Home » D:News » Un castel în stil renascentist va fi dat jos cu buldozerul – VIDEO

Un castel în stil renascentist va fi dat jos cu buldozerul – VIDEO

Publicat: 31.03.2019
Franţa este faimoasă pentru castelele sale istorice, dar după ce un bărbat şi-a construit un castel în stil renascentist, într-un colţ frumos al Coastei de Azur, acesta a stârnit un val de controverse, relatează CNN.

Clădirea a fost declarată ilegală de către un tribunal, iar acum, construcţia de 57 de milioane de euro va trebui să fie demolată, potrivit Mediafax.

Dezvoltatorul imobiliar Pierre Diter, care deţine castelul din oraşul Grasse, din sudul Franţei, are la dispoziţie 18 luni pentru a demola clădirea şi ar putea plăti o amendă de 200.000 de euro, afirmă Pierre-Jean Gaury, procuror general la Curtea de Apel din Aix-en-Provence, pentru CNN.

„Patrick Diter a fost acuzat de executarea unor lucrări importante, fără aviz de construcţie”, spune Gaury. „Diter a distrus o casă care era importantă, dat fiind faptul că se află pe un teren protejat, şi se supune unor legi”, continuă Gaury.

Anterior, se afla o casă simplă în acest loc, dar Diter a construit un conac imens, cu mai multe clădiri, o piscină şi mai multe fântâni.

Proprietatea, aflată pe o suprafaţă de 68.797 metri pătraţi, are în componenţă 18 apartamente, două piste pentru elicoptere şi grădini atent îngrijite, potrivit unui site de închirieri.

Conform unei decizii luate de instanţă luni, la amendă se va adăuga suma de 500 de euro pentru fiecare zi de întârziere a demolării. O companie implicată în construcţia clădirii a primit o amendă de 200.000 de euro, în timp ce alta a primit 50.000 de euro.

Citeşte continuarea în Mediafax.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026

Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos

Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței

Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter

Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?

Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?

O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC

Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă

Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar

Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?

Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle

16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear

De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul

Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani

14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului

Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință

De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă

Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier