Home » Știință » Undele gravitaţionale, fenomenul care a deschis ”o nouă era a astronomiei” în 2017

Undele gravitaţionale, fenomenul care a deschis ”o nouă era a astronomiei” în 2017

Undele gravitaţionale, fenomenul care a deschis ”o nouă era a astronomiei” în 2017
Publicat: 28.12.2017
Descoperirea undelor gravitaţionale şi a ondulaţiilor spaţiu-timp au confirmat anul acesta că universul se comportă precum o substanţă, fapt ce confirmă teoria propusă de Albert Einstein privind relativitatea generală. De asemenea, descoperirile au deschis o nouă eră în astronomie.

În 2017, cercetătorii au detectat unde gravitaţionale provocate de un eveniment care a putut fi observat prin intermediul telescoapelor din întreaga lume. Conform Space, în urmă cu 130 de milioane de ani, două stele neutronice s-au contopit devenind o kilonovă. Interacţiunea dintre cele două a transmis către Pământ unde gravitaţionale, detectate pe 17 august de către instrumentele observatorului LIGO şi Virgo.

”Aproximativ 2.674 de specialişti din cadrul a 953 de instituţii au colaborat pentru o singură lucrare ştiinţifică,” a declarat scriitorul ştiinţific Adrian Cho.

În urma analizelor, specialiştii au ajuns la concluzia că razele gamma şi undele gravitaţionale sunt produse de contopirea dintre două stele neutronice. De asemenea, cele mai grele elemente din tabelul periodic, precum platina şi aurul, provin de la astfel de evenimente.

O nouă era a astronomiei

Specialiştii au denumit astfel perioada deoarece pot analiza evenimentele care au loc la o distanţă uriaşă prin intermediul a doi mesageri, lumina – sub forma fotonilor şi undele gravitaţionale. ”Ce s-a întâmplat anul trecut şi anul acesta cu undele gravitaţionale reprezintă un nou mod de studiere a universului care nu are legătură cu spectrul electromagnetic,” a declarat Kevin Marvel, director executiv al American Astronomical Society. Însă fenomenele pot fi detectate doar dacă sunt utilizate cel puţin trei telescopae în acelaşi timp, mai adaugă Marvel.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

A fost identificata o noua categorie de gauri negre

Ciocnirea gaurilor negre poate revela sursa undelor gravitationale

Pentru a treia oară în acest an, senzorii din cadrul LIGO au detectat unde gravitaţionale. Descoperirea oferă informaţii despre modul în care se deplasează găurile negre

Descoperire istorică anunţată de LIGO. Fenomenul a fost resimţit pe Pământ: ”O Doamne, asta este. Misterul vechi de 50 de ani este ‘Sfântul Graal’. L-am rezolvat”

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine l-a detronat pe „regele muzicii pop” Michael Jackson din Topul Billboard Hot 100?
Cine l-a detronat pe „regele muzicii pop” Michael Jackson din Topul Billboard Hot 100?
Un schelet de Tyrannosaurus rex vechi de 67 de milioane de ani, scos la licitație
Un schelet de Tyrannosaurus rex vechi de 67 de milioane de ani, scos la licitație
Cum vrea NASA să învingă China în cursa spre Lună?
Cum vrea NASA să învingă China în cursa spre Lună?
81 de ani de la procesul „ziariştilor fascişti, vinovaţi de dezastrul ţării”. Cum îi şantaja pe politicieni Pamfil Şeicaru
81 de ani de la procesul „ziariştilor fascişti, vinovaţi de dezastrul ţării”. Cum îi şantaja pe politicieni Pamfil ...
Fețele femeilor sunt mai atractive decât cele ale bărbaților, arată un studiu
Fețele femeilor sunt mai atractive decât cele ale bărbaților, arată un studiu
Veste bună din Brazilia! Defrișările din pădurea amazoniană au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2019 încoace
Veste bună din Brazilia! Defrișările din pădurea amazoniană au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2019 încoace
ONU avertizează: 363 de milioane de oameni de pe Pământ sunt în pericol de foamete acută
ONU avertizează: 363 de milioane de oameni de pe Pământ sunt în pericol de foamete acută
Îți place să stai la masă cu alte persoane? Vești bune de la specialiști!
Îți place să stai la masă cu alte persoane? Vești bune de la specialiști!
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
S-ar putea ca toate animalele, plantele și ciupercile de pe Pământ să aibă un singur strămoș comun
S-ar putea ca toate animalele, plantele și ciupercile de pe Pământ să aibă un singur strămoș comun
A fost descoperit un nou melc de mare mic și colorat
A fost descoperit un nou melc de mare mic și colorat
Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar
Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar
Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea
Lucrurile invizibile fără de care viața oamenilor ar fi mult mai grea
O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței
O funcție corporală vitală ar putea ascunde mai mulți factori de risc ai demenței
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
Oamenii de știință au inversat îmbătrânirea creierului cu un spray nazal
Test de cultură generală. De ce unele flori se închid noaptea?
Test de cultură generală. De ce unele flori se închid noaptea?
(P) Papuci de apă pentru bărbați: Ce să alegi pentru plajă sau piscină
(P) Papuci de apă pentru bărbați: Ce să alegi pentru plajă sau piscină
Visul călătoriilor interstelare rapide începe să se clatine: Mai sunt găurile de vierme considerate posibile?
Visul călătoriilor interstelare rapide începe să se clatine: Mai sunt găurile de vierme considerate posibile?