Home » D:News » Maşina, aşa cum o cunoaştem, va fi în curând de domeniul trecutului

Maşina, aşa cum o cunoaştem, va fi în curând de domeniul trecutului

Publicat: 10.12.2016
Maşina, aşa cum o cunoaştem, va fi în curând de domeniul trecutului, pentru că vehiculele personale vor face parte dintr-o soluţie integrată care va include transportul în comun, ba chiar întreaga infrastructură urbană, a afirmat Volkmar Denner, CEO Bosch, la Congresul Automobilwoche de la Berlin.

„Peste câţiva ani, mobilitatea va fi perfect conectată,” a afirmat Denner. În prezent, oamenii gândesc în continuare prin prisma propriilor vehicule individuale, însă în următorii câţiva ani, atenţia lor se va îndrepta către cel mai convenabil mod de a ajunge la destinaţie.

Estimările arată că între 2017 şi 2022 piaţa globală pentru mobilitate conectată va creşte cu aproape 25% pe an. Peste câţiva ani, maşinile vor deveni o parte activă a Internetului lucrurilor (IoT – internet of things), şi vor putea comunica şi cu alte mijloace de transport conectate sau cu casa inteligentă.

Denner a evidenţiat cele trei etape de dezvoltare, necesare pentru a face acest lucru posibil. În primul rând este conectivitatea automobilului, posibilă prin smartphone sau instalarea de dispozitive proprii de comunicare. Datorită conexiunii la internet, autovehiculul viitorului va deveni asistentul personal al şoferului. „Alături de casă şi de birou, maşina va deveni cel de-al treilea mediu de locuit”, afirmă Denner. În al doilea rând avem extinderea dincolo de capota maşinii, în transportul în comun sau în serviciile de partajare a automobilelor. În al treilea rând, Internetul lucrurilor reuneşte mobilitatea, casele inteligente şi oraşele inteligente.

„Nu doar redefinim mobilitatea, ci de asemenea conectăm mediile în care trăiesc oamenii,” a afirmat Denner.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii

Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost

Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?

Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif

Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic

Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului

Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate

Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic

Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?

Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării

Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător

România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică

Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou

Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat

Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!

De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?

Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?

Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)