Cașaloții au cranii asimetrice, o particularitate evolutivă care le permite să găzduiască organele responsabile de producerea sunetelor și ecolocație. Cercetătorii au descoperit însă în registrul fosilifer un exemplar care duce această caracteristică la extrem: o balenă cu nările pe aceeași parte, acestea fiind deplasate complet pe partea stângă a craniului.
Această balenă cu nările pe aceeași parte a capului, denumită Scaphokogia huachafo, îi aparține unei categorii dispărute de cașaloți pitici. Craniul fosilizat a fost descoperit inițial la mijlocul anilor 1990, în formațiunea Pisco, din sudul statului Peru, și datează de acum 6,3-5,6 milioane de ani, din Miocenul târziu. Este cel mai pronunțat caz de asimetrie facială identificat la o balenă sau chiar la un mamifer cunoscut.
Asimetria facială apare și la alte animale moderne. La peștii plați, precum cambula, ambii ochi migrează pe aceeași parte a corpului, în timp ce la bufnițe asimetria urechilor contribuie la îmbunătățirea auzului și la localizarea prăzii.
La cetaceele cu dinți, asimetria craniului îi este asociată dezvoltării unor structuri de țesut gras din frunte, implicate în producerea sunetelor. În cazul speciei Scaphokogia huachafo, însă, particularitatea depășește cu mult zona din jurul orificiului respirator. Ambele deschideri nazale sunt deplasate spre stânga, iar oasele feței diferă considerabil ca dimensiune și poziție, relatează IFL Science.
Cercetătorii estimează că animalul avea aproximativ 2,7 metri lungime, fiind puțin mai mic decât cașaloții pitici actuali. Numele speciei provine din cuvântul peruvian „huachafo”, folosit pentru a descrie ceva extravagant, bizar sau dificil de încadrat estetic. Potrivit autorului principal, Aldo Benites-Palomino, aspectul neobișnuit al craniului și botul supradimensionat, curbat în jos, au făcut ca această denumire să fie potrivită.
Fosila nu a fost recunoscută până acum drept o specie distinctă deoarece cercetătorii au presupus că deformările craniului erau rezultatul procesului de fosilizare. Analizele recente au arătat însă că oasele nu prezintă fracturi sau alte deteriorări, iar suturile craniene sunt complet închise. Prin urmare, asimetria reprezintă o caracteristică biologică reală, nu o deformare produsă de sedimente de-a lungul milioanelor de ani.
O altă particularitate este botul, înclinat în jos cu 31 de grade față de restul capului. Analiza articulațiilor cervicale sugerează că animalul își putea coborî capul cu până la 55 de grade.
Botul avea probabil o structură cilindrică și robustă, adaptată pentru hrănirea pe fundul apelor costiere puțin adânci. Sistemul de biosonar, găzduit în craniul asimetric, îl ajuta pe acest animal să localizeze hrana de pe fundul mării.
„Întregul ansamblu cranio-cervical era adaptat pentru a orienta botul direct spre fundul apei. Combinația dintre oasele dense, botul curbat în jos și flexibilitatea gâtului îi permitea animalului să se deplaseze deasupra fundului mării și să se hrănească în apropierea sedimentelor”, a explicat Gabriel Aguirre-Fernández, coautor al studiului și coordonator doctoral la Universitatea din Zurich (Elveția).
Schimbările condițiilor oceanice de la sfârșitul Miocenului au modificat și acest habitat, favorizând apariția unor nișe ecologice diferite, ocupate ulterior de cașaloții care vânează calamari în prezent.
Studiul a fost publicat în revista Communications Biology.
Un vas cu un cap de șarpe indică existența unui cult roman misterios
Arheologii au descoperit un câine fără păr, vechi de 1.200 de ani, într-un sit antic din Peru
Arborele genealogic uman ar trebui refăcut, argumentează un nou studiu