O româncă în Niger pe urmele tuaregilor, „oamenii albaştri ai deşertului” – GALERIE FOTO

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În urma experienţei africane, Marcela Câmpian vrea să genereze în România conceptul de turism solidar, astfel încât vizitatorii să plătească serviciile oferite de locuitorii unor zone mai puţin exploatate din punct de vedere turistic, cazare şi masă, la tarif de hotel şi restaurant.

Marcela Câmpian a sărbătorit Ziua Naţională a Nigerului, 18 decembrie, marcată anual prin rotaţie în fiecare dintre cele opt regiuni ale ţării, în oraşul Agadez, considerat capitala neoficială a tuaregilor, unde a ajuns de la Paris cu un avion alături de 75 de turişti din Franţa. Pentru Niger, vizele se pot obţine doar de la ambasadele României din Paris şi Moscova, întrucât nu există relaţii diplomatice între ţara noastră şi Niger.

„Am mers în Niger să descopăr tuaregii, o populaţie mitică, supranumiţi oamenii albaştri ai deşertului, pentru că poartă, într-un fel distinctiv, turbane din lână vopsite în albastru –indigo, iar în contact cu pielea lor aceasta luceşte în albastru. Tuaregii sunt împrăştiaţi, în special, pe teritoriul în cinci state din Africa – Niger, Ciad, Mali, Libia şi Algeria. Vroiam să merg pe urmele loc încă de acum 11 ani, când am fost prima oară în Niger, dar nu am am avut ocazia să merg atât de aproape. Am ajuns în Agadez, împreună cu Laura Oşean, medic din Bucureşti, iar timp de o săptămână, în perioada 13 – 20 decembrie 2016, am locuit în casa unui localnic, capul familiei având trei soţii şi 25 de copii. Fiecare soţie era de altă etnie, niciuna nefiind din etnia lui. Cred că acesta este cel mai elocvent exemplu despre ce înseamnă multiculturalism. Acolo am mâncat, la comun, cu mâna, din tava de cuş-cuş cu legume şi carne de capră”, a povestit clujeanca.

Ea a primit un permis din partea autorităţilor să iasă din Agadez şi a dormit o noapte într-un sat tradiţional tuareg, dar a vizitat în oraş şi moscheea construită din pământ cu paie în anul 1500, care face parte din patrimoniul UNESCO.

„Viaţa tuaregilor, ca populaţie nomadă, depinde de capacitatea lor de mişcare ca să poată ajunge în zonele în care îşi pasc animalele, fiind crescători de capre, oi şi cămile. Obligaţi să rămână oarecum între graniţele statele, viaţa lor s-a schimbat, copiii lor au trebuit să meargă la şcoală, dar tuaregii nu sunt obişnuiţi cu un astfel de stil. De-a lungul anilor au avut loc mai multe rebeliuni iar tuaregii au fost asociaţi cu mişcările islamice astfel încât, din punct de vedere politic, au fost izolaţi, şi, deşi sunt o populaţie numeroasă, vocea lor nu prea este auzită. Zona din Niger în care locuiesc tuaregii este considerată periculoasă de autorităţile franceze, turiştii fiind avertizaţi să nu stea în zonă mai mult de 48 de ore, dar situaţia de acolo este, în realitate, cu totul alta”, a mai spus clujeanca.

A întâlnit în Agadez o interacţiune umană care devine foarte profundă, „oameni care, nu doar că te invită la ei în casă şi la masă ci descoperi că se gândesc numai la pace”.

„Între diversele etnii ale zonei au fost perioade lungi de conflicte majore, ajungând ca membrii acestora să se omoare între ei doar fiindcă erau diferiţi. În timp, şi-au dat seama că nu este bine cum procedează, astfel încât s-a ajuns la nişte convenţii de convieţuire nescrise între etnii, iar relaţiile dintre membri se numesc – verişori în glumă. Sunt obligaţi de această cutumă să se comporte cu toţii ca şi când ar fi rude, verişori, astfel încât să se accepte reciproc şi să treacă peste toate animozităţile din trecut. Când la nivel individual, uman, eşti dispus să trăieşti, să faci concesii şi compromisuri pentru menţinerea păcii, cât de periculos poţi să fii? Eu asta am găsit acolo, acest nivel uman de a trece peste limitele proprii pentru că ai înţeles cât de valoroasă este pacea”, a explicat aceasta.

În urma experienţei sale africane, clujeanca va încerca să genereze în România un turism autentic, de descoperire a unor zone mai puţin exploatate din punct de vedere turistic, cum este cea a Sahelului, zona sub sahariană.

„Un turism solidar înseamnă să plătesc pentru cazarea acasă la localnic preţul ca pentru un hotel de 3 stele iar mâncarea gătită de soţia lui la preţ de restaunat, pe care o mănânc împreună cu el. Eu merg să cheltui aceiaşi bani dar în alt scop. Dacă am nevoie de o maşină, o închiriez de la gazde sau de la un ghid local, iar banii merg direct şi mai mulţi acolo unde este nevoie de ei”, a explicat Marcela Câmpian.

Sursa: Mediafax

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Tuaregii – poporul care refuza sa piara

La inceput a fost Nigerul

Tunel spectaculos cu cascade subterane, vechi de peste 260 de ani, sub un oraş din România – FOTO

Cel mai important monument turistic din Coreea de Sud este dezvăluit după un efort grandios de restaurare