Home » Istorie » Ce se întâmplă în cazul unei remize în alegerile prezidențiale americane?

Ce se întâmplă în cazul unei remize în alegerile prezidențiale americane?

Ce se întâmplă în cazul unei remize în alegerile prezidențiale americane?
Credit foto: Pixabay
Publicat: 18.10.2020

Precedentul a fost stabilit în cazul alegerilor din 1800, atunci când ambii candidați au obținut câte 73 de voturi în colegiul electoral.

Analiștii politici și cei doi candidați pentru fotoliul de la Casa Albă iau în calcul posibilitatea ca votul din Colegiul Electoral, influențat într-o oarecare măsură de votul popular, să se termine cu o egalitate de voturi, ceea ce ar putea pune SUA într-o criză constituțională. Din fericire pentru sistemul politic american, alegerile din anul 1800 pot reprezenta un precedent.

În plus, pe lângă precedentul de la 1800 și Constituția oferă o serie de indicații pentru depășirea acestui potențial impas. Astfel, Articolul II, Secțiunea 1 spune: „dacă va exista mai mult de o persoană cu o astfel de majoritate și cu un număr egal de voturi, atunci Camera Reprezentanților va alege imediat prin buletin de vot, pe una dintre ele ca Președinte”.

Istoricii notează faptul că deși soluția oferită de Constituție se dovedește a fi simplă, realitatea bipartizană a lumii politice americane ar putea îngreuna procesul. Astfel, Cameră a Reprezentanților a avut nevoie de 36 de  sesiuni înainte de a-l alege în cele din urmă pe Thomas Jefferson drept câștigătorul alegerilor din 1800 și, în acest proces, a pus la iveală o serie de probleme cu Colegiul Electoral care nu puteau fi rezolvate decât printr-un amendament constituțional, notează History.

Sistemul a fost stricat de la început

Părinții Constituției sperau că partidele politice nu vor fi necesare pentru republica lor, având în vedere puterile limitate ale guvernului federal, dar candidații la președinție au început să se unească în fracțiuni politice încă din alegerile din 1796, prima după George Washington. Aproape imediat, existența partidelor politice a creat probleme pentru sistemul Colegiului Electoral.

La primele patru alegeri prezidențiale din SUA, fiecare elector primea două voturi pentru președinte. Candidatul care a câștigat majoritatea voturilor din Colegiului Electoral devenea președinte, iar cel de pe locul doi devenea vicepreședintele. La alegerile din 1796, John Adams a câștigat președinția, dar locul doi a fost Thomas Jefferson, rivalul său politic.

„Acesta a fost unul dintre primele indicii că Colegiul Electoral creat de fondatori nu funcționa așa cum a fost gândit”, spune Robert Alexander, profesor de științe politice la Ohio Northern University și autor al cărții Representation and the Electoral College.

Cazul Jefferson-Burr

În 1800, doi candidați, Thomas Jefferson și Aaron Burr, membrii ai aceluiași Partid Democrat- Republican au primit câte 73 de voturi, în timp ce John Adams a primit doar 65. Potrivit Constituției, o egalitatea din Colegiu ajungea pe masa Camerei Reprezentanților, unde fiecare stat votează pentru a alege un președinte dintre cei doi candidați. În această situație, cu Adams ieșit din cursă, lucrurile ar fi putu să se rezolve foarte ușor prin retragerea lui Burr, cel alături de care candida Jefferson.

În acest punct, partidul Federalist, din care făcea parte Adams și care deținea majoritatea în Camera Reprezentanților, se afla în situația de a alege președintele din rândurile adversarilor politici. Liderii federaliști, precum Alexander Hamilton, urau politicile lui Jefferson, dar nu aveau încredere în oportunismul lui Burr. Pennsylvania și Virginia au început să-și mobilizeze milițiile, întrebându-se dacă impasul va declanșa un război civil. A fost nevoie de 36 de voturi consecutive în Cameră înainte ca Jefferson să fie ales președinte și să se evite conflictul armat.

Amendamentul 12, un vot pentru președinte, unul pentru vicepreședinte

Chiar la timp pentru alegerile prezidențiale din 1804, Congresul a trecut și statele au ratificat cel de-al 12-lea amendament, care oferea electorilor un vot pentru președinte și un al doilea pentru vicepreședinte. În plus față de crearea buletinelor de vot separate pentru președinte și vicepreședinte, al 12-lea amendament a limitat și numărul candidaților la președinție care ar putea fi votați la alegerile din Camera Reprezentanților. Amendamentul prevede că, dacă niciun candidat nu câștigă majoritatea voturilor electorale, alegerile ajung în Congres, dar doar primii trei candidați ajung în această parte a procesului electoral.

Citește și:

Prin ce schimbări a trecut Constituția SUA de-a lungul timpului?

Ce președinți americani au fost bolnavi în timpul mandatului?

Cei mai bătrâni președinți ai SUA

Primul mare asasinat din istoria Americii: preşedintele Abraham Lincoln, omorât de un actor

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?