Prima pagină Cultura

Afganistan – Tinutul unde se impiedica imperiile

Nicu Parlog 09.17.2009 | ● Vizualizări: 5089
Afganistan – Tinutul unde se impiedica imperiile     Afganistan, pastuni, razboi, libertate, asia, urss, sua, cod de onoare, razboinici, opiu, talibani + zoom
Galerie foto (13)

Exista undeva in nemarginirea Asiei, o nuca tare care a sfaramat dintii oricui a incercat sa muste din ea. Fie ca s-au numit macedoneni, persani, britanici, sovietici sau, mai nou, americani, Afganistanul le-a demonstrat cu varf si indesat justetea proverbului neaos romanesc “Buturuga mica rastoarna carul mare“. Astazi, in ciuda operatiunilor gaunoase de “pacificare si import de democratie“, viitorul pare la fel de innegurat ca intotdeauna pentru tinerii afgani, care de cateva generatii cunosc doar realitatea cruda a razboiului.

Darjii luptatori pentru libertate

Trista si cruda soarta au avut, inca au si se pare ca vor avea afganii. Putine natii au stat sub nemilosul destin al conflictului armat precum pastunii cei greu incercati de durere, moarte si razboi.

Ca o ironie a aceluiasi implacabil destin, istoria tinutului aspru, brazdat de munti si presarat cand si cand cu petice de verdeata si ochiuri de apa mai albastre decat cerul, a inceput cu insasi zeul incarnat in om al razboinicilor antici, marele Alexandru Macedon. O paranteza demna de mentionat: nici chiar cutezatorul cuceritor nu a reusit sa-i supuna cu totul pe durii stramosi ai afganilor de astazi.

Inainte de Sikandar (cum l-au denumit vechii afgani pe Alexandru), istoria ne povesteste despre regatele Aranchosia, Bactria, Aria si Ghandara (acesta din urma - regat eminamente budist, situat in preajma orasului Kandahar de astazi, Kandahar nefiind altceva decat numele modern al stravechiului Ghandara). Toate regatele aflate sub suzeranitatea Imperiului Persan s-au luptat crancen intre ele pana in momentul in care Alexandru Macedon le-a cucerit "la pachet", odata cu Imparatia lui Darius.



Steaua lui Marte nu a apus odata cu pacea impusa de macedonean in imperiu, regatele proto-afgane au continuat sa lupte atat contra armatelor satrapilor numiti de Alexandru cel Mare, cat si intre ele. Nici macar reformele promise de generalul Seleucus sau includerea lor in imperiul de mai tarziu al dinastiei hinduse Maurya, nu i-au facut pe afgani sa accepte ideea ca ei ar putea fi supusi.

Din cele mai vechi timpuri, afganii au fost razboinici aflati in cautarea sub orice chip a libertatii. Inchisi intre muntii lor, izolati la intersectia marilor imperii, afganii au fost obligati sa fie tot timpul pe picior de razboi contra invaziilor externe. Cum invaziile grecesti, hinduse, persane, mongole, britanice, sovietice si americane nu ar fi fost parca de ajuns, zona a fost dintodeauna un teatru de operatiuni pentru desele conflicte inter-tribale si, mai ales, interetnice, care au devastat si inca ravasesc viata locuitorilor de aici. Acesta deoarece Afganistanul este compus dintr-un mozaic de populatii diverse, cu obiceiuri, religii si conceptii sociale diferite.

Afganii tipici sunt considerati etnicii pastun, cei mai vechi locuitori ai Afganistanului. Alaturi de ei traiesc tadjici, uzbeci, turkmeni, baluci, aimaki si mongoli hazara. Prevalent ramane grupul pastunilor care au fost dintotdeauna majoritari, iar astazi numara circa 42 % din populatia tarii. Etno-genetic, pastunii sunt o ramura a iranienilor de est, care numara azi 43 de milioane de oameni, fapt ce-i face cel mai mare grup etnic distinct din intreaga lume. Traiesc organizati in 60 de triburi, impartite la randul lor in 400 de subclanuri. Fara nicio exceptie, sunt cu totii musulmani sunniti.



In ciuda a ceea ce se crede despre ei, nu practica o forma fundamentalista sau agresiva a Islamului, marea lor majoritate fiind foarte apropiati de confreriile sufite care impanzesc regiunea. Descendenti directi din vechii arieni, pastunii au mostenit de la acestia nobletea innascuta, precum si un temperament bataios, usor inflamabil in situatii tensionate. Merita mentionata opinia regizorului Sergiu Nicolaescu care, in urma unei calatorii recente in Afganistan, se declara surprins de uluitoarea asemanare fizica intre etnicii pastuni si stramosii nostri geto-daci sculptati pe Columna Traiana.

La fel ca alte populatii care au aparut si s-au dezvoltat in zone muntoase, pastunii sunt extrem de reticenti la orice contact cu exteriorul, tin foarte mult la conceptul de onoare personala, pretuiesc loialitatea fata de clan, sunt pasionati de arme, pe care le tin tot timpul asupra lor, fiind oricand gata sa rezolve disputele prin lupta. Luptele inter-tribale si cultul razbunarii ridicat la rang de arta intregesc tabloul unei tari in care invadatorii nu au reusit nici macar sa unifice provinciile afgane intr-un singur stat.

Inca din copilarie, razboinicul pastun este slefuit de un mediu ostil, sarac, unde violenta este o prezenta cotidiana. Spre adolescenta, tinerii afgani participa la buzkashi, jocul traditional in care doua echipe de calareti isi disputa prin orice mijloace trupul decapitat al unei capre. Buzkashi este un joc-lupta deosebit de dur si periculos pentru integritatea fizica a participantilor. Caliti in acesta forma arhaica de rugby-calare, tinerii pastuni nu mai pot fi impresionati de moartea, durerea si distrugerea omniprezente.



La fel de apreciate sunt si luptele traditionale de caini care au fost interzise temporar de regimul taliban, pentru a renaste fuminant dupa interventia americana sub egida N.A.T.O. Pastunii traiesc in catune fortificate departe de controlul guvernelor afgan si pakistanez. Teritoriile lor tribale sunt asa numitele Llaqa Ghair - tari fara lege, in traducere directa. Llaqa Ghair se situeaza de-a lungul unui lant muntos deosebit de dificil de parcurs, aflat de o parte si de alta a frontierei Afganistanului cu Pakistanul.

Intreaga viata a pastunilor este marcata de respectarea perceptelor si obligatiilor de clan si individuale cuprinse in Pastunwali - severul cod traditional afgan. Regula de baza a codului de onoare afgan este ospitalitatea, pe locul secund fiind razbunarea. Ambele concepte sunt obligatii sociale de la care nu se va dezice niciun pastun. Nicio insulta, nicio jignire, nicio nedreptate nu scapa nerazbunata.

Intre mujahedini si patrioti

La fel ca toate populatiile stravechi ale Imperiului Persan, primii pastuni erau zoroastrieni inchinatori ai Focului si credinciosi lui Ahura Mazda. Suveranii dinastiei Maurya au introdus pentru inceput hinduismul, pentru ca mai apoi budismul sa atinga o dezvoltare infloritoare in regiune. Budismul avea sa dispara fara urma sub loviturile noii religii revelate in deserturile Arabiei de Profetul Muhammad. Arabii, in expansiunea lor spre Est, cuceresc subredul la acea veme Imperiu Persan, si invadeaza tinuturile stapanite de sahii locali, vasali ai dinastiei chineze Tang.

Cu toate acestea, arabii nu reusesc sa controleze decat o parte din Afganistan. Islamizarea tarii a fost desavarsita de crudul sultan Mahmud din Ghazna in anul 1021, odata cu consolidarea propriei dinastii, cea gaznevida. Izvoarele istorice abunda in marturii despre rezistenta eroica a afganilor in fata unei culturi si religii straine, pana in momentul in care Islamul a imbracat haina mistica a Sufismului, reusind astfel sa patrunda in inimile incercatilor pastuni.



Cand vremurile pareau in sfarsit linistite, o primejdie devastatoare s-a ivit la orizontul muntos al tinuturilor afgane. Invazia mongola condusa de Ginghis Han a insangerat tara. Macelul masiv al populatiei, arderea terenurilor agricole si distrugerea principalelor orase - Herat, Ghazni si Balkh (devenite intre timp stralucite centre ale culturii si civilizatiei islamice) -, nu a dus la depopularea zonei, dupa cum sperau mongolii. Pe teritoriile afgane se instaureaza Ilhanatul turco-mongol condus urmasii lui Timur cel Schiop.

Timp de 300 de ani viitori moguli ai Indiei au condus Afganistanul fara sa-i stapaneasca cu adevarat pe afgani. Dupa ce steaua Imperiului Mongol a licarit pentru ultima oara, afganii isi vad teritoriul sfasiat in mai multe parti, situatie care a durat pana in secolul XVII. Pe atunci, uzbecii stapaneau nordul, vestul era sub ocupatia Persiei Safavide, doar partea de est mai ramasese sub controlul pastunilor. Situatia a durat pana in anul 1721, cand emirul afgan Mahmud Hotaki invinge armatele persane la Gulnabad. Dupa nici 50 de ani, Ahmad Shah Durrani unifica tara si stabileste granitele Afganistanului cu capitala la Kandahar. Pentru prima data in lunga si tumultuoasa sa istorie, tinutul pastunilor era unificat sub un suveran autohton, Ahmed Shah Durrani fiind un etnic pastun din clanul Abdali. Din acel moment pana la invazia sovietica din 1978, Afganistanul avea sa fie condus de membrii dinastiei Durrani.

Spinul din coasta Imperiului Britanic

Epoca moderna, marcata de revirimentul fara precedent al colonialismului marilor puteri europene, nu a ocolit nici acesta tara marunta din necuprinsul Asiei Centrale. Ghinionul istoric al afganilor, daca putem spune asa, a fost acela de a se afla intotdeauna la punctul de confluenta al marilor imperii. Adaugati aici pozitia strategica a tarii plus rolul de pivot in legendarul Drum al Matasii si reies clar motivele pentru care nu a fost si nici nu va fi prea curand pace in Afganistan.



In acel nou context geopolitic al vremii, atat Marea Britanie cat si Rusia Tarista vedeau in tara pastunilor un avanpost care, odata stapanit, devenea cheia spre controlul Asiei intregi. Odata stabiliti in India, britanicii au inceput sa se simta amenintati de avansarea Imperiului Tarist de la Moscova, care cucerise Caucazul, tinuturile kirghizilor si turkmenilor, hanatul din Khiva si emiratul Buharei, trupele rusesti continuandu-si avansul spre India. Britanicii se temeau de vecinatatea unui asemenea concurent periculos, rusii fiind atrasi la randul lor de bogatiile legendare ale Indiei; in plus, englezii erau ingrijorati cu privire la influenta tot mai mare pe care o aveau rusii la curtea persana.

Momentul a ramas in istorie sub numele de "Marele Joc". Tensiunile au erupt, in cele din urma, in cele trei Razboaie Anglo-Afgane in care Coroana Britanica a urmarit in principal subjugarea orasului Herat. Primul Razboi Anglo-Afgan (1839-1842) a fost deosebit de sangeros si a avut un rezultat dezastruos pentru trupele britanice masacrate de darjii afgani. Subestimati de ofiterii britanici, care-i considerau o "haita de banditi de munte", afganii au opus o rezistenta feroce care a dus in final la distrugerea totala a trupelor Majestatii Sale.

Cunoasterea excelenta a terenului, ambuscadele duse la perfectiune, alaturi de neinfrantul spirit de lupta pastun educat in secole de rezistenta, s-au cumulat in factorii care au inclinat balanta victoriei inspre partea afgana. Britanicii nu s-au impacat cu situatia de a avea onoarea de mare putere mondiala umilita de niste tribali cvasinecunsocuti din Asia. Prin urmare au declansat cel de-al doilea Razboi Anglo-Afgan (1878-1880) in care urmareau subjugarea definitiva a tinutului vechilor arieni.



De data aceasta, o forta expeditionara britanica invada Afganistanul din 3 directii diferite. Beneficiind de avantajul celor mai performante arme de foc ale epocii, trupele conduse de generalul Frederick Roberts infrang Armata Nationala Afgana in batalia de la trecatoarea Shutargardan si ocupa Kabulul. In ciuda unor alte victorii momentane, armata britanica este hartuita neincetat de pastuni, fapt ce-l face pe generalul britanic sa declare in memoriile sale: "Am cucerit o tara, dar nu si pe locuitorii sai". In urma tratatului de pace de la Gandamak, britanicii obtin doar controlul unor teritorii cedate de capetenia Yaqub Kahan, angajandu-se sa se ocupe de politica externa a Afganistanului.

Tara ramane neutra in timpul primului Razboi Mondial, in ciuda rebeliunilor afgane contra britanicilor, rebeliuni sponsorizate din umbra de Germania. In 1919, Amanullah, cel de-al treilea fiu al regelui Abdur Rahman, pune mana pe tronul tatalui sau si lanseaza contra britanicilor cel de-al treilea Razboi Anglo-Afgan. In decursul unor confruntari militare, cum altfel decat sangeroase (!), afganii reusesc sa infranga toate trupele de ocupatie, alungandu-i pe britanici in India. Coroana Britanica isi recunoaste infrangerea in cadrul tratatului semnat la 19 august in Rawalpindi, data la care afganii din prezent isi sarbatoresc independenta.

Esecul Armatei Rosii

Reporter: In ciuda riscurilor ridicate, ati fost un sustinator al acestei actiuni secrete. Sunt voci care afirma ca poate chiar dumneavoastra doreati inceperea razboiului de catre Uniunea Sovietica si a-ti incercat sa-l provocati?
Zbigniew Brzezinski : Nu e chiar asa. Nu i-am impins pe sovietici sa intervina, dar am marit cu buna stiinta probabilitatea ca ei sa faca acest pas.
Active Information Media


Istoria militar-politica a pastunilor continua cu regimurile lui Nadir Shah si Zahir Shah, pentru ca, intre anii 1973-1978, fostul prim ministru Mohammad Sardar Daous Khan ajunge si se mentine in fruntea tarii, in urma unei lovituri de stat. A avut parte de ea pana cand politruci de la Moscova au decis ca "lumina" revelata de Lenin trebuie sa ajunga si la pastuni. Planul lor s-a concretizat prin crearea, finantarea si echiparea Partidului Popular Democrat Afgan.

In 1978, partidul Moscovei ia puterea in urma unei retete clasice a comunistilor. Mohammad Khan si familia sa sunt arestati si executati fara judecata. Odata ajuns la putere, guvernul marioneta al Uniunii Sovietice lanseaza o serie de masuri liberal-socialiste care au darul de a-i provoca la culme pe pastunii ramasi credinciosi codului traditional Pashtunwali.

Legile religioase si seculare sunt inlocuite cu legile lui Marx. Barbatii au fost obligati sa-si taie barbile, femeile nu mai puteau purta burqa, iar accesul la moschei a fost limitat. In plus, guvernul intentiona si lansarea reformei asupra pamanturilor agricole, subiect tabu printre pastunii care le mostenesc din tata in fiu. Specialisti din U.R.S.S. au fost invitati sa ajute la industrializarea tarii in stil comunist. Masurile au fost primite cu ura de pastunii din mediul rural care s-au organizat in grupari inarmate.

In scurt timp, au inceput sa atace autoritatile si sa puna la cale acte de sabotaj asupra infrastructurii si industriei propriei tari. Guvernul comunist a raspuns prin arestarea, exilarea sau executarea a numerosi mujahedini. Momentul nu a scapat din atentia lui Jimmy Carter si Zbigniew Brzezinski, care au deblocat sume imense de bani pentru antrenarea gherilelor mujahedine anti-guvernamentale. Armata afgana nu mai face fata gherilelor si cere ajutorul Moscovei. Astef ia nastere conflictul sovieto-afgan.



U.R.S.S. trimite trupe care intra in Kabul chiar in seara de Craciun a anului 1979. Din acel moment s-a declansat unul dintre cele mai crancene razboaie din secolul trecut. Timp de 9 ani neintrerupti, Armata Rosie s-a infruntat in muntii si vagaunile Afganistanului cu gherilele pastune si rebelii mujahedini. CIA, ISI (Serviciul Secret Pakistanez) si Arabia Saudita au finantat toate actiunile militare ale mujahedinilor. Confruntarile au excelat in acte de ucidere in masa, torturi si crime de razboi. Atat sovieticii cat si afganii s-au facut vinovati de acte de cruzime inimaginabile.

Incetul cu incetul, spiritul de lupta afgan a invins si de data acesta, trupele Armatei Rosii retragandu-se in februarie 1989, dar continuand sa trimita ajutoare guvernului condus de Mohamed Najibullah. Dupa colapsul Uniunii Sovietice, guvernul Najibullah a mai rezistat pana in anul 1992, cand generalul Abdul Rashid Dostum, aliat cu capetenia tribala tadjica Ahmad Shah Massoud, a cucerit Kabulul, declarand in acelasi timp Statul Islamic Afgan. A ramas in istorie declaratia unui locotenet sovietic:

"Afganii sunt diferiti de toti oamenii de pe Pamant. Ziua stau pasnici, rezemati de ziduri si ne privesc absent. Daca ne apropiem de ei sunt prietenosi si comunicativi, invitandu-ne sa le cumparam fructele, legumele si branzeturile din care musca in fata noastra pentru a ne arata ca nu vor sa ne otraveasca. Noaptea, aceiasi oameni de treaba pandesc pe strazi cu cutitele la indemana pentru a taia gatul oricarui soldat ratacit."

A durat foarte putin pana cand gruparile de mujahedini victoriosi au inceput sa se lupte intre ele pentru preluarea puterii, aruncand in haos o tara deja ravasita de decenii de razboaie neintrerupte. Clanurile de mujahedini, care luptasera impreuna unite sub amenintarea Armatei Rosii, s-au angajat in razboaie civile alimentate de diferentele de clan, etnie, religie si personalitate. Situatia a durat pana cand gruparile talibane originare din Pakistan au luat puterea. Restul este istorie recenta si dureroasa.

Inceputul sfarsitului puterii SUA?

"In acest moment, sunt niste inamici foarte agresivi. Trebuie sa le oprim expansiunea. Este o treaba foarte dificila."
Generalul Stanley McChrystal, Comandantul fortelor americane din Afganistan

Dupa momentul 11 septemprie 2001, administratia Bush a decis ca principala vinovata pentru atacul terorist de la World Trade Center este infama organizatie Al Qaeda. Episodul intrarii U.S. Army in Afganistan, pactul facut de genralii americani cu capeteniile locale sau asa-zisa "vanatoare de teroristi" sunt cunoscute. Situatia din prezent este, totusi, foarte diferita de cea de acum 4-5 ani, cand armata Americana declara plina de mandrie ca Afganistanul a fost curatat de talibani, exportul de droguri a incetat, iar situatia se normalizeaza de la o zi la alta.

Afganii nu s-au luptat deschis cu imensa masinarie de razboi americana, ci in cel mai clasic stil oriental, s-au multumit sa-si observe, aparent placizi, dusmanii, sa traiasca in apropierea bazelor militare, sa cunoasca obiceiurile soldatilor si tehnica de lupta americana. Razboiul din Afganistan a dovedit tuturor analistilor politici si experilor militari ca tehnologia, oricat ar fi ea de avanasata, nu suplineste factorul uman.

In plus, greselile militare americane s-au intors inzecit impotriva Washingtonului. In incercarea de a lichida celulele active Al-Qaeda din Afganistan, armata americana s-a bazat pe ajutorul capeteniilor razboinice de triburi, carora le-au furnizat mari sume de bani, armament si tehnica militara. Astazi, drept urmare a acestei decizii, exista peste 700.000 de soldati necrutatori in armatele particulare ale liderilor razbonici pastuni, tadjici, turkmeni si hazari.

Apoi, americanii au pierdut sprijinul populatiei civile, satula de deceniile de violenta. Zecile de bombardamente necontrolate care au ras sate intregi de pastuni, alaturi de abuzurile, violurile si executiile sumare de care s-au facut vinovati unii soldati americani, au dus la cresterea sentimenului de dusmanie al civililor afgani la adresa oricarui soldat american, o ura atat de puternica, incat chiar si medicii de campanie au cazut victime razbunarilor haotice ale pastunilor. In aceste conditii, saracia si haosul s-au multiplicat, iar comertul cu opiu a revenit in forta, Afganistanul redevenind cel mai mare exportator de heroina din lume.

Astazi, conform estimarilor expertilor, din taramul pastunilor pleaca anual o cantitate de droguri de cateva ori mai mare decat cea exportata sub regimul taliban. Cu banii rezultati, gherilele afgane si talibanii regrupati cumpara cot la cot armament. Talibanii si-au revenit atat de bine incat, la ora actuala, circa 90% din intregul Afganistan este practic sub controlul lor. Cotidianul Wall Street Journal comenteaza acid situatia, cand declara ca talibanii au profitat de pe urma ultimelor ofensive americane din provincia Helmand, pentru a se infiltra in orasul Kandahar si a instaura lideri locali.

In ciuda aparentei superioritati militare americane, spiritul de lupta afgan a demonstrat iarasi de ce acesti oameni nu au fost si nici nu vor fi cuceriti vreodata. Cireasa de pe tort a venit chiar din partea comandantului fortelor americane din Aganistan, generalul Stanley McChrystal, care a fost nevoit sa recunoasca intr-un interviu ca talibanii aliati cu liderii tribali sunt in avantaj in fata fortelor coalitiei. Sa fie acesta inceputul sfarsitului suprematiei militare a SUA? Sau ar trebui sa mergem mai departe si sa-i citam pe analistii politici care profetesc ca Afganistanul va fi pentru americani aceeasi piatra funerara care a fost pentru defuncta URSS? Din nou, doar timpul va raspunde acestor intrebari.

X

Pastunwali - Codul de onoare al pastunilor

Pastunwali este in egala masura lege nescrisa si ideologie vie in sanul societatii pastunilor. Consta in cultivarea unor valori precum stapanirea de sine, egalitatea, respectul fata de batrani, respectul fata de toti oamenii. Conform etnologilor, Pastunwali cuprinde toate principiile care duc la perfectiunea unui grup social. Este alcatuit din concepte primare, care sunt respectate cu sfintenie, si concepte secundare, care le intaresc pe primele, asigurand functionarea armonioasa a clanurilor.

Legile primare:

  • Melmastia (ospitalitatea) este cea mai importanta lege, fiecare pastun fiind obligat sa arate ospitalitate si repect oricarui vizitator strain, indiferent de rasa, religia, statutul economic sau nationalitatea oaspetelui. Pastunii sunt considerati drept cel mai ospitalier grup uman din intreaga lume.

  • Badal (dreptate, razbunare) este o indatorire sfanta pentru orice afgan. Chiar si o gluma aparent nevinovata poate duce la moarte de om si la razbunari inter-familiare care se pot extinde pe generatii intregi.

  • Nanawateh (azil, oferirea de protectie) este o trasatura clasica a oricarei comunitati traditionale care supravietuieste intr-un mediu ostil, inconjurata tot timpul de dusmani. Chiar si soldatii americani care au cerut protectie au fost iertati si salvati de pastuni, multi find predati inapoi bazelor americane.

  • Zemaka (pamant) obliga un pastun sa-si apere pamantul cu pretul vieti impotriva oricarei incursiuni dusmanoase.

  • Nang (onoarea) este un concept sfant la pastuni, care se revarsa nu doar asupra capului familiei, ci priveste si copii, sotia sau batranii din familia acestuia.

  • Namus (onoarea femeilor) trebuie protejata de barbati cu orice pret. Un pastun nu trebuie sa-si precupeteasca viata pentru a o proteja chiar de atacuri verbale sau jigniri in public.

  • Hewad (natiunea), dragostea de tara nu este doar o trasatura importanta a pastunilor, este o obligatie esentiala de la care nu se dezice niciun barbat.

  • Dob-pasbani (protejarea traditiilor si culturii pastune) este o obligatie de baza a oricarui pastun, deoarece prin supravietuirea acesteia, insasti esenta etniei pastune este la adapost fata de influentele daunatoare si decadente care vin din exterior.

  • Tokhm-pasbani (protejarea etniei pastune), pastunii sunt usor de recunsocut in Afganistan datorita hainelor si limbajului specific. Un pastun trebuie sa se casatoreasca doar cu o femeie pastuna. Acest obicei are la baza credinta locala ca oamenii pe jumatate pastuni nu cultiva si respecta traditiile, cultura, neavand nici trasaturile fizice ale pastunilor tipici.

  • De Pastunwali Perawano (credinta in codul Pastunwali), pentru a se asigura ca urmasii sai nu devin durvand (ne-pastuni), un barbat pastun trebuie sa adere din tot sufletul la principiile codului traditional. Cei care ignora acesta lege sunt rapid expulzati si goniti din comunitatea care-i gazduia.

Legile secundare:

  • Lashkar este armata tribala care actioneaza in sprijinul deciziilor luate in Jirga.

  • Jirga sau Loya Jirga este sfatul batranilor intelepti ai triburilor. O Jirga este convocata de obicei pentru a preveni razboaiele inter-tribale si a stabili pacea.

  • Tsalweshti, termenul deriva din cuvantul afgan pentru cifra 40 si se refera la o forta tribala care vegheaza la respectarea oricarei decizii luate in Jirga. Forta civica este alcatuita din fiecare al patruzecilea barbat dintr-un trib.

  • Badragga este escorta tribala care vegheaza la pacea si integritatea oricarui calator care traverseza pamanturile pastune.

  • Hamsaya ii desemneaza pe strainii aflati sub protectia pastunilor; orice atac la adresa lor este considerat un afront adus catre Badragga. De obicei, aceasta insulta se spala cu sange.

  • Mlatar este obligatia oricarui membru al tribului de a lupta sub conducerea capeteniilor alese si recunoscute.

  • Nagha sunt amenzi stabilite de liderii tribali, in functie de greseala faptasului.

  • Rogha este un conflict intre factiunile rivale din sanul unui trib.

  • Hujra este locul unde dorm barbatii neinsurati dintr-un sat. Orice vizitator sau tanar neinsurat este obligat sa innopteze intr-o Hujra.

  • Lokhay Warkawal este un concept care cuprinde ideea de "a da totul" pentru a proteja un membru al tribului de atacurile externe.

CITESTE SI: