Home » Cultură » Au început filmările pentru primul spinoff al serialului ”Game of Thrones”

Au început filmările pentru primul spinoff al serialului ”Game of Thrones”

Au început filmările pentru primul spinoff al serialului ”Game of Thrones”
Publicat: 16.05.2019
Au început filmările pentru primul serial bazat pe acţiunea din "Game of Thrones/ Urzeala Tronurilor", realizatorii folosind ca titlu provizoriu formula "Bloodmoon", relatează contactmusic.net.

Producţia – care o are în distribuţie pe actriţa britanică Naomi Watts – este gândită ca un prequel pentru „Urzeala Tronurilor”. Acţiunea sa va avea loc cu cinci milenii înainte de evenimentele din serial şi va urmări povestea Copiilor Pădurii, primii locuitori ai ţinutului Westeros, potrivit Mediafax.

„Fanii «Game of Thrones» vor fi încântaţi să afle că s-a început munca la prequel”, afirmă surse apropiate producţiei. „Cei care sunt pe platourile de filmare din Belfast se referă la serial sub titulatura «Bloodmoon». Producătorii au pus la un loc o distribuţie plină de staruri, iar proiectul va reprezenta o vizionare obligatorie pentru toţi cei care apreciază «Urzeala Tronurilor»”, au continuat aceştia.

Serialul va dezvălui originea Umblătorilor Albi (White Walkers), dar şi alte secrete din istoria tărâmului Westeros. Scenariul este semnat de Jane Goldman, care va fi şi producător al seriei.

Postul de televiziune HBO a avut în faza de dezvoltare cinci seriale care să continue „Game of Thrones/Urzeala Tronurilor” . George R.R. Martin, autorul seriei de romane pe care a fost bazată producţia, a menţionat, la începutul lunii, că încă se lucrează la trei dintre proiecte. Primul dintre acestea, adică „Bloodmoon”, urmează să fie filmat până la sfârşitul acestui an, iar celelalte două sunt în faza finală de scriere a scenariului.

Apariţia lui Naomi Watts a fost confirmată anul trecut. Deşi nu există multe detalii despre personajul ei, surse apropiate producţiei afirmă că ea va interpreta „o personalitate seducătoare, care ascunde un secret întunecat”.

Ultimul episod al serialului „Game of Thrones” va fi difuzat pe 19 mai.

Încă de la lansare, în 2011, „Urzeala Tronurilor” a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO. „Game of Thrones” a primit de-a lungul timpului foarte multe premii, inclusiv 47 de Primetime Emmy, cinci trofee din partea Sindicatului actorilor americani şi un Peabody Award.

Inspirat din seria de romane „A Song of Ice and Fire/Cântec de gheaţă şi foc”, de George R.R. Martin, serialul „Urzeala tronurilor” are o acţiune amplasată într-un ţinut fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice şi elementele fantastice vin în completarea acţiunii din „Urzeala tronurilor”.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce NASA nu poate „pur și simplu” să arunce Stația Spațială Internațională înspre Soare ca să o distrugă?
De ce NASA nu poate „pur și simplu” să arunce Stația Spațială Internațională înspre Soare ca să o distrugă?
Motivul sumbru pentru care o specie de maimuțe își abandonează puii
Motivul sumbru pentru care o specie de maimuțe își abandonează puii
Cele mai vechi rămășițe umane din Antarctica au peste 200 de ani și o origine necunoscută
Cele mai vechi rămășițe umane din Antarctica au peste 200 de ani și o origine necunoscută
Cum au învățat melcii să se camufleze pe timp de ploaie?
Cum au învățat melcii să se camufleze pe timp de ploaie?
Oamenii de știință au descoperit un comutator ascuns în creier, care oferă indicii despre ADHD
Oamenii de știință au descoperit un comutator ascuns în creier, care oferă indicii despre ADHD
Activitatea umană nu i-a dăunat întotdeauna biodiversității. Iată ce spun oamenii de știință!
Activitatea umană nu i-a dăunat întotdeauna biodiversității. Iată ce spun oamenii de știință!
Cercetătorii au numărat din nou câte insecte sunt pe Pământ, iar rezultatul a depășit așteptările
Cercetătorii au numărat din nou câte insecte sunt pe Pământ, iar rezultatul a depășit așteptările
Acum 2,5 milioane de ani, o stea a trecut atât de aproape de Soare încât ar fi declanșat o ploaie de comete
Acum 2,5 milioane de ani, o stea a trecut atât de aproape de Soare încât ar fi declanșat o ploaie de comete
O pisică cu 28 de degete a intrat în Cartea Recordurilor Guinness
O pisică cu 28 de degete a intrat în Cartea Recordurilor Guinness
Planta care nu trebuie să lipsească din grădină dacă vrei să atragi albinele
Planta care nu trebuie să lipsească din grădină dacă vrei să atragi albinele
Antarctica ascunde un vulcan unic care face ceva nemaivăzut nicăieri pe Pământ
Antarctica ascunde un vulcan unic care face ceva nemaivăzut nicăieri pe Pământ
Ştefan cel Mare, domnitorul care a marcat istoria Moldovei. „La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze şi pentru aceia raru războiu de nu-l biruia”
Ştefan cel Mare, domnitorul care a marcat istoria Moldovei. „La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi ...
Unde pleci în vacanță dacă vrei să scapi de caniculă?
Unde pleci în vacanță dacă vrei să scapi de caniculă?
Inteligența Artificială, oglinda societății: Ce a descoperit un studiu despre prejudecățile sociale?
Inteligența Artificială, oglinda societății: Ce a descoperit un studiu despre prejudecățile sociale?
Vremea în România până la sfârșitul lunii iulie. Prognoza actualizată de la ANM
Vremea în România până la sfârșitul lunii iulie. Prognoza actualizată de la ANM
Spania a legalizat peste 1,2 milioane de migranți fără acte
Spania a legalizat peste 1,2 milioane de migranți fără acte
Prima linie de apărare a Pământului împotriva microbilor extratereștri
Prima linie de apărare a Pământului împotriva microbilor extratereștri
Sonda spațială Lucy a detectat apă străveche pe un asteroid cu o rotație bizară
Sonda spațială Lucy a detectat apă străveche pe un asteroid cu o rotație bizară