Home » D:News » Milenialii și generația X, motorul cererii de călătorii aeriene în următorul an

Milenialii și generația X, motorul cererii de călătorii aeriene în următorul an

Milenialii și generația X, motorul cererii de călătorii aeriene în următorul an
Sursa foto: Pixabay
Publicat: 10.07.2021

Milenialii și generația X vor fi principalul motor al cererii de călătorii cu avionul în următoarele 12 luni, potrivit unei analize făcute de XTB.

Potrivit analizei făcute de Radu Puiu, Financial Analyst în cadrul XTB, casă de brokeraj listată pe Bursa de la Varșovia, companiile de turism și transport aerian sunt așteptate să se aprecieze în această vară, fiind considerat un domeniu care se va bucura de „redeschidere”. Pare că în niciun sector investitorii nu au asemenea așteptări ridicate cu privire la corelația dintre revenirea la normalitate și randamentele oferite de sector, constată Radu Puiu.

Conform acestuia, dorinţa europenilor de a călători a marcat o creștere rapidă în ultima perioadă, existând o cerere puternică, în special pentru vacanțele cu avionul. Drept dovadă, studiul realizat de Flight Refund arată că 72% dintre cei chestionaţi intenţionează să facă cel puţin o călătorie până la sfârşitul lunii septembrie, ceea ce reprezintă cel mai ridicat nivel de la începutul realizării sondajului, în august 2020.

Turismul local se confruntă cu o criză a forţei de muncă

Analiza XTB atrage însă atenția că, pe de altă parte, Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA) a declarat că nivelul cererii de călătorii aeriene a pasagerilor a rămas redus în comparație cu nivelurile prepandemice, cifrele arătând că în luna mai s-a aflat la o distanță de 63% de performanța înregistrată în aceeași lună a anului 2019. Conform organizației, călătoriile internaționale sunt mult mai afectate de restricțiile actuale decât călătoriile pe piețele interne precum cele din China și Rusia. Această tendință este accentuată de cerințele diferite ale statelor precum testarea, care poate provoca un nivel ridicat de confuzie în rândul consumatorilor.

Pe lângă factorii de risc reprezentați de componența cererii, ritmul de redresare a industriei ar putea fi determinat și de nivelul ofertei, se mai arată în analiza XTB. Turismul local se confruntă cu o criză a forţei de muncă având în vedere că, de la începutul pandemiei, o parte considerabilă a angajaţilor din turism au rămas fără activitate și au fost constrânși să se orienteze către sectoarele economice mai puţin afectate de criza pandemică, cum ar fi curieratul, retailul sau construcţiile.

„Grecia, ca şi alte ţări europene în care turismul este vital pentru economie, se confruntă cu o provocare în procesul de relansare: lipsa forţei de muncă. Problema se datorează caracterului nesigur legat de durata şi condiţiile în care va avea loc sezonul turistic în contextul pandemiei. De obicei, locurile de muncă în turism sunt sezoniere şi presupun un program dificil. Şi în Germania sunt raportate dificultăţi în a recruta forţă de muncă pentru baruri şi restaurante pe măsură ce restricțiile au fost ridicate”, subliniază Radu Puiu.

Angajaţii din turism din România au printre cele mai mici salarii din economie

Conform analizei, în România, angajaţii din turism au printre cele mai mici salarii din economie. Salariile angajaţilor din această industrie au avut şi mai mult de suferit în 2020, având în vedere că sectorul a fost printre cele mai afectate de pandemie. Astfel, în septembrie 2020, un angajat din turism avea un salariu lunar mediu net de puţin peste 1.750 de lei, ceea ce reprezenta doar 52% din media pe economie. „Unul dintre elementele care au accentuat această lipsă de personal este reprezentat chiar de politicile guvernamentale de diminuare a impactului pandemic, populația preferând să recurgă la ajutoarele de stat”, precizează analistul.

Conform unui studiu recent realizat de YouGov, milenialii și membrii generației X vor fi principalul motor al cererii de călătorii aeriene în următoarele 12 luni, pe măsură ce companiile aeriene se redresează lent după impactul major. Milenialii au o pondere mai mare de 50% din populația totală care intenționează să călătorească pentru o vacanță și ocupă un procent și mai ridicat atunci când vine vorba despre călătoriile internaționale. Și datele recente de la Google arată că dorința de a călători este mai puternică ca niciodată după un an de restricții. Compania spune că cererea de căutare pentru călătorii în luna mai a crescut cu 270% comparativ cu luna mai 2020 și că 57% dintre oameni doresc să călătorească atunci când pandemia se va încheia.

De asemenea, un studiu Deloitte estimează o recuperare inițială lentă a călătoriilor de afaceri, urmată de o creștere bruscă, potrivit Mediafax.

„Deși multe companii din sectorul de turism au reușit să recupereze o parte din pierderile suferite la nivelul cotațiilor bursiere, există și cazuri în care acestea evoluează cu mult sub maximele prepandemice. O mare parte din acest sector poate fi considerat ieftin. Se presupune că, odată cu revenirea la normalitate, și industria turismului se va redresa și va funcționa ca înainte. Această presupunere este departe de a fi adevărată, fiind o industrie care pare transformată – investitorii ar trebui să se întrebe cât de adânci pot fi problemele structurale”, mai arată analistul XTB.

Radu Puiu susține că, totuși, nu putem presupune că activitatea va reveni la parametrii din trecut. Obiceiurile consumatorilor s-au schimbat de-a lungul pandemiei. IATA estimează o creștere cu o rată medie anuală de 3,7% în următorii 20 de ani a călătoriilor cu avionul. Există oportunități clare în acest sector, dar acestea tind să aibă o perspectivă pe termen lung, motiv pentru care investitorii ar trebui să se aștepte și la o mulțime de turbulențe în timpul acestei „călătorii”, concluzionează analiza.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei
Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august
Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro