Home » D:News » Viața femeilor afgane, afectată de revenirea talibanilor la putere

Viața femeilor afgane, afectată de revenirea talibanilor la putere

Publicat: 18.08.2021

Femeile din Afganistan se tem că libertăţile câştigate în 2001 vor fi anulate. Talibanii fac liste cu fetele şi femeile cu vârstele cuprinse între 12 şi 45 de ani și ar putea fi forţate să ia în căsătorie luptători islamişti. Talibanii le obligă pe femeile afgane să-şi părăsească locurile de muncă.

Pe măsură ce oraşele cedează, pe rând, în faţa talibanilor, o întreagă generaţie de femei din Afganistan, crescute cu drepturi şi libertăţi, devin vulnerabile în faţa foţelor insurgente, transmite France24, citat de Aleph News.

Acum, femeile afgane se tem că grupul islamist va retrage multe dintre libertăţile acordate femeilor în ultimii 20 de ani, inclusiv dreptul la muncă şi dreptul la studiu.

De la începutul anului 2021, numărul de decese în rândul civililor a crescut cu aproape 50%, iar printre morţi s-au aflat mai multe femei şi copii decât în oricare an, începând cu 2009, de când se ţine statistica, a arătat ONU.

„Talibanii vor suprima libertăţile la toate nivelurile, iar femeile şi copiii vor avea cel mai mult de suferit”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului afgan, pe 13 august.

Presa internaţională scrie că ar fi apărut informaţii potrivit cărora talibanii ar merge din uşă în uşă să facă liste cu fetele şi femeile cu vârstele cuprinse între 12 şi 45 de ani. Acestea ar urma să fie forţate să ia în căsătorie luptători islamişti.

Femeile nu mai au voie să iasă neînsoțite și să lucreze

Femeilor li se spune să nu iasă din casă neînsoţite de un bărbat. În acelaşi timp, ele nu mai pot lucra, studia sau alege liber hainele pe care vor să le poarte.

Pentru o întreagă generaţie de femei afgane care au intrat în viaţa publică – şi care sunt parlamentari, jurnalişti, guvernatori locali, medici, asistenţi medicali, profesori şi administratori publici – sunt multe de pierdut.

Zahra, în vârstă de 26 de ani, este una dintre tinerele care se tem că educaţia şi ambiţiile sale nu vor mai conta. „Sunt şocată! Cum este posibil ca o femeie ca mine, care a muncit din greu să înveţe şi să evolueze, să se ascundă acum în casă?”, spune tânăra.

Femeile şi-au părăsit jobul, trimiţând rude de-ale lor, bărbaţi, să le înlocuiască. potrivit Mediafax. „E atât de ciudat să nu ai voie să mergi la muncă. Am învăţat singură engleză şi chiar să lucrez pe calculator, dar acum trebuie să caut un loc unde să pot munci cu alte femei în preajmă”, a declarat pentru Reuters Noor Khatera, o femeie de 43 de ani, care a lucrat la Banca Azizi din Kandahar.

La sfârşitul săptămânii trecute, oraşul Herat a fost ocupat de talibani. Iar la scurt timp, în online a apărut o declaraţie a talibanilor prin care femeile erau informate că purtarea burqa a devenit obligatorie în toate spaţiile publice.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?