpe?
Merită sau nu să cumpărăm șampoanele mai scumpe?
Iată de ce este recomandat să-ți încarci telefonul înainte să se descarce complet
Iată de ce este recomandat să-ți încarci telefonul înainte să se descarce complet
Medicii trag un semnal de alarmă: tot mai multe femei vor suferi de boli cardiovasculare
Medicii trag un semnal de alarmă: tot mai multe femei vor suferi de boli cardiovasculare
Un crater de impact în formă de potcoavă, descoperit în China, ar putea fi cel mai „tânăr” din lume
Un crater de impact în formă de potcoavă, descoperit în China, ar putea fi cel mai „tânăr” din lume
Galen din Pergamon: medicul gladiatorilor care a pus bazele neurologiei moderne
Galen din Pergamon: medicul gladiatorilor care a pus bazele neurologiei moderne
Una dintre cele mai mari stele cunoscute și-a schimbat culoarea. Este aceasta pe cale să explodeze?
Una dintre cele mai mari stele cunoscute și-a schimbat culoarea. Este aceasta pe cale să explodeze?
Este adevărat că urechelnițele intră în urechile oamenilor și le afectează timpanul?
Este adevărat că urechelnițele intră în urechile oamenilor și le afectează timpanul?
Ar putea exista de două ori mai multe specii de vertebrate pe Pământ. Cum este posibil?
Ar putea exista de două ori mai multe specii de vertebrate pe Pământ. Cum este posibil?
ADN-ul antic dezvăluie că ultimii vânători-culegători ai Europei au supraviețuit mai mult timp decât se credea
ADN-ul antic dezvăluie că ultimii vânători-culegători ai Europei au supraviețuit mai mult timp decât se credea
Un nou studiu schimbă tot ce știam despre disparițiile misterioase ale marilor rechini albi
Un nou studiu schimbă tot ce știam despre disparițiile misterioase ale marilor rechini albi