Home » D:News » Antidepresivele cresc riscul obezităţii cu până la 30%

Antidepresivele cresc riscul obezităţii cu până la 30%

Publicat: 01.06.2018
Antidepresivele utilizate la scară largă pot contribui la extinderea obezităţii în cazul naţiunilor dezvoltate, potrivit unui studiu recent, în care se arată că oamenii care utilizează acest tip de medicamente pentru o perioadă lungă de timp prezintă un risc cu 21% mai mare de a acumula ţesut adipos.

Studiul cercetătorilor de la King’s College din Londra, citat de The Indepedent, arată că riscul creşte după 2 – 3 ani de utilizare continuă a antidepresivelor. După această perioadă, riscul pacienţilor catalogaţi drept având o greutate normală de a deveni supraponderali sau obezi creşte cu 29 de procente, scrie Gândul. 

Aceste cifre trebuie privite în contextul în care incidenţa obezităţii creşte la nivel global. 

Martin Gulliford, coautor al studiului, face un apel către specialiştii din sănătate să considere medicaţia o ultimă soluţie pentru tratamentul formelor uşoare de depresie, în cazul cărora se poate interveni şi prin simple terapii cognitive şi comportamentale. 

Rezultatele au fost publicate în British Medical Journal şi au fost obţinute în urma analizelor făcute pe baza registrelor medicale a 300.000 de britanici, între anii 2004 şi 2014. S-a făcut o corelaţie între indicele de masă corporală şi utilizarea de antidepresive într-o perioadă de cel puţin un an. 

„Rezultatele noastre arată că tratamentul antidepresiv creşte riscul ca pacienţii să crească în greutate într-o perioadă de câţiva ani. Dintr-o perspectivă medicală, aceste observaţii arată nevoia de a exista o relaţie între prescrierea de antidepresive şi managerierea susţinută a greutăţii corporale”, arată autorul principal al cercetării, medicul Rafael Gafoor. 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Record de ploaie în Tokyo. De cât timp nu se închid norii?

Cum a ajuns în Thailanda o familie de rozătoare din America de Sud?

Cum poți ține departe ploșnițele urât mirositoare care invadează casele?

Câți adolescenți din România folosesc AI pentru învățare sau creativitate? Răspunsul, direct dintr-un studiu Google

(P) Când anxietatea nu mai este doar stres: semnele care arată că este momentul să ceri ajutor specializat

(P) Cum alegi un whisky bun: ghid pentru începători despre arome, regiuni și tipuri de whisky?

(P) Ghete pentru oras și activități in aer liber: ce criterii conteaza la alegere

Este sigur să facem sport în aer poluat?

Practicile de câteva secunde care ne pot îmbunătăți starea de bine

Două ore în plus de somn ne pot ajuta să ne recuperăm după o noapte proastă

Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață

Ce țară a interzis pariurile sportive din online? Președintele le consideră un „cancer”

Farmecul călătoriilor, distrus de rețelele sociale. Cum combați fenomenul?

Care este cea mai fericită țară în 2026? În top se află și o țară aflată în război!

Charles Richter, iniţiatorul celebrei scări de magnitudine Richter, a devenit seismolog dintr-o „eroare”

Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?

Cum a strâns un sat cu 300 de locuitori 2 milioane de euro din amenzi?

Un expert explică de ce ne place să mâncăm gustări după cină