Viața lui Socrate, unul dintre fondatorii gândirii și filosofiei occidentale

Socrate, unul dintre indivizii cheie pentru dezvoltarea gândirii și filosofiei occidentale, s-a născut în apropiere de Atena în jurul anului 469 î.Hr.

Tatăl său, Sophroniscus, era pietrar, iar mama sa, Phaenarete, moașă. Se crede că familia sa aparținea de clasa muncitoare, pentru că atunci când Socrate era în armată ca hoplit, soldații de acest fel erau cetățeni liberi, fermieri și meșteșugari care dețineau proprietăți, care își puteau permite armura din bronz și armele.

• MESAJE DE CRĂCIUN. Cele mai frumoase mesaje, urări şi felicitări pentru cei dragi
• Misiunea Lucy care va studia asteroizii troieni ai planetei Jupiter, lansată astăzi

După moartea părinților săi, Socrate a moștenit casa și o sumă modestă de bani.

GALERIE FOTO

De-a lungul vieții sale, Socrate a rămas indiferent față de acumularea de avere. Se știa că se îmbrăca sărăcăcios, nu purta niciodată încălțări, rareori se scălda și, potrivit spuselor sale, avea un stomac „oarecum prea mare pentru a fi comod”. Mai târziu în viață, Socrate s-a căsătorit cu Xantipa, care i-a născut trei fii. Unul era încă un prunc atunci când a murit. Socrate a fost descris ca un bărbat cu aspect banal, scund și robust, cu nasul plat, ochii bombați, gura mare și barba aspră.

Nicio scriere cunoscută despre sine sau despre viața sa

Socrate și-a folosit modul de conversație, prin întrebare și răspuns, pentru a cerceta mintea celor pe care îi întâlnea. Filosoful a folosit ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „metoda socratică”, dat fiind faptul că Socrate nu și-a instruit niciodată direct partenerii de conversație. În schimb, acesta i-a determinat să tragă concluzii drept răspuns la întrebările sale.

Socrate nu a lăsat nicio scriere cunoscută despre sine sau despre viața sa, astfel că trebuie să ne bazăm pe cuvintele celor care l-au cunoscut. Platon, studentul lui Socrate, oferă cele mai multe informații despre mentorul său. A doua sursă despre viața lui Socrate este istoricul și soldatul Xenofon, care se referă la Socrate în lucrarea sa „Convorbiri memorabile” (Memorabilia în latină). A treia sursă prin care îl putem cunoaște pe Socrate este dramaturgul Aristofan, care susține că l-a cunoscut în tinerețe pe filosof.

Socrate nu a căutat niciodată funcții publice

În ultima jumătate a vieții lui Socrate, Grecia a fost implicată în războiul peloponesiac. Seria de conflicte a fost purtată între cele două orașe-state din Grecia, Atena și Sparta. Atenienii, sub conducerea lui Pericle, au încălcat un armistițiu de lungă durată între cele două puteri. Astfel, războiul a început în 431 î.Hr. După decenii de lupte, alianța spartană a fost învingătorul suprem. După încetarea conflictelor în 404 î.Hr., Atena, o regiune de mare proeminență militară, politică și culturală, era devastată, scrie Owlcation.

Socrate a slujit în armata ateniană în timpul războiului peloponesiac ca hoplit și a fost trimis la Potidaea pentru a înăbuși o revoltă. Socrate a luptat curajos și s-a remarcat salvând viața generalului rănit Alcibiade. În timpul conflictelor, Socrate a demonstrat o capacitate uimitoare de a suporta greutățile impuse de război.

Pe lângă faptul că nu a dorit avere, Socrate nu a căutat niciodată funcții publice, dar acesta credea că un bun cetățean nu ar trebui să refuze să servească într-o funcție publică. În ultimii săi ani din viață, în 406 î.Hr., Socrate a fost membru al Consiliului celor Cinci Sute, un grup de jurați pentru instanțele civile.

Acuzații de „impietate” împotriva bătrânului filosof

Deși Atena avea acum o formă de guvernare democratică, orașul era într-o stare jalnică. O treime din cetățeni fugiseră, iar agricultura și comerțul erau în ruine, ceea ce i-a lăsat pe mulți oameni flămânzi și săraci. Pentru a evita mai multe conflicte între cetățeni în urma războiului, atenienii au declarat o amnistie, prima amnistie înregistrată în istoria lumii, între grupurile care erau loiale vechilor oameni de stat din Atena și cei care erau simpatizanți ai stăpânilor spartani.

Socrate, având acum vârsta de 70 de ani, a simțit ura între grupurile diferite din oraș. Anii în care rătăcea pe străzile Atenei și acosta oamenii bogați și puternici cu întrebările sale inteligente îi supăraseră pe mulți. Liderii democrați puternici au adus acuzații de „impietate” împotriva bătrânului filosof. Acuzațiile vizau „practicarea noutăților religioase” și „corupția tinerilor”. Acuzațiile împotriva lui Socrate aveau atât o componentă morală, cât și una religioasă. Din punct de vedere religios, a fost acuzat că nu credea în zeii orașului-stat și că introduce noi divinități. Din punct de vedere moral, acuzatorii lui Socrate au susținut că filosoful i-a îndepărtat pe tinerii din Atena de standardele și ideile ateniene.

Socrate a batjocorit jurații și a propus ca pedeapsa lui să fie mese gratuite pe viață

Potrivit lui Platon, Socrate a susținut în fața instanței un discurs sofisticat prin care și-a explicat filosofia personală și a criticat sistemul juridic atenian pentru că se bazează pe forme superficiale de cunoaștere. Mai mult, Socrate i-a provocat pe jurați să nu se mai preocupe atât de mult de bunurile lor materiale și să înceapă să-și facă adevăratul sine, sufletul, cât mai excelent posibil. După ce ambele părți și-au prezentat argumentele, jurații și-au exprimat votul, iar din aproximativ 500 de jurați, lui Socrate i-au lipsit câțiva zeci pentru o achitare. Odată pronunțat verdictul de vinovăție, procurorul a cerut pedeapsa cu moartea.

În loc să propună o amendă sau un exil, cum era normal, Socrate a batjocorit jurații și a propus ca pedeapsa lui să fie mese gratuite pe viață ca recompensă pentru că a forțat cetățenii să ia în considerare modul în care își trăiau viața. După cel de-al doilea vot, Socrate a primit și mai puține voturi, iar astfel a fost condamnat la moarte.

„El a fost cel mai util dintre toate în învățarea despre excelență. ”

În mod normal, o pedeapsă cu moartea s-ar fi executat în decurs de 24 de ore. Cu toate acestea, a existat o întârziere de o lună pentru executarea lui Socrate din cauza unei sărbători religioase. În acea perioadă, așa cum spune Platon, Socrate a vorbit despre teoriile sale cu prietenii care au venit să-l viziteze în închisoare.

Când a venit momentul să moară, Socrate a luat ceașca cu otravă de cucută de la temnicer și a băut-o fără obiecții, astfel murind în anul 399 î.Hr. La câțiva ani de la moartea lui Socrate, Xenofon a rezumat sentimentul admiratorilor filosofului în lucrarea sa Memorabilia, „Toți cei care știau ce fel de persoană era Socrate și care urmăresc excelența în viața lor continuă chiar și acum să-l tânjească mai ales pentru că el a fost cel mai util dintre toate în învățarea despre excelență. ”

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cinci filozofi care au murit în cele mai ciudate moduri

Top 10 invenții și descoperiri din Grecia Antică pe care le folosim și în prezent

4 descoperiri astronomice făcute în Grecia Antică

De ce Socrate, fondatorul filosofiei greceşti, ura democraţia?