Descoperire istorică macabră în Polonia. Arheologii au găsit o serie de instrumente folosite la execuţiile publice

În Evul Mediu, execuţia unei persoane găsite vinovată de una sau mai multe infracţiuni nu era o afacere care se defăşura în spatele unor uşi închise, departe de ochii publicului. Din contră, execuţia, ca parte a actului de justiţie, trebuia să fie publică. 

Execuţiile urmau un „ritual”. Înainte de execuţie, condamnaţilor oferindu-li-se şansa de a-şi spovedi păcatele, o ultimă masă sau chiar şansa de a se adresa publicului. „Aplicarea” sentinţei era punctul culminat al acestui întreg „spectacol” şi ea trebuia să slujească drept avertisment celor rămaşi în viaţă că pedepsele stăpânirii sunt cât se poate de dure.

• Un schelet fără cap, vechi de 9.500 de ani, este cel mai vechi adult incinerat din…
• Arheologii au descoperit cel mai mare și mai vechi oraș preistoric găsit vreodată în Irlanda

Continuând pe logica exemplului, în unele cazuri, corpurile celor găsiţi vinovaţi erau expuse în public perioade îndelungate, până ajungeau într-o stare avansată de descompunere, oase şi unele ţesuturi moi.

Pe lângă aspectul înspăimântător al acestei practici, trebuie să luăm în calcul şi aspectul tehnic. Astfel, folosirea unei frânghii din material textil se dovedea  ineficientă pentru „sarcină” deoarece, sub forţa intemperiilor, dar şi a lichidelor eliberate în timpul descompunerii, acestea se rupeau înainte de vreme.

O inovaţie folosită de călăii medievali implica folosirea lanţurilor din fier. Astfel, acestea asigurau o execuţie şi mai dureroasă, spun experţii şi, în plus, asigurau o expunere îndelungată a corpurilor în public.

În timpul excavaţiilor din Zagan, o localitate din vestul Poloniei, o echipă de arheologi a descoperit fragmente a două astfel de lanţuri. Dr. Daniel Wojtucki, de la Universitatea Wrocław, şi arheologul şef al lucrărilor de excavare explică, de asemenea, că aceste lanţuri erau folosite pentru a expune în public cadavrele pentru o perioadă îndelungată, notează The History Blog.

Cele două lanţuri au fost găsite într-o zonă pe care localnicii o numesc „Dealul Spânzurătorii”, aceasta primindu-şi numele, în mod evident, din cauza faptului că acolo, între secolele XVI şi XVIII, au fost executaţi condamnaţii la moarte.

Istoricii nu au putut să stabilească câţi indivizii şi-au găsit sfârşitul în acest loc din cauza faptului că nu s-au păstrat înregistrări ale execuţiilor desfăşurate acolo. Totuşi, arheologii au scos la suprafaţă mii de oase şi fragmente oasoase, fapt care i-a determinat să aproximeze că zeci de oameni au murit acolo.

Pe lângă oase, arheologii au mai identificat şi două morminte, între care se afla o anumită distanţă, asemănătoare cu cea dintr-un cimitir, fapt care i-a determinat pe aceştia să creadă că acestea aparţineau unor persoane care s-au sinucis. Echipa care a efectuat excavaţiile a teoretizat că această „soluţie” a fost folosită în aceste cazuri deoarece celor care îşi iau zilele le este interzisă înhumarea în pământ sfinţit.

Citeşte şi: