Home » Știință » Plutoniu interstelar mai vechi decât însăși omenirea, descoperit pe fundul Oceanului Pacific

Plutoniu interstelar mai vechi decât însăși omenirea, descoperit pe fundul Oceanului Pacific

Publicat: 22.05.2021

Cercetătorii au identificat urme de plutoniu care a ajuns pe Pământ de la o supernovă îndepărtată și a aterizat pe fundul Oceanului Pacific.

Plutoniul, care a fost dezgropat de o companie petrolieră japoneză și donat oamenilor de știință, este destul de „tânăr”, potrivit studiului publicat în jurnalul Science, cel puțin în comparație cu vârsta restului spațiului cosmic.

Având în vedere faptul că este atât de proaspăt, studierea sa i-ar putea ajuta pe cercetători să deslușească în sfârșit modul în care plutoniul și alte elemente grele sunt produse în interiorul stelelor.

„Doar faptul că știm că acolo există plutoniu este uimitor. Acum avem doar câteva cantități mici de material. Totuși, vorbim de câteva sute de atomi. Însă, ar trebuie să fim recunoscători pentru că sunt recent produși de stele care au explodat”, a explicat Brian Fields, astronom la Universitatea din Illinois, SUA.

Cât de vechi este plutoniul descoperit pe fundul Oceanului Pacific?

Totuși, acest plutoniu „produs recent” există pe Terra de mai mult timp decât omenirea. Cercetătorii au calculat că plutoniul are o vechime de aproximativ 10 milioane de ani și a fost adus pe Pământ în „ultimele câteva milioane de ani”.

Însă acum, după o călătorie atât de lungă și milioane de ani de latență sub ocean, plutoniul a ajuns în mâinile oameni de știință care ar putea în sfârșit să afle de unde a provenit.

Originile cosmice ale elementelor, precum plutoniu, aur și platină, sunt încă învăluite în mister. Mai mulți cercetători care nu au avut legătură cu studiul au spus că ei cred că o supernovă obișnuită nu ar fi îndeajuns de puternică pentru a le crea.

Evenimente cosmice extrem de puternice

Alte ipoteze susțin că plutoniul ar fi fost produs de stele neobișnuit de explozive care erau aflate pe moarte, coliziuni între stele neutronice sau alte evenimente cosmice extrem de puternice, potrivit Futurism.

„Nu știm exact unde a fost produs și cât de mult este produs în locuri diferite”, a precizat Anton Wallner, fizician la Universitatea Națională Australiană și autor principal al studiului.

Vă mai recomandăm să citiți și:

La Cernobîl încă au loc reacții nucleare, într-o cameră sub reactor unde nu se poate intra

Ce se întâmplă cu o persoană care este expusă la plutoniu?

Un nou izotop de uraniu a fost creat. Este cel mai ușor de până acum

„Uranprojekt” sau programul nuclear nazist: Cât de aproape erau, de fapt, germanii de construirea bombei atomice

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propia casă
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propia casă
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ
În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?
În 1975, Uniunea Sovietică a montat un tun pe o navă spațială și a tras cu el. Ce încercau să facă?
Oamenii de știință ar fi aflat, în sfârșit, de ce atmosfera Soarelui este mult mai fierbinte decât suprafața sa
Oamenii de știință ar fi aflat, în sfârșit, de ce atmosfera Soarelui este mult mai fierbinte decât suprafața sa
Inteligența Artificială poate fi ușor păcălită să pretindă că a găsit viață extraterestră, iar acest lucru ar putea provoca haos în viitor
Inteligența Artificială poate fi ușor păcălită să pretindă că a găsit viață extraterestră, iar acest lucru ar ...
Patru arbori de cacao peruvieni nou descoperiți ar putea salva viitorul ciocolatei
Patru arbori de cacao peruvieni nou descoperiți ar putea salva viitorul ciocolatei
Coastele rupte vechi de 6.000 de ani descoperite în Siria ar putea fi unul dintre cele mai vechi cazuri cunoscute de abuz asupra copiilor
Coastele rupte vechi de 6.000 de ani descoperite în Siria ar putea fi unul dintre cele mai vechi cazuri cunoscute de abuz ...
O inversare bruscă a fost detectată în nucleul Pământului
O inversare bruscă a fost detectată în nucleul Pământului
Cum poate fi liniștită mintea? Cinci metode susținute de cercetările din psihologie și neuroștiințe
Cum poate fi liniștită mintea? Cinci metode susținute de cercetările din psihologie și neuroștiințe
Mintea flexibilă: de ce acceptarea incertitudinii reduce anxietatea și stresul
Mintea flexibilă: de ce acceptarea incertitudinii reduce anxietatea și stresul
Ce se întâmplă în creier după o despărțire? De ce „inima frântă” nu este doar o metaforă
Ce se întâmplă în creier după o despărțire? De ce „inima frântă” nu este doar o metaforă
Rocile antice dezvăluie că perioadele calde din trecut ale Pământului nu au fost așa cum s-a crezut
Rocile antice dezvăluie că perioadele calde din trecut ale Pământului nu au fost așa cum s-a crezut
Telescopul Webb a descoperit cea mai îndepărtată galaxie, asemănătoare cu a noastră, din Universul timpuriu
Telescopul Webb a descoperit cea mai îndepărtată galaxie, asemănătoare cu a noastră, din Universul timpuriu
Care sunt țările europene cu cei mai mulți milionari în dolari?
Care sunt țările europene cu cei mai mulți milionari în dolari?
Noi reguli în turismul românesc. Ce modificări au intrat în vigoare?
Noi reguli în turismul românesc. Ce modificări au intrat în vigoare?
Educația trece prin una dintre cele mai grave crize din ultimele decenii, avertizează un raport
Educația trece prin una dintre cele mai grave crize din ultimele decenii, avertizează un raport
„Mormântul iluziilor germane”. Înfrângerile ruşinoase pe care nemţii le-au suferit în România în Primul Război Mondial
„Mormântul iluziilor germane”. Înfrângerile ruşinoase pe care nemţii le-au suferit în România în Primul Război Mondial
Cum ne afectează canicula starea de spirit? Temperaturile extreme influențează chiar și modul în care gândim!
Cum ne afectează canicula starea de spirit? Temperaturile extreme influențează chiar și modul în care gândim!