UDBA, sângerosul serviciu secret al Iugoslaviei. Organizaţia care a stat la baza regimului lui Tito

iUDBA (Uprava Drzavne Bezbednosti) încă are o reputaţie în zona Balcanilor. Rivalii politici lansează deseori acuzaţii la adresa legăturilor pe care oponenţii le-ar avea cu fosta agenţie de stat, în timp ce ”comitetele de lustraţie” din noile republici ale Iugoslaviei (Slovenia, Croaţia. Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia şi Kosovo) au realizat liste voluminoase privind informaţiile suspecte, numele de cod şi misiunile secrete. Conform History Today, intenţia unor astfel de comitete nu era de a aresta persoane, ci de a identifica a informatorilor şi modul în care putea fi împiedicaţi să obţină locuri de muncă la stat. 

Însă încercările de distrugere a vechilor legături cu fosta Iugoslavie nu au avut parte de aceeaşi susţinere a ţărilor precum în cazul Pactului de la Varşovia. În spatele acestei probleme s-au aflat două motive. În primul rând, au stat la bază acţiunile lui Iosip Broz Tito din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Dorindu-şi să creeze un echilibru între vest şi est, Tito a apelat la un comunism ”uman” faţă de cel practicat în ţările din blocul estic. Deşi criticarea regimului era descurajată, locuitorii puteau opta între mai multe locuri de muncă şi puteau călători în orice loc dacă aveau paşaport iugoslav. 

• Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
• Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane

În al doilea rând, spre deosebire de procesul paşnic de obţinere a independenţei din ţările sovietice, Iugoslavia s-a dezintegrat într-un război civil în 1990, moment în care reţele UDBA au colaborat pe subiecte precum inteligenţa militară, practicile corupte din afaceri, sancţiunile internaţionale şi închiderea graniţelor. În prezent, violenţele reţelei UDBA, dizolvate în 1991, au fost uitate, iar membrii săi au devenit membrii respectabili ai societăţii, profesori, politicieni sau afacerişti. 

Perioada expansiunii UDBA

Partizanii lui Tito au reuşit până în 1945 să-i înfrângă atât pe invadatorii germani, pe cei bulgari, cât şi pe rivalii interni, precum mişcarea naţionalistului sârb Cetnik sau cea a fascistului croat Ustase. Ţara pe care Tito a dobândit-o în timpul expansiunii graniţelor fostei Iugoslavii era preponderent agrară. În afara opţiunii de emigrare, dobândirea unui nivel social înalt putea fi atins prin aderarea la Partidul Comunist, la armată sau la UDBA, creată în 1946. 

În acelaşi an 1946, Tito şi-a pus bazele autorităţii prin încheierea înţelegerilor pe loc cu liderii străni. Iugoslavia a devenit un membru fondator al Mişcării de Nealiniere, realizată în Belgrad în 1961. 

Operaţiunile UDBA au fost dictate de ameninţările interne şi externe. Sub conducerea lui Aleksander Rankovic, serviciul secret şi-a securizat rezervele de muniţie din zonele muntoase, au întărit protecţia traficului feroviar şi au spionat diplomaţii străini. Viitorii agenţi UDBA urmau cursuri de 2 ani ce implicau antrenamente fizice, cursuri de limbi străine, tehnici de spionaj militare şi diplomatice, cât şi de investigare criminalistică. 

Numeroşi rivali ai politicii lui Tito au scăpat sau au emigrat după război, inclusiv mulţi membrii ai Ustaşa, celebra mişcare naţionalistă şi separatistă croată . UDBA deţinea sarcina de spionare a emigranţilor iugoslavi. În 1974, ţara deţinea o nouă constituţie, iar responsabilitatea UDBA privind dizidenţii din diasporă s-a materializat în cele mai sângeroase şi brutale asasinări, numărul ajungând la aproximativ 100 de persoane în timpul Războiului Rece. 

Metoda era simplă, eficientă şi bazată pe trăsăturile etnice. După infiltrarea unui spion UDBA în cercul de imigranţi din diasporă, aceştia propagau paranoia, confuzia şi dezimformarea prin simple bârfe. Inevitabil se creau tensiuni la nivel local, astfel autorităţile iugoslave aveau un motiv plauzibil. După asasinare, ce era realizată cu ajutorul armelor de foc sau a cuţitelor, moartea putea fi simplu pusă pe seama neînţelegerilor din comunitatea etnică. Poliţia deseori evita să investigheze astfel de cazuri, chiar dacă erau realizate în Marea Britanie, Germania de Vest, Canada sau SUA. 

Multe operaţiuni realizate de UDBA întreceau limitele moralităţii, precum uciderea teroristului croat Stjepan Sevo din 1972 sau asasinarea extremistului sârb Dragisa Kasikovic din Chicago, crime care au implicat însă şi alte morţi nevinovate, inclusiv copii.

Deşi în esenţă UDBA a devenit o organizaţie criminală decentralizată, chiar şi în prezent printre locuitorii fostei Iugoslavii se află foşti asasini, ”naţionalişti” politici cu rădăcini comuniste,  oamenii de afaceri cu venituri din surse necunoscute sau foşti agenţi care activează ca mercenari. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: