Home » Cultură » A fost elucidat misterul mesajului ascuns din tabloul „Țipătul”, pictat de Edvard Munch

A fost elucidat misterul mesajului ascuns din tabloul „Țipătul”, pictat de Edvard Munch

Publicat: 23.02.2021

Noi scanări cu infraroșu, efectuate la Muzeul Național al Norvegiei, au confirmat faptul că celebrul mesaj ascuns din tabloul „Țipătul” (sau „Strigătul”), pictat de Edvard Munch, a fost inscripționat chiar de artist.

Creată în 1893 sub titlul original „Der Schrei der Natur” (Țipătul naturii), pictura unui om aparent în agonie a devenit una dintre cele mai cunoscute opere din lume și o expresie a anxietății umane.

Anterior, Munch fusese într-o plimbare când i-a venit inspirația pentru pictură, văzând lumini roșii vii pe cer, posibil cauzate de o erupție a vulcanului Krakatau. Este posibil să fie chiar erupția ce a avut loc cu 10 ani înainte de pictarea tabloului, în 1883, considerată una dintre cele mai mari erupții vulcanice din istorie.

„Mergeam de-a lungul unei cărări cu doi prieteni, soarele apunea, dintr-o dată cerul s-a înroșit cu sânge. M-am oprit, simțindu-mă epuizat și m-am sprijinit de gard, era sânge și limbi de foc deasupra fiordului albastru-negru și a orașului”, a mărturisit el după ce a realizat pictura, notează IFL Science. „Prietenii mei au continuat să meargă, eu am rămas acolo, tremurând de anxietate, și am simțit un țipăt infinit care trecea prin natură”, a mai spus el.

Mesajul de pe tabloul „Țipătul” care a iscat dezbateri ani buni

După ce lucrarea a fost terminată, în colțul din stânga sus al picturii a fost scris mic, cu creionul, următorul mesaj: „Putea fi pictat doar de un nebun”.

Acest mesaj a provocat controverse și dezbateri de-a lungul deceniilor, unii critici de artă afirmând că a fost un act de vandalism al cuiva, poate chiar că însuși Munch ar fi fost autorul.

Lucrarea a fost recent restaurată pentru a fi expusă din nou în muzeu de anul viitor, într-o expoziție dedicată lui Munch.

În timpul restaurării a fost analizată cu ajutorul tehnologiei cu infraroșu care a arătat cine a fost autorul mesajului. Prin compararea scrisului de mână cu notele sale, specialiștii de la Muzeul Național al Norvegiei au putut confirma că micul text de pe tabloul „Țipătul” a fost scris de însuși Edvard Munch.

„Scrisul este, fără îndoială, al lui Munch”, a declarat Mai Britt Guleng, curator de la Muzeul Național. „Scrisul de mână în sine, precum și evenimentele care au avut loc în 1895, când Munch a arătat pictura în Norvegia pentru prima dată, toate duc în aceeași direcție”, a adăugat el.

Mesajul din „Strigătul”, reacția lui Edvard Munch la speculațiile privind nebunia sa

Reprezentanții muzeului consideră că inscripția a fost făcută probabil după ce prima versiune a picturii „Strigătul” a fost expusă, în premieră, la Kristiania (actualul Oslo).

Oamenii de atunci au început să speculeze asupra sănătății mintale a lui Munch. Un student la medicină, Johan Scharffenberg, a susținut că picturile lui Edvard Munch au dovedit că nu era în deplinătatea facultăților mintale, astfel că inscripția ar fi putut fi un răspuns la aceste speculații.

„Am moștenit doi dintre cei mai înfricoșători dușmani ai omenirii – moștenirea consumului și a nebuniei – boala, nebunia și moartea au fost îngerii negri care au stat la leagănul meu”, a scris odată Munch despre propria sa sănătate mintală și despre afecțiunile psihice care i-a afectat familia, inclusiv pe sora mult iubită, internată într-un azil cu diagnosticul de tulburare bipolară. Și tatăl său a suferit de depresie.

Suferințele, parte din opera lui Edvard Munch

El însuși a fost internat într-o clinică din Copenhaga, în toamna lui 1908, din cauza unei căderi nervoase accentuate de consumul excesiv de alcool.

„Frica mea de viață îmi este necesară, la fel ca și boala mea”, a adăugat el. „Fără anxietate și boli, sunt o navă fără cârmă … Suferințele mele fac parte din mine și din arta mea. Ele nu se deosebesc de mine, iar distrugerea lor mi-ar distruge arta”, a mai spus el.

Edvard Munch (născut la 12 decembrie 1863 și decedat la 23 ianuarie 1944) este unul dintre marii pictori ai artei moderne, fiind considerat un precursor al expresionismului.

Vă recomandăm să citiți și:

Locul în care Vincent van Gogh ar fi pictat ultimul său tablou a fost găsit

6 tablouri celebre și poveștile din spatele acestora

Pictura renascentistă găsită într-o bucătărie, vândută pentru o sumă colosală. A devenit cel mai valoros tablou medieval

Un mozaic de mare importanță al lui Alexandru cel Mare, restaurat

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani
Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani
Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor
Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor
Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute pentru carne?
Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute ...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea în greutate
O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea în greutate
Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili
Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili
Un nou telescop a detectat zeci de asteroizi în apropierea Pământului
Un nou telescop a detectat zeci de asteroizi în apropierea Pământului
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu
Utilizatorii de social media devin tot mai pasivi. Ce a dus la schimbarea comportamentului din online?
Utilizatorii de social media devin tot mai pasivi. Ce a dus la schimbarea comportamentului din online?
Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?
Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?
Tratamentele de beauty „bizare” din social media: cât este trend și cât este știință?
Tratamentele de beauty „bizare” din social media: cât este trend și cât este știință?
Insula din Grecia cu mai mulți oameni de 90 de ani decât orice alt loc din lume
Insula din Grecia cu mai mulți oameni de 90 de ani decât orice alt loc din lume