Home » Cultură » Festivalul Pelicam: Lungmetraje în competiţie şi evenimente speciale la finalul lunii iunie

Festivalul Pelicam: Lungmetraje în competiţie şi evenimente speciale la finalul lunii iunie

Festivalul Pelicam: Lungmetraje în competiţie şi evenimente speciale la finalul lunii iunie
Publicat: 14.06.2018
Organizatorii Festivalului Internaţional de Film despre Mediu şi Oameni Pelicam au anunţat, miercuri, lungmetrajele care intră în competiţie din această vară, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Secţiunea competiţională, ce cuprinde filme documentare produse după 1 ianuarie 2017, cu durata între 52 şi 130 minute, proiectate în premieră în România în cadrul Festivalului Pelicam, aduce în faţa publicului din Tulcea şase pelicule care „ne provoacă să chestionăm rolul nostru în lume. În această epocă a consecinţelor, ne întrebăm dacă suntem personajul bun sau cel rău în această poveste. Distrugători sau protectori, proprietari ai naturii sau umili servitori, neînsemnaţi sau creatori, oamenii au nişte decizii de luat”, arată organizatorii.
 
Selecţia oficială a Pelicam 2018 include pelicula „Era consecinţelor/ Age of Consequences”, o coproducţie SUA/Germania/Spania/Iordania, în regia lui Jared P. Scott, care investighează impactul schimbărilor climatice asupra lipsei resurselor, migraţiei şi conflictului, din perspectiva securităţii naţionale a Statelor Unite şi a stabilităţii globale, scrie Mediafax.
 
Un experiment condus de artistul şi jurnalistul Milo Rau încearcă să ajungă la un acord şi să găsească o soluţie potrivită a conflictului din Congo, un război care a produs şase milioane de decese în ultimii douăzeci de ani. Astfel, pelicula „Tribunal pentru Congo/ Das Kongo Tribunal”, o coproducţie Elveţia/Germania, urmăreşte modul în care ostilităţile se reactivează periodic din cauza materiilor prime importante pe care le deţine Congo.
 
A treia peliculă din concurs, „Deposedaţii/ Les Dépossédés”, în regia lui Mathieu Roy, o coproducţie Canada/Elveţia din 2017, este anunţată drept o călătorie care surprinde lupta zilnică a agricultorilor în calitate de clasă socială dezavantajată. În plină epocă a agriculturii industrializate, oamenii care produc mâncare sunt plătiţi mai puţin decât aproape orice altă profesie şi cad pradă unui ciclu de disperare, datorii şi exproprieri, spun cei de la Pelicam.
 
O coproducţie Elveţia/China/Rusia/Coreea de Sud/SUA, „Geneza 2.0/ Genesis 2.0”, în regia lui Christian Frei şi Maxim Arbugaev, merge în Noile Insule Siberiene din Oceanul Arctic, unde vânătorii caută colţi de mamuţi, iar cercetătorii geneticieni au fantezii împrumutate din „Jurassic Park”. Premiat la Sundance în 2018, documentarul este proiectat la Pelicam în premieră naţională, în prezenţa regizorului Christian Frei.
 
Tot în premieră naţională în România este prezentată producţia „Fără titlu/ Untitled”, filmul austriecilor Michael Glawogger şi Monika Willi, care a fost finalizat la mai mult de doi ani după moartea neaşteptată a lui Glawogger. În aprilie 2014, editorul său de film Monika Willi realizează un documentar din filmările acestuia de pe parcursul a patru luni şi 19 zile prin Balcani, Italia şi Africa de Nord şi Vest şi aduce pe ecran o întreagă călătorie prin lume în care cuvintele de ordine sunt a observa, a asculta şi a experimenta.
 
Cele mai frumoase peisaje naturale din Alpi sunt decorul producţiei „Cine deţine natura/ Auf der Jagd – Wem gehört die Natur?”. Regizoarea Alice Agneskirchner îşi propune să răspundă în această coproducţie Germania/Canada la întrebarea dacă oamenii sunt protectorii sau distrugătorii naturii.
 
Din juriul competiţiei de lungmetraje fac parte Andrei Ujică, Oksana Sarkisova, director al Festivalului Internaţional de Film despre Drepturile Omului Verzio din Budapesta şi profesor la Central European University, şi jurnalistul Sven Egenter, fost colaborator Reuters şi fondator al reţelei de jurnalişti Clean Energy Wire.
 
În afara competiţiei, în Programul Pelicam sunt programate vizionări speciale, discuţii şi lansări care aduc în faţa cinefililor poveşti precum aceea surprinsă de producţia încă neterminată „Acasă”, un portret al familiei lui Gică Pescarul, care locuieşte în marginea bălţii Văcăreşti de 18 ani, timp în care zona a fost declarată rezervaţie naturală.
 
Printre invitaţi se regăseşte şi scriitorul italian Marco Pizzuti, care vine la intrarea în Deltă să lanseze volumul „Alegeri alimentare neinspirate”.
 
Festivalul Pelicam are loc între 21 şi 24 iulie şi este organizat de Asociaţia Les Herbes Folles, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei Municipiului Tulcea, Institutului Cultural Român, Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, Uniunii Cineaştilor din România şi a Fundaţiei pentru Parteneriat. Pelicam face parte din reţeaua internaţională Green Film Network.
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 billion, designed to become the largest entertainment, retail, and technology destination on the continent, one that will transform the country into a new global epicenter of entertainment
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 ...
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele
Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele
„Podcast cu Prioritate” #87 by ProMotor: samsari auto, mașini cu probleme și concluziile lui Dan Babu după sute de verificări
„Podcast cu Prioritate” #87 by ProMotor: samsari auto, mașini cu probleme și concluziile lui Dan Babu după sute de ...
Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal
Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal
De ce ni se pare că „simțim” durere atunci când vedem pe cineva rănit?
De ce ni se pare că „simțim” durere atunci când vedem pe cineva rănit?
Celulele umane îmbătrânite pot fi „reîncărcate”, au descoperit cercetătorii
Celulele umane îmbătrânite pot fi „reîncărcate”, au descoperit cercetătorii