Unul dintre cele mai puternice cutremure din 2017 a dus la fisurarea, în întregime, a unei plăci tectonice

„Fisura s-a extins pe toată lăţimea plăcii tectonice”, a declarat seismologul Diego Melgar din cadrul Universităţii din Diego. 

După cum aminteşte Science Alert, cutremurul Puebla-Morelos a avut epicentrul în Oceanul Pacific şi a fost resimţit pe întreaga coastă a Mexicului. De-a lungul ţărmului se află graniţa tectonică dintre placa Cocos din ocean şi plăcile nord-americană, cea a Caraibilor şi Panama. Aşadar, cutremurele din regiune nu sunt un lucru nou având în vedere că marginea plăcii tectonice Cocos se mişcă sub aceste plăci tectonice. 

• Cum salvăm planeta alegând să consumăm un alt tip de pește decât cel de obicei?
• Test de cultură generală. Cât de veche este Cascada Niagara?

Seismul denumit Tehuantepec, din 7 septembrie 2017, şi cel cu o magnitudine uşor mai mică de 7,1 grade Richter de pe 19 septembrie 2017, fac parte dintr-o categorie rară de cutremure cu linii de refracţie îndoite. Acestea a început normal cu coliziunea dintre două plăci, una dintre ele alunecând sub cealaltă. „Însă apoi când placa tectonică Cocos începea să pătrundă sub ţărmul mexican şi-a schimbat cursul. Aceasta s-a înclinat orizontal sub placa tectonică pe care se află Mexicul”, a declarat Melgar. 

Credit-NASA/JPL-Caltech/ESA/Copernicus

„Apoi sub oraşul Puebla, aflat la sud Mexico City, la o adâncime de doar 48 de kilometri, placa de subducţie şi-a schimbat din nou, abrupt, cursul. A ajuns aproape în poziţie verticală plonjând în adâncurile mantalei Pământului”, adaugă el. 

Aceste mişcări bruşte ale plăcii tectonice au dus la producerea cutremurelor violente. În cazul cutremurelor de acest tip, exteriorul se extinde în timp ce interiorul se comprimă, iar fisurile se produc doar la suprafaţa plăcii tectonice  Echipa condusă de Melgar a descoperit că fisura din placa tectonică Cocos s-a propagat până la baza sa, deşi în acea zonă ar fi trebui să se producă comprimarea. La adâncimea de 80 de kilometri, temperaturile ajung la 1.100 de grade Celsius. Aici rocile ar trebui să fie elastice, însă chiar şi aşa a apărut fisura. 

Echipa de specialişti a propus două ipoteze pentru acest caz. Prima sugerează că forţa gravitaţională ce atrage placa tectonică în jos a avut suficientă forţă pentru a contracara compoziţia moale a rocii. A doua sugerează că apa de mare ce ar fi ajuns în locul de subducţie ar fi dus la scăderea temperaturilor, iar în cadrul reacţiei cu mineralele ar fi dus la întărirea rocii. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: