Home » Cultură » Cum arată viaţa regilor africani cu zeci de neveste şi sute de copii

Cum arată viaţa regilor africani cu zeci de neveste şi sute de copii

Publicat: 09.11.2016
Abumi II este al 11-lea rege al Bafut, Camerun şi are aproape 100 de neveste. Nu toate au fost ale lui de la început.

Conform tradiţiei, atunci când un rege moare, succesorul său moşteneşte toate nevestele acestuia, apoi se căsătoreşte cu reginele sale, scrie CNN.

„Reginele joacă un rol important în această societate deoarece contribuie la modelarea viitorului rege”, a spus Prinţul Nickson. „În spatele fiecărui om de succes trebuie să se afle o femeie foarte fermă”, spune şi a treia nevastă a lui Abumbi, Regina Constance.

„Potrivit tradiţiei noastre, atunci când un prinţ devine rege, nevestele mai în vârstă rămân pe lângă rege pentru a-l învăţa tradiţiile deorece acesta nu le ştie”, mai spune ea.

Deşi este legală poligamia, căsătoriile poligame sunt din ce în ce mai puţine pe continentul african. Asta datorită schimbărilor valorilor oameni, răspândirii creştinismului, dar şi datorită costurilor de viaţă tot mai mari, notează Business Magazin.

Citeşte continuarea în Business Magazin!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Luna Pământului s-ar fi format în doar 5 ore după un impact gigantic

Cum văd lumea albinele? Un studiu a dezvăluit ceva neașteptat!

Cum a fost fondată „Mâna Neagră”, organizația secretă care a stat în spatele atentatului de la Sarajevo

Cercetătorii au provocat accidental o scurgere de metan în Marea Chinei de Sud. Ce s-a întâmplat cu viața marină?

Cercetătorii au găsit legătura dintre respirație și anxietate

Un simplu tratament intravenos antrenează celulele imunitare pentru a combate bolile autoimune

Ce este sindromul „Rapunzel” și cum poate duce la intervenții chirurgicale de urgență?

Test de cultură generală. Care este diferența dintre blues și jazz?

Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum! Peste 100 de impulsuri gigantice într-o singură oră

Un studiu a dezvăluit ceva neașteptat despre tulburarea obsesiv-compulsivă, sindromul Tourette și autismul

Câte miliarde de litri de apă consumă centrele de date cu adevărat?

România a depășit pragul de 50% la „analfabetism funcțional” în Matematică

Omul vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni

Ce este fumul secundar și de ce este mai periculos decât fumul inhalat de fumători?

Drumul până la serviciu în Europa: care sunt țările cu cel mai mult timp pierdut în trafic?

Ce a dezvăluit un mormânt vechi de peste 4.000 de ani despre viața din Egiptul Antic?

O țară din europa ajunge Turcia din urmă la turismul dentar

O noapte scăldată în sânge la Belgrad. Asasinatul care a schimbat istoria Serbiei