Home » D:News » Cât de puternic rămâne răspunsul imun împotriva COVID-19 după șase luni de la rapel

Cât de puternic rămâne răspunsul imun împotriva COVID-19 după șase luni de la rapel

Cât de puternic rămâne răspunsul imun împotriva COVID-19 după șase luni de la rapel
Credit foto: Shutterstock
Publicat: 23.08.2021

Deși nivelul anticorpilor scade în medie cu 79% la 6 luni de la rapel, răspunsul imun rămâne puternic, arată un studiu realizat de MedLife.

MedLife anunță concluziile preliminare ale studiului privind răspunsul imun al organismului în urma vaccinării împotriva COVID-19, pentru etapa II și etapa III, la 3 luni, respectiv 6 luni de la administrarea schemei complete de vaccin, prin determinarea titrului de anticorpi specifici IgG anti-Spike.

Concluziile au la bază un eșantion de 769 de persoane pentru etapa II, 3 luni, și 676 de persoane pentru etapa III, 6 luni, cu vârste cuprinse între 20 și 70 ani, alese în mod aleatoriu din rândul personalului medical și auxiliar al companiei, din toate regiunile țării.

Medicii MedLife anunță că rezultatele sunt reprezentantive pentru segmentul de populație din România, rezidentă în mediul urban, care s-a vaccinat cu Pfizer BioNTech.

Răspunsul imun a rămas în continuare unul puternic la 3 luni de la rapel

În etapa a II-a, la 3 luni de la rapel, 93% dintre respondenți au păstrat un titru de anticorpi neutralizanți de până la 19 ori mai mare față de pragul de referință. După 90 de zile de la cea de-a doua doză de vaccin împotriva COVID-19, nivelul anticorpilor a scăzut de la o valoare medie a titrului de anticorpi de 1063 AU/ml, la 341 AU/ml, procentul mediu de scădere fiind de 68%.

În cadrul studiului s-a realizat segmentarea populației vaccinate după valoarea titrului de anticorpi neutralizanți dobândiți la 3 luni după administrarea celei de a doua doze.

Pentru pacienții care au trecut prin boală și care s-au vaccinat, nivelul anticorpilor se păstrează ridicat, scăderea producându-se de la 2226 AU/ml (valoarea medie a titrului de anticorpi calculată pentru persoanele din categoria analizată) la 688 AU/ml, și chiar dacă procentul de scădere este de 69%, valoarea anticorpilor după 3 luni de la rapel rămâne în continuare ridicată.

În ceea ce privește pacienții care nu au dezvoltat boala, nivelul anticorpilor este mai scăzut, de la o valoare medie de 752 AU/ml, cât aveau în prima etapă (8 -15 zile de la rapel), la 230 AU/ml.

„Deși am asistat la o scădere importantă a nivelului de anticorpi neutralizanți, răspunsul imun a rămas în continuare unul puternic la 3 luni de la rapel. Dovada acestui lucru este și faptul că 93% dintre respondenți au păstrat un titru de anticorpi neutralizanți net superior pragului de referință (80 AU/ml), respectiv pe un interval între 80 și 1500 AU/ml”, spun reprezentanții MedLife.

Pericolul crește odată ce răspândirea variantei Delta a coronavirusului

În etapa a III-a, deci chiar și la 6 luni de la vaccin, răspunsul imun rămâne puternic. 82% dintre respondenți au păstrat un titru de anticorpi neutralizanți de până la 19 ori mai mare față de pragul de referință, potrivit studiului. La 180 de zile de la administrarea celei de-a doua doză de vaccin, nivelul mediu al anticorpilor a scăzut până la 226 AU/ml, de la 1063 AU/ml, un procent mediu de scădere de 79% pe întreg eșantionul studiat (676 de persoane în etapa preliminară).

Conform specialiștilor MedLife, chiar dacă procentul pare mare, scăderea de la etapa II (3 luni) la etapa III (6 luni) a fost mai moderată, potrivit Mediafax.

Analizând datele studiului pe categorii de subiecți implicați, respectiv pacienți vaccinați care au trecut prin boală (162 persoane din totalul de 676 – n.n.) și pacienți vaccinați care nu au trecut prin boală (514 persoane din totalul de 676 -n.n.), studiul arată că pentru pacienții care au trecut prin boală și care s-au vaccinat, nivelul anticorpilor se păstrează ridicat, scăderea producându-se de la 2226 AU/ml (valoarea medie a titrului de anticorpi calculată pentru persoanele din categoria analizată în etapa I) la 430 AU/ml, iar 96% dintre aceștia prezintă un titru neutralizant, de peste 80 AU/ml.

În cazul pacienților care nu au fost infectați, dar care s-au vaccinat, nivelul anticorpilor, la 6 luni de la rapel, ajunge la o valoare medie de 162 AU/ml, iar 78% dintre aceștia prezintă un titru neutralizant .

În ceea ce privește segmentarea populației vaccinate după valoarea titrului de anticorpi neutralizanți dobandiți la 6 luni după administrarea celei de a doua doze, medicii MedLife au concluzionat faptul că deși nivelul mediu de anticorpi este în continuare în scădere, în medie cu 79% în perioada de 6 luni de la administrarea celei de a doua doze de vaccin, răspunsul imun rămâne puternic și eficiența vaccinului rămâne la un nivel ridicat. Acest detaliu este confirmat și de faptul că 82% din totalul de respondenți implicați în studiu au păstrat un titru de anticorpi neutralizanți mai mare față de nivelul de referință chiar și după 180 de zile de la rapel (80 AU/ml).

„Când vorbim de răspunsul imun al organismului după vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, ne referim la protecție împotriva mortalității și protecție pentru a dezvolta forme grave care să necesite internare în spitale. Vaccinul luptă pe cele două paliere, însă pericolul crește odată ce răspândirea variantei Delta, care are caracteristici mult mai agresive față de tulpinile anterioare ale virusului: se transmite mult mai ușor, adică crește rata de infectare, ceea ce înseamnă că oamenii se pot infecta din nou, pot dezvolta forme medii sau severe, în funcție de răspunsul imun al fiecăruia. O rată crescută de infectare duce către un nivel crescut internare în spitale, respectiv poate duce la un nivel crescut de mortalitate. Dacă vom avea din nou o explozie de cazuri, context care pare să devină din ce în ce mai probabil în perioada următoare, în mod cert vom asista din nou la o supra-aglomerare a spitalelor și implicit la o epuizare a locurilor din secțiile de ATI. Din cauza locurilor limitate, echipele medicale nu vor avea posibilitatea să-i trateze pe toți pacienții, iar în lipsa unui tratament eficient, nu ajungem altundeva decât la o escaladare a ratei de mortalitate. O altă problemă este legată de faptul că tulpina Delta afectează și categoria de vârstă mai mică, copiii și tinerii, tot mai multe secții de ATI din spitalele de pediatrie din Europa și SUA înregistrând un grad mare de ocupare. Acest nou context coroborat cu începerea anului școlar stârnește o îngrijorare și mai mare în întreaga lume. Și atunci, singura variantă, cel puțin deocamdată, pentru a nu crește rata de internare din spitale și blocarea secțiilor de ATI rămâne vaccinarea și purtarea măștii”, a declarat Dumitru Jardan, biolog, doctor în științe medicale, MedLife.

O altă concluzie a studiului arată că, la 6 luni de la rapel, doar 3 persoane din 676 au ajuns la un rezultat negativ în ceea ce privește nivelul anticorpilor.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un aeroport din Japonia nu a pierdut niciun bagaj din 1994 încoace
Un aeroport din Japonia nu a pierdut niciun bagaj din 1994 încoace
SUA încearcă să convingă Rusia și China să nu folosească Inteligența Artificială la armele nucleare
SUA încearcă să convingă Rusia și China să nu folosească Inteligența Artificială la armele nucleare
Telescopul Gemini a făcut o descoperire neașteptată despre stelele binare gigantice
Telescopul Gemini a făcut o descoperire neașteptată despre stelele binare gigantice
Opere pierdute ale Fraților Grimm, redescoperite în colecția unei biblioteci din Polonia
Opere pierdute ale Fraților Grimm, redescoperite în colecția unei biblioteci din Polonia
André-Marie Ampère, unul dintre fondatorii științei electromagnetismului clasic
André-Marie Ampère, unul dintre fondatorii științei electromagnetismului clasic
Hans Christian Orsted, pionierul electromagnetismului
Hans Christian Orsted, pionierul electromagnetismului
Carmen Tănase povestește cum se simte, la propriu, ÎNVIEREA | Altceva cu Adrian Artene
Carmen Tănase povestește cum se simte, la propriu, ÎNVIEREA | Altceva cu Adrian Artene
Test de cultură generală. Care dintre polii Pământului este mai cald decât celălalt?
Test de cultură generală. Care dintre polii Pământului este mai cald decât celălalt?
Cea mai nouă tehnologie wireless 6G, de 500 de ori mai rapidă decât cele mai simple telefoane inteligente
Cea mai nouă tehnologie wireless 6G, de 500 de ori mai rapidă decât cele mai simple telefoane inteligente
Cel mai mare producător de ulei de măsline din lume trage un semnal de alarmă
Cel mai mare producător de ulei de măsline din lume trage un semnal de alarmă
Rusia folosește arme chimice în Ucraina, acuză Departamentul de Stat al SUA
Rusia folosește arme chimice în Ucraina, acuză Departamentul de Stat al SUA
Mai multe zone din India, lovite de temperaturi record
Mai multe zone din India, lovite de temperaturi record
Timp de 25 de ani acesta a fost cel mai înalt zgârie-nori din lume
Timp de 25 de ani acesta a fost cel mai înalt zgârie-nori din lume
A început deszăpezirea pe Transfăgărășan! Când ar putea fi permisă circulația?
A început deszăpezirea pe Transfăgărășan! Când ar putea fi permisă circulația?
Cu ce vopsim ouăle de Paște? „Nu folosiți vopsea tipografică sau pentru textile”
Cu ce vopsim ouăle de Paște? „Nu folosiți vopsea tipografică sau pentru textile”
Micii vegani, tot mai preferați de români. Câți mici din carne mănâncă în medie un român?
Micii vegani, tot mai preferați de români. Câți mici din carne mănâncă în medie un român?
De ce a renunțat actorul Martin Freeman la vegetarianism după 38 de ani?
De ce a renunțat actorul Martin Freeman la vegetarianism după 38 de ani?
Guglielmo Marconi, inventatorul telegrafiei fără fir. Părintele radioului modern
Guglielmo Marconi, inventatorul telegrafiei fără fir. Părintele radioului modern