Oraşul DESFRÂULUI şi al criminalităţii. Arhiepiscopul era unul dintre proprietarii prostituatelor

În secolul XIV, Londra era leagănul criminalilor şi al bordelurilor.

În noaptea de 6 ianuarie 1337, John le Whyte, un tăbăcar din Cambridge, a jefuit magazinul unui negustor de pe strada Lane. Printre bunurile pe care le-a furat era aur, inele de argint, perle, brăţări, o mică avere în valoare de 100 de şilingi.

Acuzaţia lui Geoffrey Punte, proprietarul magazinului, a fost păstrată în cartea de scrisori din timpul domniei lui Edward al III-lea. Conform acesteia, bunurile au fost ,,furate mişeleşte noaptea”, iar ofensa pe care i-a adus-o condamnatul trebuia plătită cu moartea. John le Whyte  a fost spânzurat, acesta a fost una dintre nenumăratele execuţii care au avut loc în aceea perioadă.

Deşi în Anglia medievală pedepsirea criminalilor era muncă de scurtă durată, pedeapsa capitală nu a mai dat roade. Hoţia, prostituţia, crima,  mita şi comerţul la negru au făcut ca oraşul medieval să fie un loc de exploatare pentru cei cu o abilitate pentru mânuirea lamei de cuţit şi pentru hoţii de buzunare. Londra din timpul Evului Mediu târziu are multe lucruri în comun  cu zonele urbane din epoca modernă.  

Mulţumită muncii istoricilor din ultimii 20 de ani, criminalitatea din Londra medievală a ieşit în atenţia publicului.

În timpul medieval, Londra nu era un singur oraş, ci trei. Caracterul urban al oraşului era redat de cele două suburbii care erau amplasate în afara zidurilor. Unul dintre elementele definitorii ale Londrei – Southwark-Westminster era triunghiul ciocnirii dintre legi, libertăţi, reglementări şi jurisdicţii care au intensificat conflictele dintre cetăţeni.

Geografia viciilor

Putem lua în considerare Southwark bankside, locuinţa actuală a Shakespeare Globe, catedrala Southwark şi ruinele palatului Winchester, încă vizibile printre agitaţia turistică de pe strada Clink. La prima vedere locaţia pare zona de reşedinţă arhierească din Winchester, fapt ce ar putea sugera că episcopiile erau suficiente pentru a îndepărta viciile. În bibliotecile arhiereşti este dezvăluit că cele mai populare bordeluri au fost prezente în mare parte în Epoca Medievală.

Deseori arhiepiscopul era proprietarul bordelurilor. Nu este nicio surpriză faptul că majoritatea proprietarilor de bordeluri care au fost judecaţi erau preoţi, călugări şi alţi membri ai bisericii. 

Deşi au fost implementate o serie de reglementări care doreau să limiteze practicile din Southwark şi să îmbunătăţească imaginea zonei, prostituţia a ajuns, însă, în Londra să ia amploare.

Sexul ,,ca femeie”

Cel mai fascinant document al viciului sexual din timpul Londrei medievale este documentul de la interogarea lui John Rykener, un prostituat travestit care a trăit şi lucrat în Oxford şi Londra între 1380 şi 1390. Rykener şi-a făcut apariţia  la interogatoriu în haine de femeie. Acesta a numit mai mulţi bărbaţi, printre care nenumăraţi rectori şi capelani, franciscani, un camelit  şi trei savanţi de la Oxford, cu care a făcut sex ,,precum o femeie”. De asemenea a numit câteva femei (soţii şi călugăriţe) cu care s-a cuplat ,,ca bărbat”.

Rykener a mărturisit că a învăţat ,,actele nemenţionate” de la o anumită Anna, prostituata unui servitor din gospodăria lui Sir Thomas Blount. 

Londonezii din secolele XIV şi XV  au avut un mod sofisticat de înţelegere al viciilor care guvernau oraşul în care trăiau, unele districte fiind asociate cu anumiţi criminali. 

Comercianţii din oraş  şi meşteşugarii erau deseori ţinta suspiciunilor, a furiei şi a persecuţiilor în mod particular atunci când sănătatea şi siguranţa populaţiei erau ameninţate de comercianţii care le stăteau în cale.

În iulie 1345, patru măcelari au fost forţati  să îşi vândă toată carnea pentru nouă şilingi pentru că ar fi blocat strada cu tarabele lor.

De partea cealaltă a criminalităţii se aflau vagabonzii şi beţivi care erau deseori atacaţi şi omorâţi. Conform estimărilor istoricilor în prima jumătate a secolului XIV, pe lună mureau doi oameni în urma certurilor. 

Beţivii obişnuiţi

Primarul le-a cerut gărzilor să îi aducă o listă cu beţivi obişnuiţi, infractorii vicili şi femeile de moravuri uşoare. Proclamaţiile civile şi regale erau strigate de crainici în locuri aglomerate, aceştia anunţau noi edicte sau reglementări.  Deşi existau gărzi această datorie era distribuită către ofiţeri. Deşi la început erau însărcinaţi cu treburi josnice, precum greblatul sau curăţarea străzilor, în timpul secolului XIV  ofiţerii din Londra îşi asumau cele mai importante responsabilităţi inclusiv urmărirea prostituatelor şi a hoţilor. Ofiţerul deseori acompania  gărzile de noapte. 

Sursa: History Extra

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: