Home » D:News » Unde se află ”Salvator Mundi”, cel mai scump tablou din lume, atribuit lui Da Vinci

Unde se află ”Salvator Mundi”, cel mai scump tablou din lume, atribuit lui Da Vinci

Unde se află ”Salvator Mundi”, cel mai scump tablou din lume, atribuit lui Da Vinci
Publicat: 12.06.2019
Tabloul "Salvator Mundi", atribuit lui Leonardo da Vinci şi devenit cel mai scump din lume după ce a fost vândut la licitaţie, în noiembrie 2017, pentru suma de 450,3 milioane de dolari, ar fi expus pe un iaht al prinţului moştenitor saudit Mohammed ben Salman, potrivit The Guardian, citat de Mediafax.

În urmă cu câteva luni, au apărut informaţii potrivit cărora tabloul, a cărui autenticitate este pusă sub semnul întrebării, ar fi dispărut.

Luni, însă, comerciantul de artă londonez Kenny Schachter a scris într-un articol pentru site-ul specializat Artnews în care spune că lucrarea este expusă pe un iaht al prinţului moştenitor saudit Mohammed ben Salman.

La începutul lunii decembrie 2017, Muzeul Luvru din Abu Dhabi a făcut public faptul că tabloul „a fost achiziţionat” de autorităţile locale, la o zi după ce în presa internaţională au apărut informaţii potrivit cărora „Salvator Mundi” ar fi fost cumpărat de prinţul moştenitor saudit Mohammed ben Salman. Reprezentanţii Muzeului Luvru din Abu Dhabi, care a fost inaugurat în noiembrie 2017, nu au făcut publică identitatea celui care a cumpărat tabloul la licitaţie, confirmând doar că Departamentul de Cultură şi Turism din Abu Dhabi a achiziţionat capodopera.

Tabloul urma să fie expus, din septembrie 2018, în muzeu, unde se află şi capodore ale unor maeştri precum Rembrandt Harmenszoon van Rijn, Johannes Vermeer, Claude Monet şi Vincent van Gogh. Însă, cu două săptămâni înainte de vernisaj, autorităţile din Emiratele Arabe Unite au anunţat că evenimentul este amânat, fără ca motivele să fie dezvăluite. Departamentul de Cultură nu a oferit explicaţii în acest sens, iar reprezentanţii muzeului spuneau, în luna aprilie, că nu ştiu unde se află pictura, scria The New York Times.

De asemenea, un oficial al Muzeului Luvru din Paris, care a acordat licenţa pentru numele instituţiei muzeale din Abu Dhabi, a declarat, tot în aprilie, pentru The New York Times nu se cunoaşte locul unde este depozitată capodopera.

La jumătatea lunii noiembrie 2017, „Salvator Mundi” a devenit cel mai scump tablou din lume, un titlu deţinut anterior, din 2015, de lucrarea „Les Femmes d’Alger (version 0)” de Pablo Picasso. Tabloul a fost scos la vânzare de miliardarul rus Dmitri Ribolovlev, care îl cumpărase pentru 127,3 milioane de dolari în 2013.

Istoria tabloului cu dimensiuni de 65 cm x 45 cm, realizat în jurul anului 1500, este demnă de un roman. Unii experţi spun că ar fi putut fi comandat de Curtea regală a Franţei şi că s-a aflat în proprietatea regilor englezi.

Pentru aproape 150 de ani, tabloul a dispărut şi a fost avansată ipoteza că ar fi fost distrus. A reapărut la sfârşitul secolului al XIX-lea şi mult timp a fost considerat ca fiind realizat de un contemporan al lui Da Vinci. Vândut pentru 45 de lire sterline în 1958, la casa Sotheby’s, a fost autentificat formal ca aparţinând lui Leonardo da Vinci abia în 2005.

Unii specialişti şi-au exprimat însă rezervele privind rolul jucat cu adevărat de Da Vinci în realizarea tabloului şi sunt de părere că lucrarea a fost realizată de un ucenic din atelierul maestrului.

De altfel, săptămâna trecută, Carmen Bambach, curator la Metropolitan Museum of Art din New York, SUA, şi expert în opera lui Leonardo da Vinci, a negat că ar fi atribuit tabloul lui Da Vinci, informaţie vehiculată de casa de licitaţii Christie’s, care a organizat vânzarea lucrării. Potrivit publicaţiei britanice The Guardian, Bambach este de părere că tabloul a fost pictat de un ucenic al lui Da Vinci, Giovanni Antonio Boltraffio, iar maestrul italian a contribuit doar cu mici retuşuri.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
BMW acuză Rusia că fabrică mașini la uzina din Kaliningrad fără permisiunea sa
BMW acuză Rusia că fabrică mașini la uzina din Kaliningrad fără permisiunea sa
Prima Constituţie română elaborată fără influenţă străină
Prima Constituţie română elaborată fără influenţă străină
Aproape 2 milioane de persoane, evacuate din calea taifunului Bavi
Aproape 2 milioane de persoane, evacuate din calea taifunului Bavi
O funcție controversată lansată recent pe Instagram a fost retrasă de Meta
O funcție controversată lansată recent pe Instagram a fost retrasă de Meta
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia