Afganistan – Tinutul unde se impiedica imperiile

Darjii luptatori pentru libertate

Trista si cruda soarta au avut, inca au si se pare ca vor avea
afganii. Putine natii au stat sub nemilosul destin al conflictului
armat precum pastunii cei greu incercati de durere, moarte si
razboi.

• Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să…
• Scriitoarea Ana Blandiana, invitată la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, a povestit despre „cea mai grea”…

Ca o ironie a aceluiasi implacabil destin, istoria tinutului aspru,
brazdat de munti si presarat cand si cand cu petice de verdeata si
ochiuri de apa mai albastre decat cerul, a inceput cu insasi zeul
incarnat in om al razboinicilor antici,
marele Alexandru Macedon. O paranteza demna de
mentionat: nici chiar cutezatorul cuceritor nu a reusit
sa-i supuna cu totul pe durii stramosi ai afganilor de
astazi.

Inainte de Sikandar (cum l-au denumit vechii afgani pe Alexandru),
istoria ne povesteste despre regatele Aranchosia, Bactria,
Aria si Ghandara (acesta din urma – regat eminamente
budist, situat in preajma orasului Kandahar de astazi, Kandahar
nefiind altceva decat numele modern al stravechiului Ghandara).
Toate regatele aflate sub suzeranitatea Imperiului Persan s-au
luptat crancen intre ele pana in momentul in care Alexandru Macedon
le-a cucerit „la pachet”, odata cu Imparatia lui Darius.

Steaua lui Marte nu a apus odata cu pacea impusa de macedonean in
imperiu, regatele proto-afgane au continuat sa lupte atat contra
armatelor satrapilor numiti de Alexandru cel Mare, cat si intre
ele. Nici macar reformele promise de generalul Seleucus sau
includerea lor in imperiul de mai tarziu al dinastiei hinduse
Maurya, nu i-au facut pe afgani sa accepte ideea ca ei ar putea fi
supusi.

Din cele mai vechi timpuri, afganii au fost razboinici
aflati in cautarea sub orice chip a libertatii. Inchisi
intre muntii lor, izolati la intersectia marilor imperii, afganii
au fost obligati sa fie tot timpul pe picior de razboi contra
invaziilor externe. Cum invaziile grecesti, hinduse, persane,
mongole, britanice, sovietice si americane nu ar fi fost parca de
ajuns, zona a fost dintodeauna un teatru de operatiuni pentru
desele conflicte inter-tribale si, mai ales, interetnice, care au
devastat si inca ravasesc viata locuitorilor de aici. Acesta
deoarece Afganistanul este compus dintr-un mozaic de
populatii diverse, cu obiceiuri, religii si conceptii sociale
diferite.

Afganii tipici sunt considerati etnicii pastun, cei mai
vechi locuitori ai Afganistanului. Alaturi de ei traiesc
tadjici, uzbeci, turkmeni, baluci, aimaki si mongoli hazara.
Prevalent ramane grupul pastunilor care au fost dintotdeauna
majoritari, iar astazi numara circa 42 % din populatia tarii.
Etno-genetic, pastunii sunt o ramura a iranienilor de est,
care numara azi 43 de milioane de oameni, fapt ce-i face cel mai
mare grup etnic distinct din intreaga lume. Traiesc
organizati in 60 de triburi, impartite la randul lor in 400 de
subclanuri. Fara nicio exceptie, sunt cu totii musulmani
sunniti.

In ciuda a ceea ce se crede despre ei, nu practica o forma
fundamentalista sau agresiva a Islamului, marea lor majoritate
fiind foarte apropiati de confreriile sufite care impanzesc
regiunea. Descendenti directi din vechii arieni, pastunii au
mostenit de la acestia nobletea innascuta, precum si un temperament
bataios, usor inflamabil in situatii tensionate. Merita mentionata

opinia regizorului Sergiu Nicolaescu care, in
urma unei calatorii recente in Afganistan, se declara surprins de
uluitoarea asemanare fizica intre etnicii pastuni si stramosii
nostri geto-daci sculptati pe Columna Traiana.

La fel ca alte populatii care au aparut si s-au dezvoltat in zone
muntoase, pastunii sunt extrem de reticenti la orice
contact cu exteriorul, tin foarte mult la conceptul de onoare
personala, pretuiesc loialitatea fata de clan, sunt pasionati de
arme, pe care le tin tot timpul asupra lor, fiind oricand
gata sa rezolve disputele prin lupta. Luptele inter-tribale si
cultul razbunarii ridicat la rang de arta intregesc tabloul unei
tari in care invadatorii nu au reusit nici macar sa unifice
provinciile afgane intr-un singur stat.

Inca din copilarie, razboinicul pastun este slefuit de un mediu
ostil, sarac, unde violenta este o prezenta cotidiana. Spre
adolescenta, tinerii afgani participa la buzkashi, jocul
traditional in care doua echipe de calareti isi disputa prin orice
mijloace trupul decapitat al unei capre. Buzkashi este un
joc-lupta deosebit de dur si periculos pentru integritatea fizica a
participantilor. Caliti in acesta forma arhaica de rugby-calare,
tinerii pastuni nu mai pot fi impresionati de moartea, durerea si
distrugerea omniprezente.

La fel de apreciate sunt si luptele traditionale de
caini care au fost interzise temporar de regimul taliban,
pentru a renaste fuminant dupa interventia americana sub egida
N.A.T.O. Pastunii traiesc in catune fortificate departe de
controlul guvernelor afgan si pakistanez. Teritoriile lor tribale
sunt asa numitele Llaqa Ghair – tari fara lege, in traducere
directa. Llaqa Ghair se situeaza de-a lungul unui lant muntos
deosebit de dificil de parcurs, aflat de o parte si de alta a
frontierei Afganistanului cu Pakistanul.

Intreaga viata a pastunilor este marcata de respectarea perceptelor
si obligatiilor de clan si individuale cuprinse in
Pastunwali – severul cod traditional afgan. Regula
de baza a codului de onoare afgan este ospitalitatea, pe locul
secund fiind razbunarea. Ambele concepte sunt obligatii sociale de
la care nu se va dezice niciun pastun. Nicio insulta, nicio
jignire, nicio nedreptate nu scapa nerazbunata.

Intre mujahedini si patrioti

La fel ca toate populatiile stravechi ale Imperiului Persan,
primii pastuni erau zoroastrieni inchinatori ai Focului si
credinciosi lui Ahura Mazda. Suveranii dinastiei Maurya au
introdus pentru inceput hinduismul, pentru ca mai apoi budismul sa
atinga o dezvoltare infloritoare in regiune. Budismul avea sa
dispara fara urma sub loviturile
noii religii revelate in deserturile Arabiei de Profetul
Muhammad. Arabii, in expansiunea lor spre Est,
cuceresc subredul la acea veme Imperiu Persan, si invadeaza
tinuturile stapanite de sahii locali, vasali ai dinastiei chineze
Tang.

Cu toate acestea, arabii nu reusesc sa controleze decat o parte din
Afganistan. Islamizarea tarii a fost desavarsita de crudul
sultan Mahmud din Ghazna in anul 1021, odata cu
consolidarea propriei dinastii, cea gaznevida. Izvoarele istorice
abunda in marturii despre rezistenta eroica a afganilor in fata
unei culturi si religii straine, pana in momentul in care Islamul a
imbracat haina mistica a Sufismului, reusind astfel sa patrunda in
inimile incercatilor pastuni.

Cand vremurile pareau in sfarsit linistite, o primejdie
devastatoare s-a ivit la orizontul muntos al tinuturilor afgane.
Invazia mongola condusa de Ginghis Han a insangerat
tara. Macelul masiv al populatiei, arderea terenurilor
agricole si distrugerea principalelor orase – Herat, Ghazni si
Balkh (devenite intre timp stralucite centre ale culturii si
civilizatiei islamice) -, nu a dus la depopularea zonei, dupa cum
sperau mongolii. Pe teritoriile afgane se instaureaza Ilhanatul
turco-mongol condus urmasii lui Timur cel Schiop.

Timp de 300 de ani viitori moguli ai Indiei au condus Afganistanul
fara sa-i stapaneasca cu adevarat pe afgani. Dupa ce steaua
Imperiului Mongol a licarit pentru ultima oara, afganii isi vad
teritoriul sfasiat in mai multe parti, situatie care a durat pana
in secolul XVII. Pe atunci, uzbecii stapaneau nordul, vestul era
sub ocupatia Persiei Safavide, doar partea de est mai ramasese sub
controlul pastunilor. Situatia a durat pana in anul 1721,
cand emirul afgan Mahmud Hotaki invinge armatele persane la
Gulnabad. Dupa nici 50 de ani, Ahmad Shah Durrani unifica tara si
stabileste granitele Afganistanului cu capitala la
Kandahar. Pentru prima data in lunga si tumultuoasa sa
istorie, tinutul pastunilor era unificat sub un suveran autohton,
Ahmed Shah Durrani fiind un etnic pastun din clanul Abdali. Din
acel moment pana la invazia sovietica din 1978, Afganistanul avea
sa fie condus de membrii dinastiei Durrani.

Spinul din coasta Imperiului Britanic

Epoca moderna, marcata de revirimentul fara precedent al
colonialismului marilor puteri europene, nu a ocolit nici
acesta tara marunta din necuprinsul Asiei Centrale. Ghinionul
istoric al afganilor, daca putem spune asa, a fost acela de a se
afla intotdeauna la punctul de confluenta al marilor imperii.
Adaugati aici pozitia strategica a tarii plus rolul de pivot in
legendarul Drum al Matasii si reies clar motivele pentru care nu a
fost si nici nu va fi prea curand pace in Afganistan.

In acel nou context geopolitic al vremii, atat Marea
Britanie cat si Rusia Tarista vedeau in tara pastunilor un avanpost
care, odata stapanit, devenea cheia spre controlul Asiei
intregi. Odata stabiliti in India, britanicii au inceput
sa se simta amenintati de avansarea Imperiului Tarist de la
Moscova, care cucerise Caucazul, tinuturile kirghizilor si
turkmenilor, hanatul din Khiva si emiratul Buharei, trupele rusesti
continuandu-si avansul spre India. Britanicii se temeau de
vecinatatea unui asemenea concurent periculos, rusii fiind atrasi
la randul lor de bogatiile legendare ale Indiei; in plus, englezii
erau ingrijorati cu privire la influenta tot mai mare pe care o
aveau rusii la curtea persana.

Momentul a ramas in istorie sub numele de „Marele
Joc”. Tensiunile au erupt, in cele din urma, in
cele trei Razboaie Anglo-Afgane in care Coroana Britanica
a urmarit in principal subjugarea orasului Herat. Primul Razboi
Anglo-Afgan (1839-1842) a fost deosebit de sangeros si a avut un
rezultat dezastruos pentru trupele britanice masacrate de darjii
afgani. Subestimati de ofiterii britanici, care-i considerau o
„haita de banditi de munte”, afganii au opus o rezistenta feroce
care a dus in final la distrugerea totala a trupelor Majestatii
Sale.

Cunoasterea excelenta a terenului, ambuscadele duse la perfectiune,
alaturi de neinfrantul spirit de lupta pastun educat in secole de
rezistenta, s-au cumulat in factorii care au inclinat balanta
victoriei inspre partea afgana. Britanicii nu s-au impacat cu
situatia de a avea onoarea de mare putere mondiala umilita de niste
tribali cvasinecunsocuti din Asia. Prin urmare au declansat cel
de-al doilea Razboi Anglo-Afgan (1878-1880) in care urmareau
subjugarea definitiva a tinutului vechilor arieni.

De data aceasta, o forta expeditionara britanica invada
Afganistanul din 3 directii diferite. Beneficiind de avantajul
celor mai performante arme de foc ale epocii, trupele conduse de
generalul Frederick Roberts infrang Armata Nationala Afgana in
batalia de la trecatoarea Shutargardan si ocupa Kabulul. In ciuda
unor alte victorii momentane, armata britanica este hartuita
neincetat de pastuni, fapt ce-l face pe generalul britanic sa
declare in memoriile sale: „Am cucerit o tara, dar nu si pe
locuitorii sai”. In urma tratatului de pace de la Gandamak,
britanicii obtin doar controlul unor teritorii cedate de capetenia
Yaqub Kahan, angajandu-se sa se ocupe de politica externa a
Afganistanului.

Tara ramane neutra in timpul primului Razboi Mondial, in ciuda
rebeliunilor afgane contra britanicilor, rebeliuni sponsorizate din
umbra de Germania. In 1919, Amanullah, cel de-al treilea fiu al
regelui Abdur Rahman, pune mana pe tronul tatalui sau si lanseaza
contra britanicilor cel de-al treilea Razboi Anglo-Afgan. In
decursul unor confruntari militare, cum altfel decat sangeroase
(!), afganii reusesc sa infranga toate trupele de ocupatie,
alungandu-i pe britanici in India. Coroana Britanica isi recunoaste
infrangerea in cadrul tratatului semnat la 19 august in Rawalpindi,
data la care afganii din prezent isi sarbatoresc
independenta.

Esecul Armatei Rosii

Reporter: In ciuda riscurilor ridicate, ati fost un
sustinator al acestei actiuni secrete. Sunt voci care afirma ca
poate chiar dumneavoastra doreati inceperea razboiului de catre
Uniunea Sovietica si a-ti incercat sa-l provocati?
Zbigniew Brzezinski : Nu e chiar asa. Nu i-am impins pe sovietici
sa intervina, dar am marit cu buna stiinta probabilitatea ca ei sa
faca acest pas.
Active Information Media

Istoria militar-politica a pastunilor continua cu regimurile lui
Nadir Shah si Zahir Shah, pentru ca, intre anii 1973-1978,
fostul prim ministru Mohammad Sardar Daous Khan ajunge si se
mentine in fruntea tarii, in urma unei lovituri de stat. A
avut parte de ea pana cand politruci de la Moscova au decis ca
„lumina” revelata de Lenin trebuie sa ajunga si la pastuni. Planul
lor s-a concretizat prin crearea, finantarea si echiparea
Partidului Popular Democrat Afgan.

In 1978, partidul Moscovei ia puterea in urma unei retete
clasice a comunistilor. Mohammad Khan si familia sa sunt
arestati si executati fara judecata. Odata ajuns la putere,
guvernul marioneta al Uniunii Sovietice lanseaza o serie de masuri
liberal-socialiste care au darul de a-i provoca la culme pe
pastunii ramasi credinciosi codului traditional Pashtunwali.

Legile religioase si seculare sunt inlocuite cu legile lui
Marx. Barbatii au fost obligati sa-si taie barbile,
femeile nu mai puteau purta burqa, iar accesul la moschei a fost
limitat. In plus, guvernul intentiona si lansarea reformei asupra
pamanturilor agricole, subiect tabu printre pastunii care le
mostenesc din tata in fiu. Specialisti din U.R.S.S. au fost
invitati sa ajute la industrializarea tarii in stil comunist.
Masurile au fost primite cu ura de pastunii din mediul rural care
s-au organizat in grupari inarmate.

In scurt timp, au inceput sa atace autoritatile si sa puna la
cale acte de sabotaj asupra infrastructurii si industriei
propriei tari. Guvernul comunist a raspuns prin arestarea,
exilarea sau executarea a numerosi mujahedini. Momentul nu a scapat
din atentia lui Jimmy Carter si Zbigniew
Brzezinski, care au deblocat sume imense de bani pentru antrenarea
gherilelor mujahedine anti-guvernamentale. Armata afgana
nu mai face fata gherilelor si cere ajutorul Moscovei. Astef ia
nastere conflictul sovieto-afgan.

U.R.S.S. trimite trupe care intra in Kabul chiar in seara de
Craciun a anului 1979. Din acel moment s-a declansat unul
dintre cele mai crancene razboaie din secolul trecut.
Timp de 9 ani neintrerupti, Armata Rosie s-a infruntat in
muntii si vagaunile Afganistanului cu gherilele pastune si rebelii
mujahedini. CIA, ISI (Serviciul Secret Pakistanez) si
Arabia Saudita au finantat toate actiunile militare ale
mujahedinilor. Confruntarile au excelat in acte de ucidere in masa,
torturi si crime de razboi. Atat sovieticii cat si afganii s-au
facut vinovati de acte de cruzime inimaginabile.

Incetul cu incetul, spiritul de lupta afgan a invins si de data
acesta, trupele Armatei Rosii retragandu-se in februarie 1989, dar
continuand sa trimita ajutoare guvernului condus de Mohamed
Najibullah. Dupa colapsul Uniunii Sovietice, guvernul
Najibullah a mai rezistat pana in anul 1992, cand generalul Abdul
Rashid Dostum, aliat cu capetenia tribala tadjica Ahmad Shah
Massoud, a cucerit Kabulul, declarand in acelasi timp Statul
Islamic Afgan. A ramas in istorie declaratia unui
locotenet sovietic:

„Afganii sunt diferiti de toti oamenii de pe Pamant. Ziua
stau pasnici, rezemati de ziduri si ne privesc absent. Daca ne
apropiem de ei sunt prietenosi si comunicativi, invitandu-ne sa le
cumparam fructele, legumele si branzeturile din care musca in fata
noastra pentru a ne arata ca nu vor sa ne otraveasca. Noaptea,
aceiasi oameni de treaba pandesc pe strazi cu cutitele la indemana
pentru a taia gatul oricarui soldat ratacit.”

A durat foarte putin pana cand
gruparile de mujahedini victoriosi au inceput
sa se lupte intre ele pentru preluarea puterii, aruncand in haos o
tara deja ravasita de decenii de razboaie neintrerupte. Clanurile
de mujahedini, care luptasera impreuna unite sub amenintarea
Armatei Rosii, s-au angajat in razboaie civile alimentate de
diferentele de clan, etnie, religie si personalitate. Situatia a
durat pana cand gruparile talibane originare din Pakistan au luat
puterea. Restul este istorie recenta si dureroasa.

Inceputul sfarsitului puterii SUA?

„In acest moment, sunt niste inamici foarte
agresivi. Trebuie sa le oprim expansiunea. Este o treaba foarte
dificila.”
Generalul Stanley McChrystal, Comandantul fortelor americane din
Afganistan

Dupa momentul 11 septemprie 2001, administratia Bush a decis ca
principala vinovata pentru atacul terorist de la World Trade
Center este infama organizatie Al Qaeda. Episodul
intrarii U.S. Army in Afganistan, pactul facut de genralii
americani cu capeteniile locale sau asa-zisa „vanatoare de
teroristi” sunt cunoscute. Situatia din prezent este, totusi,
foarte diferita de cea de acum 4-5 ani, cand armata Americana
declara plina de mandrie ca Afganistanul a fost curatat de
talibani, exportul de droguri a incetat, iar situatia se
normalizeaza de la o zi la alta.

Afganii nu s-au luptat deschis cu imensa masinarie de
razboi americana, ci in cel mai clasic stil oriental, s-au
multumit sa-si observe, aparent placizi, dusmanii, sa traiasca in
apropierea bazelor militare, sa cunoasca obiceiurile soldatilor si
tehnica de lupta americana. Razboiul din Afganistan a dovedit
tuturor analistilor politici si experilor militari ca tehnologia,
oricat ar fi ea de avanasata, nu suplineste factorul uman.

In plus, greselile militare americane s-au intors inzecit
impotriva Washingtonului. In incercarea de a lichida celulele
active Al-Qaeda din Afganistan, armata americana s-a bazat
pe ajutorul capeteniilor razboinice de triburi, carora le-au
furnizat mari sume de bani, armament si tehnica militara.
Astazi, drept urmare a acestei decizii, exista peste 700.000 de
soldati necrutatori in armatele particulare ale liderilor razbonici
pastuni, tadjici, turkmeni si hazari.

Apoi, americanii au pierdut sprijinul populatiei civile,
satula de deceniile de violenta. Zecile de bombardamente
necontrolate care au ras sate intregi de pastuni, alaturi de
abuzurile, violurile si executiile sumare de care s-au facut
vinovati unii soldati americani, au dus la cresterea sentimenului
de dusmanie al civililor afgani la adresa oricarui soldat american,
o ura atat de puternica, incat chiar si medicii de campanie au
cazut victime razbunarilor haotice ale pastunilor. In aceste
conditii, saracia si haosul s-au multiplicat, iar comertul cu opiu
a revenit in forta, Afganistanul redevenind cel mai mare exportator
de heroina din lume.

Astazi, conform estimarilor expertilor, din taramul
pastunilor pleaca anual o cantitate de droguri de cateva ori mai
mare decat cea exportata sub regimul taliban. Cu banii
rezultati, gherilele afgane si talibanii regrupati cumpara cot la
cot armament. Talibanii si-au revenit atat de bine incat, la ora
actuala, circa 90% din intregul Afganistan este practic sub
controlul lor. Cotidianul Wall Street Journal comenteaza acid
situatia, cand declara ca talibanii au profitat de pe urma
ultimelor ofensive americane din provincia Helmand, pentru a se
infiltra in orasul Kandahar si a instaura lideri locali.

In ciuda aparentei superioritati militare americane, spiritul de
lupta afgan a demonstrat iarasi de ce acesti oameni nu au fost si
nici nu vor fi cuceriti vreodata. Cireasa de pe tort a venit chiar
din partea comandantului fortelor americane din Aganistan,
generalul Stanley McChrystal, care a fost nevoit sa recunoasca
intr-un interviu ca talibanii aliati cu liderii tribali sunt in
avantaj in fata fortelor coalitiei. Sa fie acesta inceputul
sfarsitului suprematiei militare a SUA? Sau ar trebui sa mergem mai
departe si sa-i citam pe analistii politici care profetesc ca
Afganistanul va fi pentru americani aceeasi piatra funerara care a
fost pentru defuncta URSS? Din nou, doar timpul va raspunde acestor
intrebari.

X

Pastunwali – Codul de
onoare al pastunilor

Pastunwali este in egala masura lege nescrisa si ideologie
vie in sanul societatii pastunilor. Consta in cultivarea unor
valori precum stapanirea de sine, egalitatea, respectul fata de
batrani, respectul fata de toti oamenii. Conform etnologilor,
Pastunwali cuprinde toate principiile care duc la perfectiunea unui
grup social. Este alcatuit din concepte primare, care sunt
respectate cu sfintenie, si concepte secundare, care le intaresc pe
primele, asigurand functionarea armonioasa a
clanurilor.

Legile primare:

• 
  Melmastia (ospitalitatea) este cea mai importanta
  lege, fiecare pastun fiind obligat sa arate ospitalitate si repect
  oricarui vizitator strain, indiferent de rasa, religia, statutul
  economic sau nationalitatea oaspetelui. Pastunii sunt considerati
  drept cel mai ospitalier grup uman din intreaga lume.

• Badal (dreptate, razbunare) este o indatorire
  sfanta pentru orice afgan. Chiar si o gluma aparent nevinovata
  poate duce la moarte de om si la razbunari inter-familiare care se
  pot extinde pe generatii intregi.

• Nanawateh (azil, oferirea de protectie) este o
  trasatura clasica a oricarei comunitati traditionale care
  supravietuieste intr-un mediu ostil, inconjurata tot timpul de
  dusmani. Chiar si soldatii americani care au cerut protectie au
  fost iertati si salvati de pastuni, multi find predati inapoi
  bazelor americane.

• Zemaka (pamant) obliga un pastun sa-si apere
  pamantul cu pretul vieti impotriva oricarei incursiuni
  dusmanoase.

• Nang (onoarea) este un concept sfant la
  pastuni, care se revarsa nu doar asupra capului familiei, ci
  priveste si copii, sotia sau batranii din familia acestuia.

• Namus (onoarea femeilor) trebuie protejata de
  barbati cu orice pret. Un pastun nu trebuie sa-si precupeteasca
  viata pentru a o proteja chiar de atacuri verbale sau jigniri in
  public.

• Hewad (natiunea), dragostea de tara nu este
  doar o trasatura importanta a pastunilor, este o obligatie
  esentiala de la care nu se dezice niciun barbat.

• Dob-pasbani (protejarea traditiilor si culturii
  pastune) este o obligatie de baza a oricarui pastun, deoarece prin
  supravietuirea acesteia, insasti esenta etniei pastune este la
  adapost fata de influentele daunatoare si decadente care vin din
  exterior.

• Tokhm-pasbani (protejarea etniei pastune),
  pastunii sunt usor de recunsocut in Afganistan datorita hainelor si
  limbajului specific. Un pastun trebuie sa se casatoreasca doar cu o
  femeie pastuna. Acest obicei are la baza credinta locala ca oamenii
  pe jumatate pastuni nu cultiva si respecta traditiile, cultura,
  neavand nici trasaturile fizice ale pastunilor tipici.

• De Pastunwali Perawano (credinta in codul
  Pastunwali), pentru a se asigura ca urmasii sai nu devin durvand
  (ne-pastuni), un barbat pastun trebuie sa adere din tot sufletul la
  principiile codului traditional. Cei care ignora acesta lege sunt
  rapid expulzati si goniti din comunitatea care-i gazduia.

Legile secundare:

• Lashkar este armata tribala care actioneaza in
  sprijinul deciziilor luate in Jirga.

• Jirga sau Loya Jirga este sfatul batranilor
  intelepti ai triburilor. O Jirga este convocata de obicei pentru a
  preveni razboaiele inter-tribale si a stabili pacea.

• Tsalweshti, termenul deriva din cuvantul afgan
  pentru cifra 40 si se refera la o forta tribala care vegheaza la
  respectarea oricarei decizii luate in Jirga. Forta civica este
  alcatuita din fiecare al patruzecilea barbat dintr-un trib.

• Badragga este escorta tribala care vegheaza la
  pacea si integritatea oricarui calator care traverseza pamanturile
  pastune.

• Hamsaya ii desemneaza pe strainii aflati sub protectia
  pastunilor; orice atac la adresa lor este considerat un afront adus
  catre Badragga. De obicei, aceasta insulta se spala cu sange.

• Mlatar este obligatia oricarui membru al
  tribului de a lupta sub conducerea capeteniilor alese si
  recunoscute.

• Nagha sunt amenzi stabilite de liderii tribali,
  in functie de greseala faptasului.

• Rogha este un conflict intre factiunile rivale
  din sanul unui trib.

• Hujra este locul unde dorm barbatii neinsurati
  dintr-un sat. Orice vizitator sau tanar neinsurat este obligat sa
  innopteze intr-o Hujra.

• Lokhay Warkawal este un concept care cuprinde
  ideea de „a da totul” pentru a proteja un membru al tribului de
  atacurile externe.

CITESTE SI:

• Cecenii, ultimii rebeli
• Gurkha – Commando-ul
  cutitarilor
• Burrnesha – Femeile barbati din
  Albania
• Hunii – Nomazii care au umilit
  Roma